Cargill și TTS au inaugurat în 27 august un depozit de cereale din Portul Constanța. Deși evenimentul în sine a fost unul minor (reprezentând dublarea capacității de stocare și transfer a terminalului Canopus Star), organizatorii au urmărit să dea o lovitură de imagine, invitând o serie de personalități – miniștri și alte oficialități, manageri și patroni de companii agricole și chiar și pe miliardarul Ioan Niculae. Din păcate, proasta organizare a transformat exercițiul de imagine al celor de la Cargill într-un fiasco: O bună parte din invitați a trebuit să asiste la conferință în picioare, vizitatorii au fost plimbați prin soare și prin praf și trimiși să facă pipi la WC-uri ecologice, în lipsa unor toalete normale. Până și noul depozit de cereale, lăudat ca fiind de ultimă generație, s-a dovedit a fi o „treabă românească” – realizat pompieristic și de o calitate inferioară celor care se construiau la începutul secolului trecut.
Un articol de Răzvan PETRE, Ștefan KOSTOFF
Invitați lăsați în soare și trimiși să facă pipi la toalete ecologice
Lider mondial în comerțul cu cereale și companie ce are numai în România o cifră de afaceri de peste 25.000 de miliarde de lei, Cargill și-a tratat invitații la inaugurarea silozurilor din Portul Constanța cu un spectacol de doi bani. Turul de vizitare s-a făcut sub soarele arzător al amiezii, la 32 de grade Celsius. Cele câteva puncte de oprire de pe traseu erau marcate de câte un mic cort de plastic, care adăpostea instalația de sunet, în timp ce invitații și reprezentanții mass-media stăteau în soare. Cei mai afectați au fost cameramanii echipelor de televiziune, care, asemeni trupelor de comando, trebuia să se pitească pe după instalațiile portuare, pentru a putea filma din umbră, fără ca lumina să le strice cadrele.
Lângă silozuri, mizeria fusese măturată în grabă și ascunsă „sub preș”, maldăre de câte un metru de praf, cereale și excremente de șoarece fiind înghesuite în gropile de lângă pilonii instalațiilor. Pe cheu, însă, acest amestec volatil era luat pe sus de vânt și aruncat în ochii invitaților, la concurență cu mirosul de șoareci ce ne invada nările. Tabloul acesta era continuat logic cu mizeria din bazinul portuar, unde pluteau tot felul de deșeuri ce ar fi atras, într-un port din SUA, amenzi de zeci de mii de dolari pe zi.
După finalul turului prăfos și puturos, participanții la eveniment au fost invitați la un prânz de lux, cu brânzeturi fine franțuzești, șampanie și toate cele. Transpirați și plini de praf, am aflat, cu această ocazie, că în toată mega-recepția Cargill nu aveam unde să ne spălăm pe mâini. Și mai tragică era situația WC-urilor: Toți invitații, de la jurnaliști, la miniștri, reprezentantul Ambasadei SUA și miliardarul Ioan Niculae (InterAgro) s-au încolonat pentru a-și face nevoile în patru toalete ecologice puturoase, amplasate în fundul curții.
La solicitarea reporterilor Dezvăluiri, unui grup mic de jurnaliști i s-a permis accesul în toaleta din clădirea de birouri. Pentru aceasta, am fost escortați ca la pușcărie, două domnișoare (una din partea Cargill și una din partea companiei de PR) mergând cu noi până în ușa toaletei de bărbați, apoi asigurându-se că nu a rămas vreunul dintre noi ascuns pe dinăuntru.
Cargill își arată mușchii
Funcționând ca un engrosist de cereale, Cargill este recunoscut la nivel mondial ca fiind gigantul care „tace și face” și care nu promovează marca-mamă în mass-media. Prin deviere de la această rețetă de marketing, ei au organizat la Constanța o adevărată demonstrație de forță. La eveniment au fost invitați să participe primarul Constanței (Radu Mazăre), secretari de stat din Ministrul agriculturii și Ministerul transporturilor, omul de afaceri Ioan Niculae (patronul InterAgro și unul din cei mai bogați români) și un reprezentant al Ambasadei SUA. Conducerea Cargill a scăpat porumbelul, menționând faptul că Ambasada SUA îi sprijină în activitate (afirmație pe care ulterior au retractat-o, când li s-a solicitat să precizeze în ce constă acest sprijin).
