Rezultatul alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014 a fost considerat de mulţi un miracol. Spectaculoasa răsturnare de scor i-a luat prin surprindere pe cei mai optimişti susţinători ai lui Iohannis şi pe cei mai atenţi observatori ai scenei politice. După numărătoarea voturilor, cei mai mulţi au încercat să(-şi) explice rezultatul. Şi au făcut-o nu atât prin lămurirea mecanismelor care i-au adus victoria lui Iohannis, cât mai ales prin determinarea acelora care au făcut ca Ponta să piardă.
Un articol de Răzvan PETRE
După primul tur de scrutin, o serie de comentatori imprudenţi s-au grăbit să decreteze că mitul celor două Românii – cea educată (care votează dreapta) şi cea incultă (care votează stânga) – este eronat. Unii au făcut-o din imaturitate, alţii din teribilism, şi alţii din orbire, şi cu toţii s-au înşelat. Este adevărat, numărul persoanelor educate care l-au votat pe Ponta în turul 1 a fost apropiat de cel al susţinătorilor lui Iohannis cu studii superioare. Dar s-a omis din ecuaţie faptul că majoritatea electoratului Monicăi Macovei, al Elenei Udrea şi al lui Tăriceanu era, de asemenea, bine educat. Previzibil, în turul 2, aproape toate voturile acestor candidaţi au fost acontate de Iohannis, mecanismul „celor două Românii” s-a activat, dar niciunul din cei care îl decretaseră anterior mort nu a mai ieşit public pentru a-şi face autocritica.
Înainte de a arăta de ce a pierdut Victor Ponta, trebuie să ne lămurim de ce a câştigat Iohannis. Victoria generaţiei Facebook, diaspora, sau jocul DNA şi al serviciilor, deşi au avut (fiecare în parte) rolul lor, nu au fost decisive. Diferenţa a fost făcută de stilul sobru şi reţinut al lui Iohannis, şi mai ales de şutul în fund pe care românii s-au decis să i-l dea lui Ponta, prin intermediul votului.
Cât despre Victor Ponta, acesta nu a pierdut din cauza americanilor, din cauza lui Iliescu, sau a corupţilor din partid – variante puse pe tapet de urgenţă, pentru a scuza înfrângerea din alegeri. Nu. Ponta a pierdut din cauza sindromului Ceauşescu – el a crezut că românii îl iubesc.
Ion Cristoiu povestea în urmă cu un an că a fost abordat pe stradă de un necunoscut care l-a întrebat: „Când scăpăm, dom’le, de ĂSTA?” Crezând că interlocutorul se referea la Băsescu, Cristoiu i-a explicat că acesta mai avea doar câteva luni de mandat. Spre surprinderea sa, necunoscutul i-a precizat că prin „ăsta” – apelativ cu care au fost gratulaţi de-a lungul timpului Ceauşescu, Iliescu şi Băsescu – el se referea la Ponta. Analistul nota că Ponta „reuşise”, fără măcar să fi ajuns în cea mai înaltă funcţie, să devină suficient de antipatic pentru a primi acest apelativ al dispreţului.
Faceţi un efort mic şi mergeţi pe pagina de Facebook a lui Ponta, la pozele de acum un an. O să găsiţi aşa – poze cu Ponta în uzine, în fabrici, pe şantier etc. Aceleaşi obiective, aceleaşi halate de întreprindere, aceleaşi mutre serioase ale inginerilor care îi explică obiectivele Conducătorului Iubit. Dacă alăturaţi o poză cu Ceauşescu în vizită de lucru, veţi observa doar două incompatibilităţi – pozele din anii 80 erau alb-negru, iar în cele recente, în locul Marelui Ceauşescu, apare Micul Titulescu. În rest, nicio diferenţă.
Timp de doi ani, Ponta ne-a sufocat cu apariţiile sala. Ubicuu la televiziunile de partid şi de stat, televizat din şedinţele de guvern, prezent la orice eveniment pentru a se trage în poză cu toţi liderii, cu toţi oamenii muncii, cu toate moaştele. În campanie, pe toate panourile, pe toţi stâlpii, pe toate blocurile – tot Ponta.
Deştept nevoie-mare, ca Geniul din Carpaţi, Ponta avea soluţii la toate problemele şi era din gură cel mai viteaz, cel mai înţelept, cel mai deştept dintre români. La şedinţele de guvern toţi tăceau, iar Ponta îi făcea cu ou şi cu oţet şi le spunea tuturor cum să-şi facă treaba.
Prezent non-stop în mijlocul românilor şi mai ales în mijlocul televiziunilor de care românii au nevoie mai abitir ca de pâine, Ponta se simţea cunoscut, iubit, apreciat. Exasperaţi, criticii săi se minunau că sondajele îl dădeau constant cu o popularitate de 40%, deşi toate promisiunile sale se dovediseră minciuni, iar toţi acoloţii lui se încolonau pe drumul spre puşcărie. Îmbătat de aceste cifre seci – ce corespundeau fix nucleului dur de susţinători care votează candidatul PSD (indifent dacă numele acestuia este Victor, sau Laika) – Ponta a căzut în capcana în care picase, acum 25 de ani, Ceauşescu – a crezut că românii îi iubesc. Crezându-se iubit şi invincibil, el a declat, senin, că nu are nevoie să îşi facă campanie înainte de turul 1 al alegerilor, pentru că 40% din voturi ia oricum. Din înălţinea funcţiei sale, pe ultima sută de metri, el a suplimentat veniturile BOR, ale artiştilor, ale pensionarilor şi oamenilor muncii, la fel cum Ceauşescu dădea, de la balconul Palatului în decembrie 89, 100 de lei în plus la salarii.
În 2004, Năstase a luat 4.881.000 de voturi. Mircea Geoană a luat 5.206.000 în 2009. Iar Ponta – 5.264.000. La prima vedere, actualul prim ministru e cel mai bun candidat propus de PSD, în ultimii 15 ani. Să nu pierdem din vedere faptul că, faţă de Geoană în 2009, Ponta vine din postura de şef al guvernului, din care a distribuit în dreapta şi în stânga pomeni electorale. Sau că, faţă de 2004, PSD are acum de două ori mai multe primării şi consilii judeţene, iar maşinăria de vot merge unsă.
Practic, dacă scoatem din ecuaţie acei 10% din electori care votează cu PSD pentru că aceasta e echipa lor de suflet, norodul nătâng mânat la vot de primari, de preoţi şi de bulibaşe, membrii PSD şi familiile lor, funcţionarii din administraţie care au fost puşi pe funcţii, sau care speră să rămână pe funcţii datorită şefilor PSD, nu ar fi exclus să constatăm că pe Ponta nu l-a votat nimeni din iubire, sau din admiraţie. În acest context, afirmaţia de după alegeri a lui Dragnea – deşi arogantă – se dovedeşte valabilă: „Singurul lucru pe care mi-l reproşez (n.r. – în calitate de şef de campanie) este că nu am putut să fac vrăji”.
Singurul noroc al lui Ponta, în toată ecuaţia asta, este acela că, spre deosebire de Ceuaşescu, el a fost scutit de o execuţie în decembrie. În contextul în care serviciile şi DNA-ul i-au pus pe tavă capetele liderilor ce doreau să îl debarce, Ponta scapă, deocamdată, de o execuţie politică. Deocamdată.
