COMUNICATE

Muftiul vrea sa controleze fundatiile islamiste

Sinodul Sura-I Islam nu are pârghii pentru a-si pune în aplicare deciziile

Muftiatul Cultului Musulman din România a organizat, pe 22 martie, o adunare extraordinara a Consiliului Sinodal (Sura-I Islam) în care s-a pus problema activitatii fundatiilor islamiste ce functioneaza pe teritoriul României. Este pentru prima data când Muftiatul încearca sa îsi impuna controlul asupra activitatii acestor organizatii, care au ridicat uneori semne de întrebare autoritatilor din România. Cele mai cunoscute fundatii islamice sunt: Taiba, Liga Islamica, Federatia de Servicii Islamice, Tuna si, mai nou, Mesajul.
În urma deciziei Consiliului Sinodal, organizatiile religioase sunt obligate sa îsi reînoiasca avizele de functionare, iar lacasele de cult ce le apartin au nevoie de avizul cultului pentru a fi considerate legale.

Un articol de MIHAI RÃZVAN ROTARU

De asemenea, toate tipariturile (carti, reviste, brosuri, calendare religioase) editate de fundatii trebuie sa aiba avizul Muftiatului. La fel s-a pus problema si în cazul activitatilor religioase organizate de aceste ONG-uri (un capitol aparte este dedicat pelerinajului anual la Mecca). Toti cei 19 membri prezenti au fost de acord ca organizatiile religioase islamice nu au dreptul sa oficieze slujbe religioase si nici sa elibereze certificate de musulman, asa cum se întâmpla pâna acum.

Contactat de ziarul DEZVÃLUIRI, seful Cultului Musulman din România, Muftiul Iusuf Muurat, a afirmat ca vrea sa puna ordine în chestiuni care au fost lasate la voia întâmplarii, dar asta nu înseamna ca va prejudicia vreuna dintre fundatii: “Eu nu vreau sa închid nici o fundatie. Dar ei trebuie sa înteleaga ca Muftiatul este institutia reprezentativa a cultului si ca acum terenul nu mai este liber. Una dintre problemele lumii musulmane este ca institutia Muftiatului nu se mai bucura de respect în rândul credinciosilor, iar aceasta este o schimbare totala de atitudine, pe care noi vrem sa o transmitem”.

Deciziile Sura-I Islam nu pot fi aplicate

Chiar daca Sura-i Islam este forul superior decizional în cadrul Cultului Musulman din România, deciziile acestuia nu au putere de lege asupra unor ONG-uri legal constituite, conform legislatiei civile. Cu alte cuvinte, organizatiile religioase vizate de aceste decizii pot foarte bine sa îsi editeze în continuare publicatiile si sa organizeze activitati cultural-religioase, fara sa aiba nevoie de avizul Muftiatului. Acest lucru a fost recunoscut si de catre Bogdan Moroiu, consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte, prezent la întrunirea Sura-I Islam. “Eu am participat la aceasta sedinta în calitate de observator, caci ministerul nu se poate implica direct în viata cultelor, în virtutea legii care le confera acestora autonomie. Pe de alta parte, noi nu putem sa luam nici o masura împotriva acestor ONG-uri, în situatia în care ele ar încalca deciziile Consiliului Sinodal al Cultului Musulman. Nici macar Muftiatul nu are foarte multe solutii într-o astfel de situatie, poate doar sa se adreseze insantelor de judecata”, ne-a declarat Moroiu.
Chiar si Muftiul Muurat a fost nevoit sa recunoasca lipsa unor pârghii coercitive pentru a determina fundatiile religioase sa respecte deciziile Sura-I Islam. “Noi nu ptem sa îngradim libertatea de exprimare a nimanui. Fiecare persoana sau fundatie poate sa îsi desfasoare activitatile, dar sa nu faca acest lucru în numele întregii comunitati musulmane, caci în aceasta situatie are nevoie de avizul nostru. Singura institutie care reprezinta, din punct de vedere religios, comunitatea muslmana din România este Muftiatul. De asemenea, daca nu au vizul nostru ei nu vor putea sa desfasoare nici o actiune, nici macar împartirea de reviste sau alte materiale în geamii sau în alte spatii ale Muftiatului”. În consecinta, Muftiul e constient ca singura solutie pragmatica la care poate apela împotriva unor ONG-uri nesupuse este sa îsi declare public dezaprobarea.
Muftiul acuza Taiba