În loc să vorbească despre investiția recent finalizată (dublarea capacității de stocare a terminalului de cereale), managerii Cargill au îndrugat verzi și uscate despre parteneriatul româno-american și despre implicarea companiei americane în dezvoltarea României (de parcă ar fi fost agenți sub acoperire ai guvernului SUA). Singurul vorbitor care a avut un discurs scurt și la obiect a fost Radu Mazăre, care a arătat că, indiferent de disputele cu Ministerul transporturilor pe tema Portului Constanța, primăria condusă de el nu tergiversează acordarea autorizațiilor de construcție și sprijină investițiile din port.
Un moment de un comic bizar s-a consumat cu ocazia alocuțiunii lui Michael Steward – consilier al Ambasadei SUA. Acesta și-a cerut scuze că va trebui să vorbească în engleză, întrucât e doar de 4 zile în România și nu stăpânește bine limba locului. Partea bizară este că acest lucru a fost comunicat într-o română aproape perfectă, fluentă și corectă gramatical, ceea ce a stârnit în public câteva comentarii despre faptul că americanul nu e expert doar în diplomație, ci și în „ochi albaștri”.
Organizare defectuoasă și transparență mimată
Prin evenimentul de săptămâna aceasta, Cargill și TTS au urmărit să mai spele din imaginea stricată acum un an, când același terminal de cereale a ars, incendiul provocând pagube însemnate și amenințând să arunce în aer silozurile dar și baza Marinei Române, aflate perete-în-perete cu instalațiile deținute de Cargill.
Ca să nu riște nimic, operatorii terminalului au mimat transparența. Instalațiile au fost oprite pe perioada recepției (idee bună, având în vedere cantitatea apreciabilă de praf și deșeuri pe care acestea le produc). Invitații au fost plimbați împrejurul clădirii de silozuri, fără a li se arăta nimic concret. Totul s-a petrecut sub atenta supraveghere a organizatorilor, care au intervenit, în momentul în care au observat că fotografiam deșeurile din apă, chipurile temându-se că am rămas în urmă și că riscăm să ne rătăcim.
Altfel, exercițiul de imagine al Cargill a fost un fiasco. Mapa de presă conținea o pagină cu informații anemice, iar fotografiile trimise de organizatori presei erau mai toate cu managerii Cargill surprinși în posturi filosofice, sau cu variațiunii pe tema „natură moartă cu masă goală și aranjament floral”. Instalația de sunet trăgea să moară, emițând piuituri asurzitoare ce au întrerupt câteva discursuri, iar cortul în care s-a ținut conferința de presă avea mult mai puține locuri decât numărul persoanelor invitate, motiv pentru care o bună parte din audiență a fost nevoită să stea în picioare. Bucatele servite la prânz au fost scumpe, dar prost alese, felurile de mâncare sărate (brânză Camembert și Roquefort) fiind alternate cu cele sărate (chiftele cu măsline în saramură) și foarte sărate (tartine cu anșoa).
Majoritatea vorbitorilor păreau nepregătiți, se bâlbâiau și își alegeau cuvintele. Ditamai directorul Cargill România s-a trezit că trebuie să facă pe interpretul pentru oaspeții care au vorbit în engleză, job de care s-a achitat aproximativ, traducerile sale semănând pe alocuri cu cea din filmul „Când se stinge lumina” de Igor Cobileanski. Un moment penibil s-a consumat odată cu alocuțiunea lui Marius Mărgărit, subsecretar de stat în Ministerul transporturilor. Probabil neanunțat că urma să ia cuvântul și vizibil intimidat de faptul că fusese așezat lângă Radu Mazăre (cu care Ministerul transporturilor se află în conflict), Mărgărit părea că se crede la premiile Oscar. El a însirat o listă lungă de persoane cărora le mulțumește (fără niciun motiv concret), aceste mulțumiri acoperind două treimi din discursul său.
