Actualitate

Zi de mare sărbătoare pentru credincioșii comunei Grădina

În fiecare an, data de 14 octombrie reprezintă o zi de sărbătoare pentru întreaga comunitate din localitatea constănțeană Grădina. Este ziua în care biserica din sat își sărbătorește hramul – Cuvioasa Parascheva.

Momentul este deosebit de important și pentru administrația locală, condusă de primarul Gabriela Iacobici, primăria Grădina fiind permanent alături de nevoile spirituale ale locuitorilor. Aici trebuie amintite investițiile de la bugetul local în construirea de capele mortuare și săli pentru parastase, atât în satul Grădina, cât și în satul Cheia, oamenii beneficiind astfel de condiții moderne pentru înhumarea celor decedați, conform normelor europene.

De asemenea, Gabriela Iacobici, alături de întreaga administrație, a sprijinit constant demersurile preoților din comună pentru realizarea diferitelor lucrări de reparații. De exemplu, la biserica din satul Cheia, ce poarta hramul Sfinții Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur s-au realizat reparații exterioare, lucrări de tencuială decorativă a soclului cu piatră naturală; prag și trepte din dale. Aceste lucrări au fost finanțate din bugetul local al comunei Gradina.

Ca de fiecare dată, după slujba propriu-zisă de hram, a urmat tradiționala agapă-masă la care au participat toți credincioșii, reprezentanții administrației locale și preoții bisericii din comună.

De asemenea, ziua Cuvioasei Parascheva a reprezentat o bună ocazie pentru primăria Grădina să-și felicite seniorii. În acest sens au fost acordate diplome unor persoane care au împlinit frumoasele vârste de 70 de ani, respectiv 75 de ani.

Biserica din localitatea Grădina a fost ridicată în perioada anilor 1936-1939, la lucrările de construire participând atât creștinii ortodocși cât și musulmanii turco-tătari din localitate. Contribuția lor a fost benevolă.

Biserica a fost ridicată din inițiativa credinciosului Gheorghe Bangal, care a donat și terenul aferent construcției, se arată într-un istoric redactat de Arhiepiscopia Tomisului. A fost zidită din cărămidă și piatră, în formă de cruce, iar istoria și timpul care au trecut peste ea și-au spus cuvântul

De aceea, în anul 1990 s-a executat reparația bisericii la exterior, inclusiv acoperișul, iar patru ani mai târziu s-au executat lucrările de reparație la interior. În anul 2003, pereții bisericii au fost aduși la nivelul de pictură tip frescă, lucrările fiind finalizate în anul 2007.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top