Vechi de 60 de ani, Căminul Cultural din comuna Ciucurova a fost în atenția administrației publice locale în ultimii doi ani. În acest interval, s-au executat ample lucrări de reabilitare a construcției dar și de dotare la standarde europene.
Proiectul de reabilitare și dotare a Căminului Cultural a avut o valoare de 1,4 milioane de lei. Finanțarea a fost asigurată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, submăsura 7.6 – Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural. Zilele acestea, prin ordin al primarului Marin Șerban, o comisie a primăriei a trecut la recepția finală a lucrărilor.
În cadrul proiectului s-au executat lucrări de schimbare a acoperișului, a tavanelor, a tuturor elementelor de tâmplărie (uși, geamuri), s-a construit un corp separat de cel al căminului unde a fost amenajat un grup sanitar. Totodată, locația a fost dotată cu un videoproiector si un ecran de proiecție, sistem de sonorizare modern, sistem de lumini, scaune noi.
De asemenea, s-a refăcut finisajului exterior cu tencuială decorativă structurată în câmp, păstrându-se aspectul inițial al construcției și un placaj cu piatră la soclu; s-au refăcut treptele scărilor de acces prin placare cu gresie de trafic și s-a amenajat accesul principal prin dotarea cu o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități fizice.
Conform primarului comunei Ciucurova, ”reabilitarea Căminului Cultural se impunea deoarece starea lui actuală nu mai corespundea cerințelor unei astfel de clădiri. Urmează să semnăm contractul de finanțare, după care execuția proiectului va fi scoasă la licitație. Sperăm ca procedurile să nu se tergiverseze foarte mult”, a declarat Șerban Marin.
Construcția Căminului Cultural a fost executată în perioada 1950-1960 având o structură alcătuită din fundații din zidărie de piatră, soclu din beton ciclopian, suprastructură din zidărie portantă din cărămidă și piatră amestecate (de 60 cm și 30 cm grosime), planșeu peste parter din grinzi de lemn și tencuială pe trestie, acoperiș tip șarpantă pe scaune din lemn de foioase și rășinoase cioplit cu învelitoare din tablă zincată.
Scopul investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este de protejare a patrimoniului cultural sau/ și realizare a investițiilor pentru conservarea moștenirii de interes local, a așezămintelor monahale inclusiv a modernizării așezămintelor culturale. Obiectivele submăsurii 7.6 sunt susținerea investițiilor de restaurare, conservare și accesibilizare a patrimoniului cultural imobil de interes local, a așezămintelor monahale inclusiv a așezămintelor culturale, punerea în valoare a moștenirii culturale locale, la promovarea turismului rural, conducând astfel la creșterea nivelului de trai în zonele rurale, precum și dezvoltarea locală sustenabilă.