Investiții de zeci de milioane de euro pe un teren instabil
Obiectivul inaugurat pe 27 august se află amplasat la baza Digului de Nord al Portului Constanța, la km 1+ 100. Întreaga investiție a fost ridicată pe un sol instabil, 
precum au și declarat cei responsabili, sol bazat pe material de umplutură adus din alte zone cu ajutorul camioanelor și a barajelor. De fapt nu s-a făcut altceva decât s-a lărgit spațiul dintre Digul de Nord și cheiul actual, „furând” suprafețe mari din acvatoriul portuar. De aceea fiecare din construcțiile masive aflate pe acest amplasament artificial au necesitat lucrări de ranforsare a locațiilor de montaj cu ajutorul unor piloți de peste 30 de metri lungime care au fost înfipți în sol. Stabilizarea întregului ansamblu de construcții, care per total cântărește zeci de mii de tone, va dura ani de zile, și de aceea nu se știe încă dacă investiția de 15 milioane de euro își va păstra echilibrul și nu se va scufunda sau înclina datorită capriciilor solului. Întregul ansamblu al investiției este compus din două magazii de depozitare a câte 25.000 de tone capacitate, zece celule verticale (recipiente din tablă galvanizată) a câte 6.000 de tone fiecare, două celule -fiecare având câte 500 de tone capacitate- prevăzute pentru precurățarea și uscarea cerealelor. La acestea se mai adaugă utilaje pentru manipularea cerealelor compuse din benzi transportoare, ship loadere, macarale cu greifere, cântare auto și bandă.
Tehnologie mai proastă decât cea folosită acum 100 de ani
Cu toate că valoarea investiției de la Canopus este uriașă, eficiența ei nu se ridică nici pe departe la calitatea silozurilor construite acum 100 de ani de inginerul român Anghel Saligny. Construcții emblematice pentru Portul Constanța, cele trei silozuri înglobau la acea vreme cele mai noi și revoluționare procese tehnologice. Pentru începutul secolului XX, silozurile erau niște obiective impresionante, și domină chiar și în prezent aspectul platformei portuare. Saligny a avut în vedere construcția a patru corpuri – magazii, dispuse în două perechi. Primele două corpuri au fost realizate sub directa sa conducere, fiind date în funcțiune odată cu inaugurarea portului Constanța, la 27 septembrie 1909. Conform concepției lui Anghel Saligny, fiecare siloz cuprinde 250 compartimente din beton armat, cu o capacitate totala de cca. 30.000 tone de cereale și un debit de 125 tone pe oră la primire și 200 tone pe oră, la predare. Interesant este că Saligny a reușit să conceapă o tehnologie prin care silozurile puteau să fie încărcate, dar și descărcate, în același timp, lucru care nu poate fi aplicat în ziua de azi nici măcar în cazul investițiilor noi.
Pereții interiori ai silozurilor lui Saligny au o compoziție pe care nici în ziua de azi nimeni nu a reușit să o imite. Această compoziție, împreună cu numărul mare de compartimente și diametrul lor mai redus fac ca, la momentul încărcării cu boabe de grâu, orz, porumb etc., acestea să nu se sfărâme prin presarea de pereții silozului în timpul depozitării, precum și la momentul încărcării silozului (impactul boabelor de cereale cu pereții).
Ce a reușit Saligny în anul 1909, nu au fost în stare să facă americanii de la Cargill, cu tehnologia secolului XXI și cu o investiție de 15 milioane de euro. Din cauza dimensiunilor mari și a pereților duri, din metal, silozurile inaugurate deunăzi de Cargill au pierderi de preț de până la 20% la descărcare, deoarece clienților nu le convine să cumpere cereale cu bobul spart.
Alt dezavantaj al silozurilor metalice construite de Cargill este acela că pereții nu sunt dublați în vederea izolării termice, ceea ce face ca vara temperaturile din interior să crească până la 50 de grade, sub efectul razelor solare, iar iarna să scadă, în funcție de temperatura exterioară și a vântului. În silozurile clasice, gen Saligny, variațiile de temperatură sunt foarte mici, izolarea fiind foarte bună.
