Energie si dolari

ISIS preia afacerile Al Qaida

Contrar opiniei generale tolerate şi chiar întreţinute de guverne, teroriştii nu sunt nişte idioţi limitaţi, niște troglodiţi îndobitociţi de propaganda (pseudo)religioasă. ISIS, spre exemplu, este exact opusul acestei paradigme – o organizație ce include medici, ingineri, specialiști IT de geniu, specialiști în Relații Publice și militari de carieră. Atacurile de la Paris au marcat o nouă etapă pentru ISIS – cea în care Statul Islamic ocupă agresiv o nișă lăsată liberă de Al Qaida pe piața finanțării terorismului.

Un articol de Răzvan PETRE

Deși poate părea o afirmație hazardată, putem spune că există o piață a terorismului. Există entități care manifestă cerere pentru terorism, și entități care oferă terorism. Fenomenul nu este nou. Carlos Șacalul, pe numele său real Ilici Ramirez Sanchez, era un extremist de stânga. Cu toate acestea, el a „prestat” pentru o serie întreagă de organizații – de la Frontul pentru Eliberarea Palestinei, până la Securitatea Est-Germană STASI – fiind acuzat de unii din complicii săi că a încasat sume de bani consistente în schimbul activităților sale teroriste.
Intrarea în noul mileniu a făcut ca și pe piața terorismului să se manifeste tendințe de globalizare. Teroriștii organizați tip SRL (precum Carlos Șacalul) și cei atașați unei cauze precise (de genul aripilor violente ale IRA și ETA) au cam dispărut din peisaj, locul lor fiind luat de organizații mari, care conduc un agresiv management al terorismului.
Un episod trecut prea ușor cu vederea în cazul lui Bin Laden ține de casetele audio găsite după uciderea lui, în reședința din Pakistan. Lăsate în urmă de trupele speciale americane care au preferat să salte doar indiciile pe suport digital (laptopuri, PC-uri și harduri externe), casetele audio au ajuns într-un final în proprietatea unui jurnalist. Acesta a scris o carte în care detaliază natura înregistrărilor și a mesajelor pe care liderul Al Qaida le transmitea pe această cale către adepții lui. Un aspect interesant este acela că între discursul său și acțiunile Al Qaida e o distanță ca de la cer la pământ. Pe casetele audio sunt înregistrate ore întregi de mesaje prin care Bin Laden acuză nu SUA, nu Occidentul, ci… pe liderii statelor arabe. În mesajele adresate fanilor și potențialilor recruți Al Qaida, Bin Laden îi ia la țintă liderii corupți ai Arabiei, Siriei, țărilor arabe nord africane ș.a.m.d., pe care îi acuză că guvernează în interes personal, că se îndepărtează de la tradiția musulmană și că își oprimă cetățenii.
Când vine vorba de fapte, acțiunile Al Qaida se îndreaptă (oarecum nefiresc, dacă luăm în calcul mesajele de pe casetele audio) nu împotriva acestor lideri arabi, ci a SUA. Calculul lui Bin Laden a fost unul strict economic, iar roadele nu au întârziat să apară. Prin atentatele anti-americane ce atrăgeau atenția globală, Al Qaida a fost propulsată în doar câțiva ani, de la a fi una din multe organizații jihadist/teroriste, la statutul de lider al pieței terorismului. Toții posibilii recruți și toți potențialii finanțatori ai terorismului și-au îndreptat atenția (și banii) către ei.
Dacă vă îndoiți de faptul că există o „piață a terorismului”, este suficient să vă uitați la ce se întâmplă acum în Siria. Aici operează milițiile Hezbollah, clasificate oficial de SUA, Franța, Israel și alții ca organizație teroristă și sprijinite de Iran. De asemenea, majoritatea grupărilor ce se opun regimului Al Assad sunt, la rândul lor, organizații teroriste, având sprijin din partea țărilor sunite din regiune. De altfel, multe din aceste grupări au pactizat sau au fost absorbite de ISIS. Dacă luăm în considerare tacticile teroriste folosite de guvernul sirian (sprijinit de Rusia și Iran) împotriva populației civile, întregul tablou al conflictului sirian este acela al unui „război terorist”. La sfârșitul zilei, nu mai contează sub ce formă ajung să fie folosite reusrsele implicate de organizațiile-sponsor în acest război al terorismului. Un vagon de arme poate fi folosit în luptă, sau poate fi transformat într-un geamantan de bancnote, prin valorificarea armelor pe piața neagră.
După ani de zile în care căile de finanțare și puterea de a desfășura operațiuni ale Al Qaida au fost sever limitate, organizația lui Bin Laden a ieșit de pe piața terorismului. Nișa ocupată de aceasta a rămas liberă, până la momentul în care a fost umplută de ISIS.
Veriga lipsă dintre ISIS și Al Qaida este reprezentată de organizația teroristă a lui Abu Musam Al Zarqawi. Pornită sub denumirea de al-Tawhid wal-Jihad, aceasta a fost asimilată de organizația lui Bin Laden sub denumirea de „Al Qaida în Irak”. După euforia inițială, de a deveni filială irakiană a celebrei organizații nr.1 din lumea terorismului, Al Zarqawi și gașca lui și-a dat seama că asocierea funcționa într-un singur sens: Ei făceau treaba, iar banii intrau în conturile lui Bin Laden. Soluția găsită de Zarqawi a fost reorientarea atacurilor împotriva populației șiite. Catalogată inițial ca „violență sectară”, campania lui Zarqawi a fost o manevră abilă prin care organizația a monopolizat instantaneu sponsorizările țărilor și organizațiilor sunite dispuse să finanțeze lupta împotriva noii puteri șiite din Irak. Al Zarqawi a devenit el însuși un star al terorismului, iar șefii Al Qaida l-au tras imediat de urechi, pentru că nu își vedea lungul nasului și pentru că amenința poziția organizației-mamă pe piața finantării terorismului.
După uciderea lui Zarqawi, din cenușa organizației sale s-a născut ISIS. Pentru început, aceasta a păstrat linia de acțiune croită de Zarqawi, atacând guvernele șiite din Irak și Siria. Ajunsă suficient de puternică, ISIS a trecut, precum cândva Frontul pentru Eliberarea Palestinei, de la statutul de simplă organizație teroristă, la un obiectiv statal – refacea Califatului. Pentru aceasta, Al Baghdadi (autoproclamatul Calif al ISIS) a chemat sub steagul său ingineri, medici, tineri profesioniști. În timp ce forțele Opoziției Libere din Siria se războiau cu Assad, ISIS s-a axat pe consolidarea nucleului statal de la granița Irak-Siria și pe acapararea resurselor economice – câmpuri petrolifere, rafinării, rețele de producție și distribuție de curent electric etc. În paralel, specialiștii IT ai Statului Islamic au demarat o amplă campanie de PR. ISIS deține propria agenție de știri și este foarte activă pe internet și rețelele de socializare – căi de comunicare pe care le folosește atât pentru a recruta noi adepți, cât și pentru a atrage noi surse de finanțare. Practic, e o distanță astronomică între imaginea clasică a teroriștilor jihadiști – habotnici până la interzicerea televiziunii, petrecerilor și muzicii – și modul în care operează ISIS.

