Decizia Curţii Constituţionale privind predarea religiei în şcoli a produs un val de reacţii publice. Printre ele, am fost surprins să găsesc o serie de opinii formulate de persoane publice, bloggeri cunoscuţi şi analişti cu vechime, care sunt total pe lângă subiect. Pe această cale, m-am convins că avem nevoie nu de mai puţină, ci de mai multă religie, poate cu această ocazie se vor prinde şi aceste persoane – de la PF Daniel, la CT Popescu – cu ce se mănâncă religia.
Un articol de Răzvan PETRE
Primul care a comis-o a fost Patriarhul Daniel. În predica de după liturghia de duminică, el a purces spre câştigarea inimilor cetăţenilor cu stângul – a susţinut teoria creaţionismului şi a desfiinţat evoluţionismul, apoi a glorificat educaţia religioasă cu termeni şi exprimări alambicate, de simpozion. Predica lui a nimerit ca nuca în perete – pentru că susţinerea creaţionismului nu a făcut decât să dea apă la moară celor care susţin că BOR e tribuna habotniciei. Iar mesajele pozitive au fost atât de complicate, încât greu îmi e să cred că au fost pricepute de cei cărora le-ar fi fost adresate. Ce ar înţelege Gogu din Băicoi din fraza: „Predarea religiei în şcoală are valenţe educaţionale profunde, prin rolul ei formativ, iar ora de religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare”?
În final, Daniel nu s-a putut abţine să debiteze o tâmpenie mai mare decât funcţia sa: „Religia este ştiinţa cea mai profundă!” Poate, dacă ar fi fost dus la Biserică mai des, Patriarhul ar fi aflat că semnul crucii, Tatăl nostru şi Crezul sunt îndatoriri creştineşti, mod de comunicare cu Dumnezeu şi de revendicare a credinciosului ca membru în trupul Bisericii. Şi că religia nu reprezintă studiul steril şi exterior al unei „fenomenologii Dumnezeieşti”. Istoria religiilor este o ştiinţă. Religia nu e.
Asaltul patriarhal a avut ca ecou, începând de luni dimineaţă, articole de net şi presă. Unele documentate şi de bun-simţ, ca cel semnat de Andrei Pleşu, iar altele – total pe lângă subiect. Un tânăr blogger al ziarului Adevărul a atacat (probabil în replică la discursul anti-evoluţionist al Patriarhului) tâmpeniile din manualul de religie şi atitudinea habotnică a marilor ierarhi. Din păcate, ca exemplu, el a ales istoria descoperirilor privind forma Pământului. Despre care biserica spunea că e plat, în timp ce savanţii spuneau că e rotund. Flăcăul de la Adevărul şi-a expus astfel ignoranţa în toată frumuseţea ei. Mai întâi, pentru că Pământul nu este rotund sau oval (cum prost spunea el), ci forma sa este sferică, elipsoidală, sau de geoid. Aceste variante au fost avansate de oameni de ştiinţă în ultimii 2.000 de ani, dar băiatul de la Adevărul a rămas în stadiul desenelor de grădiniţă, cu Soarele desenat plat, rotund şi zâmbitor. Cât despre faptul că „biserica” a susţinut că Pământul e turtit – aceasta este o altă dovadă de vorbit pe lângă subiect. Flăcăul uită din ignoranţă să menţioneze că este vorba despre Biserica Catolică. Întrucât avea o puternică vocaţie educaţional-ştiinţifică, timp de secole, Biserica Catolică a deţinut monopolul sistemului educaţional. Indivizi ca Giordano Bruno şi Galileo nu au fost condamnaţi pentru că ameninţau religia (în Biblie nu scrie nicăieri că Pământul este plat şi că există doar 7 planete), ci pentru că introduceau concurenţa privată în sistemul educaţional în care mănăstirile catolice făceau legea. Catolicii s-au supărat pe Galileo, la fel cum Arafat s-a supărat pe Băsescu, pentru că introducea concurenţă privată sistemului SMURD. Per ansamblu, flăcăul de la Adevărul atacă prost nişte subiecte bune – reformarea manualelor de religie (care sunt pline de prostii), sau a personalului care predă religia (produs, în majoritate, de academiile de îndoctrinare naţionalistă, anti-sectară şi anti-masonică din facultăţile de teologie). Dar acolo unde se apuca să vorbească de religie, se vede imediat că nu stăpâneşte elemente de bază.
Un alt corifeu de seamă al campaniei anti-BOR este maestrul Cristian Tudor Popescu. Din start, CTP este pe lângă subiect: La fel cum Hagi, fotbalist de geniu, conştient de valoarea sa, se apucase pe finalul carierei să scuipe arbitri şi să ceară să i se facă statuie, şi CTP are nevoie de un adversar pe măsura puterilor sale. Pentru asta, Daniel e mic. Deci CTP nu atacă religia sau Biserica, ci direct pe Dumnezeu. Cu o argumentaţie filosofico-ştiinţifică ce frizează ridicolul, CTP se apucă se demonstreze că Dumnezeu nu e unic, că Biserica te iartă (contra-cost) de orice păcat şi de orice infracţiune, sau că religia ne învaţă că cel care face fapte bune, care nu minte şi nu fură, dar e ateu, merge în iad. Chiar şi un semidoct ca mine (în materie de dogmă creştină) îşi dă seama că maestrul habar n-are despre ce vorbeşte şi că nu a respectat legea nr. 1 a jurnalismului: „Documentează-te înainte să scrii!”
