Actualitate

Comuna Sarichioi, finanțări de 1,5 milioane de euro prin ITI Delta Dunării

Prin ITI Delta Dunării se are în vedere dezvoltarea zonei și a tuturor unităților administrativ-teritoriale care compun această Asociație. De asemenea, scopul ITI este de a derula proiecte comune de dezvoltare integrată și de atenuare a discrepanțelor de dezvoltare între localități.

Conform datelor oficiale, Unitatea Administrativ Teritorială Sarichioi implementează proiectul „Asfaltare drumuri stradale în comuna Sarichioi”, o investiție în valoare de 1.000.000 de euro. Banii sunt asigurați prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, submăsura 7.2 – Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică.

Proiectul vizează asfaltarea a 5,6 kilometri de stradă, vizate fiind străzile Razim, Orizontului și Grădiștei (localitatea Sarichioi), drumul de acces la mănăstire în localitatea Visterna și străzile Eternității, Bisericii și Izvorului (în localitatea Zebil).

De asemenea, tot prin intermediul ITI Delta Dunării, în comuna Sarichioi se implementează proiectul de consolidare, reabilitare, modernizare și extindere a Căminului Cultural din reședința de comună. Este un proiect în valoare de 473.253 de euro, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, sM 7.6 – Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural.

„Promovarea Identității Culturale, a tradițiilor și obiceiurilor locale în teritoriul GAL Razim”, este un alt proiect finanțat prin intermediul ITI Delta Dunării. Valoare acestuia este de aproximativ 40.000 de euro, prin care vizează achiziția de costume populare, instrumente muzicale și aparatură logistică

În mediul privat, prin ADI ITI Delta Dunării s-au finanțat o serie de proiecte ale unor investitori din comuna Sarichioi. „40 de proiecte cu o valoare totală de 4.857.131 euro prin care se dezvoltă investiții care valorifică inclusiv potențialul turistic al zonei. Se construiesc unităţi de cazare şi se dezvoltă exploataţii agricole”, spun cei de la ITI Delta Dunării.

S-au realizat pensiuni agroturistice dar și ferme vegetale și apicole, legumicultura și apicultura fiind o sursă de venit pentru populația locală.

ITI Delta Dunării este o asociație cu personalitate juridică, de drept privat și de utilitate publică, constituită în scopul implementării mecanismului ITI pe raza de competență a celor 38 de Unități Administrativ Teritoriale (UAT) cuprinse în SIDD DD.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top