“Ei stiu foarte bine ca au depasit anumite limite”, spune Muftiul despre reprezentantii unora dintre fundatiile islamice. Declaratia Muftiului este înca un semn de întrebare legat de activitatea acestor ONG-uri, unele dintre ele generând dezbateri aprinse, ba chiar aflându-se, la un moment dat, sub monitorizarea serviciilor secrete. Este deja celebru incidentul din 1997, când autoritatile române i-au expulzat de presedintele si vicepresedintele Fundatiei de Servicii Islamice din România (FSIR), cetatenii turci Bilal Ballioglu si Basar Adem. Motivele se pare ca au fost legate de predicarea preceptelor fundamentalismului islamic în formele sale extreme. FSIR a mai generat o disputa la Muftiat în 2005, când a adus profesori din Turcia pentru a le preda copiilor musulmani cursuri de religie, în incinta câtorva scoli din Constanta; reporterii nostri au aflat atunci ca FSIR a pretins în mod fals ca detine aprobarea Inspectoratului Scolar Judetean, iar profesorii turci nu aveau nici un fel de act care sa ateste calificarea lor.
Relatiile dintre Taiba si Muftiat s-au stricat în timpul crizei caricaturilor Profetului Mahomed. Reprezentantii fundatiei au împartit prin geamii pliante despre viata profetului si l-au acuzat pe Muftiu ca nu este destul de implicat în apararea Islamului. Un alt motiv de disputa a fost organizarea pelerinajului la Mecca. Muftiul acuza Taiba ca a obtinut vizele pentru Arabia Saudita în numele Cultului Musulman din România.
“Hotarârile Muftiatului sunt contra legilor tarii si a Constitutiei”

Nici una dintre fundatiile vizate de decizia Sura-I Islam nu a dat înca vreo replica oficiala. Surse din anturajul Fundatiei de Servicii Islamice spun însa ca acest ONG a semnat alaturi de Taiba un protest ce urmeaza a fi trimis parlamentului României. Memoriul ar acuza imixtiunea Muftiatului în problemele unor organizatii guvernamentale legal constituite. Fostul presedinte al Taiba, Cherim Enghin (actualmente presedinte al organizatiei Mesajul), nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informatia, abtinându-se de orice comentariu. În schimb, pe siteul oficial al fundatiei Taiba, la sectiunea Forum, exista câteva luari de pozitie împotriva deciziei Sinodului. Vârful de lance este chiar unchiul lui Enghin, Bolat Musin, fost reprezentant al Uniunii Democrate a Tatarilor Turco Musulmani din România în Consiliul Local Mangalia. Mesajele lui (unele dintre ele jignitoare la adresa Muftiului) nu au fost sterse de catre moderatorii forumului, care nu au ezitat însa sa elimine în alte situatii, voci critice la adresa Taiba (un oarecare “Marco Polo” a fost scos definitiv de pe forum). Iata ce scrie pe forum Bolat Musin: “Doresc sa specific ca aceste hotarâri ale Muftiatului sunt contra legilor tarii si a constitutiei României. De fapt, la ce te poti astepta de la absolventii seminarului de la Medgidia, despre care se zice ca din punct de vedere intelectual sunt zero. Muftiul nu este de acord cu imamii de afara care cununa pe aici, si doreste ca aceste ceremonii sa se faca doar cu acordul Muftiatului si numai de catre imamii de aici. Pai, musiu, imamii tai cer 2-3 milioane de lei la asemenea ceremonii, iar aia de afara le fac gratis. Eu întreb care este prostul ala sa dea atâtia bani, când se poate si gratis. Stupefiant este ca prin acordul Muftiatului, dânsul vrea sa aiba o evidenta a acestor ceremonii si a ce se daruieste. Asa s-a facut si în timpul comunismului, de au patimit parintii nostri prin beciurile Securitatii pentru aurul promis tinerilor casatoriti. Ma rog bunului Allah ca aceste inventii si nascociri inventate de produsul tristei localitati Poarta Alba (locul de bastina al Muftiului-n.red.), care a fost un fel de iad pentru parintii nostri arestati în timpul comunismului si raiul zbirilor comunisti sa nu reuseasca”.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top