Actualitate

Drumuri Județene Constanța se implică în asfaltarea străzilor intravilane

La solicitarea comunităților locale, Societatea „Drumuri Județene Constanța” a demarat o serie de lucrări de asfaltare în intravilanul mai multor localități din județul Constanța.

        Comuna Săcele este prima în care drumarii constănțeni au început, astăzi, lucrările de reabilitare, modernizare și transformare a străzilor din intravilanul acestei localității, în căi rutiere moderne și sigure pentru cetățeni.

         „Ne-am propus să ne extindem programul de lucrări, iar atunci când există solicitare din partea comunităților locale, să intervenim în măsura în care dispunem de timp și de toate resursele necesare. Din fericire, transformarea RAJDP în societate pe acțiuni, respectiv Societatea „Drumuri Județene Constanța”, ne permite să ne dezvoltăm și să facem acest lucru. Scopul acestei societăți este acela de a le asigura cetățenilor acestui județ, drumuri mai bune și mai sigure. Pe lângă siguranța și confortul omenilor, ne dorim să asigurăm, totodată, o interconectivitate a întregii rețele de drumuri din județul nostru. Am început cu localitatea Săcele, continuăm săptămâna viitoare cu Pantelimon și, bineînțeles, lista este deschisă. Vom interveni în mai multe comune pentru a asigura o infrastructură adecvată tuturor. Avem de lucru!” – a spus Răzvan Zagon, directorul general al Societății „Drumuri Județene Constanța”.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top