Disputa dintre ierarhul Tomisului și conducerea BOR a ținut în ultima săptămână capul de afiș. S-au comentat deciziile sinodului, precum și luările de poziție ale celor implicați, dar nu și culisele disputei Teodosie – BOR. Adevăratele cauze ale acestui conflict – care țin de lupta pentru putere în cadrul BOR, precum și de o mai veche luptă pentru putere, dusă în urmă cu mai bine de 15 ani – merită menționate, așa că o facem aici.
Teodosie, la un pas de funcția supremă
Anterior sosirii sale la Constanța, Teodosie a activat cu succes la București. Întrucât șeful BOR deține în același timp și funcția de mitropolit al Munteniei și Dobrogei, cutuma este ca patriarhul să se ocupe de problemele patriarhale, iar cele mitropolitane să fie manageriate de unul sau mai mulți episcopi vicari. În perioada în care se afla la București, Teodosie a fost unul din cei doi episcopi vicari – practic unul din cei doi mitropoliți ai Munteniei.
Funcția aceasta i-a adus atât experiența de înalt ierarh – secund doar patriarhului – precum și un loc în sinodul BOR.
Ulterior, Teodosie a fost întronizat ca episcop la Constanța, intenția semi-oficială fiind ca el să devină ulterior mitropolit, prin crearea unei mitropolii a Dobrogei, desprinsă din cea a Munteniei. În acest scop, Teodosie s-a avântat într-un amplu program de construire de biserici și mănăstiri – care să adauge un argument suplimentar la dosarul creării noii mitropolii.
Însuși momentul aducerii lui Teodosie la Constanța a fost unul controversat, în presa vremii povestindu-se pe surse că adversarii lui Teodosie ar fi intenționat să îl scoată din joc pe acesta, plasându-l ca episcop al Alexandriei și Teleormanului (post mărunt, înafara centrului de putere din BOR). Și că Teodosie, beneficiind de sprijinul lui Adrian Năstase și la acea vreme se spune că și de intervenția președintelui Ion Iliescu, ar fi reușit să contracareze aceste intenții.
În orice caz, aducerea sa la Constanța a fost văzută ca un compromis: Teodosie era scos din circuitul patriarhiei, dar nu era tras pe linie moartă. În același timp, el era plasat pe un culoar pentru funcția patriarhală, dar nu pe culoarul principal. Iar totul depindea de crearea mitropoliei dobrogene…
Apropierea de Daniel
După moartea patriarhului Teoctist au urmat cele mai complicate alegeri din BOR. Mai mult decât funcția în sine, se vota pentru orientarea politicii Bisericii. Existau două tabere, una „ecumenistă” – care optează pentru apropierea de celelalte biserici creștine și armonizarea cu acestea în eventualitatea unei reuniri, și cea „tradiționalistă” – care optează pentru păstrarea neschimbată a tradiției și cutumelor BOR.
Mitropolitul Moldovei (Daniel) a câștigat, în detrimentul lui Bartolomeu Anania – respectat teolog și cărturar, mitropolit al Clujului Albei, Crișanei și Maramureșului și exponent de seamă al aripii tradiționaliste. Unul din argumentele în favoarea lui Daniel a fost acela că el deținea tronul Moldovei, iar tradiția cere ca scaunul patriarhal să meargă la mitropolitul din cea mai veche mitropolie (în acest moment, cea a Moldovei). Prezentată adesea ca o regulă de bază, aceasta este însă mai degrabă o tradiție, nefiind o regulă sine qua non a alegerii patriarhului.
Oarecum surprinzător (mai ales pentru cei care îl cunosc acum ca un fervent tradiționalist), Teodosie l-a sprijinit pe „ecumenistul” Daniel. La momentul respectiv, s-a speculat că lui Teodosie i s-ar fi promis promovarea sa pe funcția deținută de Daniel la acel moment – de mitropolit al Moldovei – funcție care asigură șanse mari la accederea în scaunul patriarhal.
Depărtarea de Daniel
Dacă lui Teodosie chiar i s-a promis mitropolia Moldovei în schimbul susținerii lui Daniel (la momentul respectiv erau zvonuri că și altor arhiepiscopi li s-ar fi promis scaunul lăsat liber de Daniel) nu putem certifica.
Ce este sigur însă este că, la puțin timp, relațiile dintre cei doi ierarhi s-au stricat, Teodosie fiind unul din cei mai aspri critici ai direcției luate de BOR sub conducerea lui Daniel.
Un alt episod al acestei dispute s-a consumat la Tulcea: Întrucât una din condițiile pentru înființarea unei mitropolii este ca aceasta să aibă în subordine episcopii de sine stătătoare, Teodosie a consumat mult efort și energie pentru ridicarea episcopiei Tulcii – vacantă la acel moment și păstorită tot de el.
La Tulcea, înfrângerea lui Teodosie a fost totală – Patriarhia a numit un alt episcop pe locul vacant, iar politica Episcopiei Tulcii de la acel moment a fost una de distanțare de Teodosie și dorința acestuia de reînființare a Mitropoliei Dobrogei.
De la lupta trecută, la cea viitoare
În 2007, Daniel a câștigat alegerile cu 95 de voturi, contra a 66 pentru Bartolomeu Anania. În culisele puterii BOR însă, diferența nu a fost așa de clară cum o arată scorul și în continuare există în sânul bisericii un puternic curent tradiționalist. După moartea lui Anania, acest curent nu a mai avut un lider vizibil.
Aici intervine Teodosie, care în ultimii ani a virat puternic spre curentul tradiționalist, uneori cu afirmații publice destul de radicale. Succesul lui Teodosie a fost unul garantat, prelatul cu îndelungă experiență atât la Constanța cât mai ales la București știind că presa propulsează automat orice iese din norme și pare senzațional – fapt de natură să îi sporească popularitatea (dacă nu în rândul membrilor sinodului, atunci măcar în zona opiniei publice).
Meci nul în sinod
Deși deciziile recentului sinod au fost intens comentate, rezultatul este unul nul, ce reflectă culisele disputei Teodosie – BOR: Reactivarea Mitropoliei Tomisului (dată ca certă de unele canale mass media în urmă cu câteva luni) e amânată sine die, conducerea BOR fiind conștientă că o atare cedare în fața insistențelor lui Teodosie nu e un scop în sine, ci doar un pas pe calea lui Teodosie către scaunul patriarhal.
În același timp, sancțiunea dispusă împotriva lui Teodosie e una neglijabilă, grupul din jurul lui Daniel devenind probabil conștient (în ceasul al doisprezecelea!) că toate reacțiile acide de până acum nu au făcut decât să sporească prestigiul lui Teodosie și aura acestuia de apărător al spiritului tradiționalist.
Un articol de Răzvan PETRE