În ultima vreme, însă, campania de bombardamente strategice executată de SUA începe să își facă efectul. Avioane americane au bombardat trei rafinării de la granița cu Turcia care erau folosite de ISIS pentru prelucrarea și exportul petrolului obținut din surse proprii. Vehiculele folosite pentru transportul combustibilor au fost de asemenea luate în vizor de americani. Într-o singură zi din luna octombrie 2015, aviația SUA a raportat peste 200 de cisterne distruse. Puncte de vedere semi-oficiale ale autorităților din Washington indică o reducere în ultimele luni cu 30% a capacităților ISIS de valorificare a resurselor petroliere (estimate oficial a aduce organizației teroriste circa 50 de milioane de dolari pe lună). Din acest motic, ISIS e nevoită să găsească finanțare alternativă.

Privite în acest context, atentatele teroriste din Paris apar într-o cu totul altă lumină. Sigur, punctul de vedere oficial – atât al statelor occidentale, cât și al ISIS – este acela că ele sunt o răzbunare oarbă împotriva creștinilor, a vesticilor, a guvernelor străine care se implică în politica internă a statelor din orientul Mijlociu. În spatele acestor declarații se întrevede o altă realitate: ISIS a umplut locul lăsat gol de Al Qaida, iar atentatele de la Paris dau un mesaj clar că Statul Islamic este principala organizație capabilă să execute operațiuni teroriste de orice tip, în orice loc de pe Mapamond. Și singura care merită a fi finanțată pentru așa ceva.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top