CTP o ia ad-literam pe aia cu „unul Dumnezeu”. Toate religiile au ca fundament afirmaţia că Dumnezeul (sau Panteonul lor de zei) sunt unicele figuri divine veritabile şi că toate celelalte nu sunt valide. O religie care începe prin a spune „Dumnezeul nostru e la fel de bun ca al lor” nu e o religie. Cât despre demersul „ştiinţific” al inginerului CT Popescu de a demonstra că Dumnezeu nu e unic, pentru că nimeni şi nimic nu sunt unice, pe mine unul mă bufneşte râsul. Nu e nevoie de statistică şi matematici, ci de minimă logică, pentru a postula că orice particulă din Univers este unică – dacă nu prin altceva, atunci prin simpla ei poziţionare în timp şi spaţiu.
În rest, CTP e pe arătură. Dumnezeu nu te iartă de infracţiuni, iar iertarea păcatelor la spovedanie e pe jumătate, cealaltă jumătate fiind reprezentată de sincera căinţă şi de îndreptarea păcatului. Care, în cazul infracţiunilor, presupune să te prezinţi la Poliţie, să mărturiseşti şi să îţi duci cu smerenie pedeapsa. Cei vinovaţi de omor sunt opriţi pe veci de la Sfânta Împărtăşanie, mafioţii criminali nu ies de la spovedanie nevinovaţi ca pruncii, şi nu există preot care să refuze să te primească la spovedanie dacă nu ai cotizat anterior la cutia milei. Cât despre drumul către iad al ateilor, indiferent de cât de drepţi şi de buni au fost, e suficient să citeşti pe sărite măcar o Evanghelie, ca să vezi că Iisus spune acolo cu totul altceva. Spre deosebire de CTP, eu ştiu toate astea, şi le ştiu (în special) de la ora de religie, aia pe care el o dispreţuieşte, deşi mă îndoiesc că a participat vreodată la una.
O oră de religie i-ar trebui şi Curţii Constituţionale. Pe care eu am asemuit-o lui Ponţiu Pilat, atunci când s-a spălat pe mâini de decizia privind suspendarea preşedintelui. Atât la prima, cât şi la a doua suspendare a lui Băsescu, Curtea a decis şi că acesta a încălcat, şi că n-a încălcat Constituţia, şi că e vinovat, şi că nu e – în aşa fel încât fiecare să poată să aleagă ce îi convenea. În orice Curte din lume – la Strasbourg, la Haga, în Curţile Supreme şi în cele de apel de pe tot mapamondul, decizia se ia cu majoritate, iar, dacă vreun judecător face opinie separată, aceea se consemnează. Nu şi la Curtea Constituţională din Românica, unde indiferent de opinii deciziile se iau sub acoperirea unei unanimităţi mincinoase, care face ca niciunul dintre judecători să nu îşi asume răspunderea, individual.
Curtea Constituţională s-a ferit să ia o decizie clară privind suspendările lui Băsescu şi a amânat-o luni de zile pe cea privind neconstituționalitatea unei legi ce determina compoatibilitatea sau incompatibilitatea lui Iohannis. Dacă îl declarau incompatibil înainte de alegeri stricau joaca electorală şi îşi puneau în cap Opoziţia, iar dacă decideau invers, supărau pe Ponta şi pe PSD. Toate aceste fente îşi au un motiv clar – judecătorii Curţii Constituţionale nu sunt stacojii doar pe dinafară – din cauza culorii togelor – ci şi pe dinăuntru, unde sunt stacojii de frică. Cu prilejul acestor decizii cruciale, ei au demonstrat că le lipsesc atât testiculele, cât şi coloana vertebrală. Le e frică de Putere, de Opoziţie, de Preşedinte, de Prim ministru. Slavă Domnului – Bisericile nu pot face numiri sau propuneri de judecători, aşa că de ele nu le e frică. Aceeaşi Curte care a amânat decizia în cazul Iohannis trei luni de zile pentru a nu strica competiţia electorală, a dat acum o decizie care fracturează anul şcolar. Regulile sunt schimbate în timpul jocului. Şcolile trebuie să se descurce cu mii de elevi care nici nu participă la cursuri, dar nici nu pot fi trimişi acasă. Mii de profesori de religie sunt în situaţia în care fie rămân pe drumuri deşi au contract de muncă valid, fie stau acasă şi încasează salariu degeaba. Iar întreaga filosofie a sistemului educaţional e dată peste cap. Pentru că dacă fiul meu nu poate fi obligat să facă religie, nu poate fi obligat să facă nici desen – mai ales că nu are niciun talent în acest domeniu, iar timpul acela ar putea învăţa, de exemplu, mai multă matematică…
Aşadar, să dăm o oră de religie Patriarhului – poate află şi el că religia creştină nu este o ştiinţă. Să dăm o oră de religie jurnaliştilor cărora le e lene să se documenteze – pentru ca data viitoare când critică, să ştie despre ce vorbesc şi să nu mai vină cu argumente scornite. Să dăm o oră de religie şi magistraţilor de la Curtea Constituţională – poate aşa vor învăţa că atât justiţia, cât şi amânările, ar trebui să fie egale tuturor. Şi că nu numai Dumnezeu e unul, ci şi Dreptatea şi Adevărul sunt unice, iar nu relative, sau supuse interpretărilor.
