Actualitate

Investiția în educație, o prioritate pentru comuna Peștera

Investind în educație, investim în viitorul nostru, în viitorul comunităților noastre. Astfel, avem șansa de a schimba în bine fiecare localitate, fiecare județ sau regiune și, per ansamblu, avem șansa de a schimba ceva în România.

Comuna constănțeană Peștera este locul unde educația, atât elevii, cât și dascălii, sunt permanent în atenția administrației publice, primarul Marius-Liviu Petre făcând parte din breasla celor care, de la catedră, îi educă pe elevi.

Începând de miercuri, 26 februarie, elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 Peștera, Școlii Primare nr. 2 Ivrinezu Mare și Școlii Primare nr. 3 Izvoru Mare, vor primi bursele de merit, de studiu și de ajutor social, cuvenite conform OMECTS 5576 / 2011 cu modificările și completările ulterioare, și acordate de către Primăria și Consiliul Local Peștera”, este anunțul administrației publice locale.

Nu doar de burse beneficiază elevii comunei, ci și de transport asigurat de primărie. În acest sens, elevii și studenții care frecventează cursurile de zi ale unităților de învățământ preuniversitar (liceu / școală postliceală) și universitar sunt așteptați lunar la sediul Primăriei Peștera pentru a intra în posesia sumelor aferente și, respectiv, a abonamentelor pe ruta Izvoru Mare / Peștera / Ivrinezu Mic / Ivrinezu Mare / Poligon – Medgidia.

Pe lângă burse și transport, în ultima perioadă primăria Peștera a investit în videoproiectoare, ecrane de proiecție, laptopuri și table magnetice, materiale didactice atât de utile în desfășurarea activităților instructiv-educative, echipamente cu care s-au dotat clasele Școlii Gimnaziale Nr.1 Peștera și structurilor arondate.

Nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul autorităților locale, reprezentate de domnul primar Marius-Liviu Petre și domnul viceprimar Tudorel Grosu. Modernizarea Școlii Gimnaziale Nr.1 Peștera și structurilor arondate reprezintă continuarea investițiilor în educație, oferirea condițiilor optime de învățare și dezvoltare pentru toți elevii noștri”, spun dascălii.

De asemenea, Grădinița cu Program Normal Ivrinezu Mare a fost dotată cu mobilier nou (corpuri pentru depozitare desene, măsuțe, scăunele, dulapuri și cuiere) pentru preșcolarii care îi calcă pragul.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top