Profil de Primar

Un castru roman, distrus din cauza erorilor comise de constructorii antici

Ulmetum – Cetatea Greşită

Cetatea situată în apropierea localităţii Pantelimon are o poveste stranie. Fost sat al tracilor bessi şi al unor veterani romani, Ulmetum a devenit în secolul IV d.H un castru important al Moesiei Inferior. Atacat mereu de migratori, Ulmetum a fost reclădit în secolul VI, din ordinul împăratului Iustinian. Din păcate, refacerea nu a fost făcută de ingineri pricepuţi, ci de nişte militari tineri, care au comis numeroase greşeli. Aceste greşeli au condus ulterior la distrugerea definitivă a aşezării. Ulmetum este unic în Dobrogea şi datorită unui alt aspect: este singurul loc unde s-au descoperit morminte în interiorul cetăţii şi nu în necropola din afara zidurilor, aşa cum era regula în toate regiunile stăpânite de romani.

Un articol de Cristian CEALERA

 

 

Toate drumurile
duc la Roma?

În veacul al doilea, după Hristos, „Imperiul Acvilei” stăpânea aproape întreaga Europă, Nordul Africii şi o mare parte a Asiei Mici. Moesia Inferior (din care făcea parte şi actuala Dobroge) era doar una dintre provinciile stăpânite de Roma. Aici existau trei drumuri importante, atât din punct de vedere comercial, cât şi politic, şi militar. Două drumuri erau secundare şi făceau legătura între cetăţile aşezate, unele în Vest, de-a lungul Dunării, celelalte în Est, la Malul Mării Negre. Al treilea, cel mai important, venea din Nord, traversa centrul regiunii şi mergea spre Sud, până la Roma. Această rută crucială pentru Imperiu traversa şi Podişul Casimcei, o zonă pitorească, fragmentată de văi adânci şi abrupte. Aici, la interesecţia tuturor celor trei drumuri
sus-menţionate a existat Ulmetum, o aşezare romană cu o istorie extrem de tulbure.

De la vicus, la castru

În secolul II, după ce Roma cucereşte Dacia, Traian şi ceilalţi împăraţi ce l-au urmat, au oferit pământ veteranilor care se remarcaseră în campaniile militare. Unii dintre aceştia au ajuns la Ulmetum, unde împreună cu câteva sute de traci din neamul bessilor au întemeiat o aşezare. La început a fost doar un simplu sat (vicus) de provincie, mai mereu atacat de năvălitori. Pentru că drumurile erau însă extrem de importante pentru Imperiu, din veacul al patrulea, aici a fost ridicată o fortăreaţă. Pe o suprafaţă de patru hectare, cetatea avea o formă aproximativă de trapez, cu şase turnuri patrulatere, trei circulare de colţ şi trei semicirculare de poartă. Zidurile groase  de 2-3 metri şi înalte, în unele locuri, de aproape 10 metri aveau menirea să ţină la distanţă orice atacator. Mai mult, Roma a trimis aici o cohortă de aproape 200 de soldaţi care aveau ca obiectiv menţinerea ordinii în zonă. Din păcate, nu întotdeauna au reuşit acest lucru, iar Ulmetum a fost de mai multe ori distrus de năvălitori.

Cuibul de tâlhari

Procopius din Cesareea, istoric contemporan marelui Iustinian, (527 – 565) povesteşte că în timpul marelui împărat romano – bizantin, Ulmetum devenise un cuib de tâlhari („barbari sclavini”). Părăsit pentru moment, din motive necunoscute, de către soldaţi, castrul ajunsese în secolul VI ca loc de adăpost pentru un grup numeros de bandiţi. Aceştia atacau pe oricine trecea pe la răspântia celor trei drumuri. Iustinian a trimis însă o întreagă armată şi bandiţii au fost ucişi până la unul. În acel moment, Iustinian, interesat să aibă cetăţi puternice în Moesia, a ordonat refacerea tuturor fortăreţelor romane, care, odată cu trecerea timpului, deveniseră aproape nişte ruine. Din păcate, Imperiul Roman de Răsărit, condus de la Constantinopole, nu mai avea nici banii şi nici inginerii de altădată…

„Comedia” erorilor

O simplă decizie luată de un sfătuitor al lui Iustinian avea să aibă un efect devastator asupra vieţii de la Ulmetum. Astfel, s-a hotărât ca de refacerea imediată a castrelor de mai mică importanţă (nu cum era cazul oraşelor mari precum Tomis, Histria, Callatis sau a celor mai mici- Capidava, Axiopolis etc) să se ocupe soldaţii. Reclădirea castrului Ulmetum a căzut în grija unei cohorte venite de la Sud de Dunăre. „Juniorii lăncieri” („juniorii lanciari”) erau tineri de 18-19 ani, înregimentaţi de către Imperiu din triburile trace din nordul actualei Bulgarii. Nu se pricepeau deloc la construcţii de asemenea anvergură, iar erorile uriaşe comise de ei stau mărturie pentru această afirmaţie. Arheologii constănţeni care au cercetat situl de la Pantelimon au descoperit că tinerii soldaţi au ridicat în grabă o poartă în Nord Vest. Şi-au dat seama după ceva timp că au aşezat-o greşit (probabil după un atac al migratorilor care jefuiau tot prin zonă). Imediat au astupat acea poartă şi au făcut o alta, la câteva sute de metri distanţă, într-o zonă apărată de un val de pământ. Juniorii lăncieri au mai făcut o gafă uriaşă: când au reclădit  zidul de NE al cetăţii, pe o zonă de 150 de metri deschidere nu au pus decât un singur turn de apărare. Toate castrele vremii trebuiau să aibă, turnuri de veghe cam din 30 în 30 de metri. Şi de parcă nu ar fi fost de ajuns, toate zidurile ridicate de aşa-zişii constructori aveau o fundaţie impresionantă, de trei metri, deşi înălţimea lor nu depăşea în acea zonă şapte – opt metri! Tinerii lăncieri au făcut totul prost şi datorită faptului că nu aveau prea multe materiale la dispoziţie. Din acest motiv, la reclădire au folosit, la ridicarea zidurilor, inscripţii (ex – pietre funerare) din secolele anterioare. Nu au avut timp nici măcar să le marteleze (martelarea – ştergerea prin recioplire cu dalta). Toate aceste gafe au avut, din păcate, efecte imediate…

Tragedia

La jumătatea secolului VI, Moesia Inferior era devastată de atacurile avaro-slavilor şi ale kutrigurilor. Aceştia au atacat şi distrus numeroase cetăţi din Dobrogea. Unele, care dispuneau de forţă militară importantă, au rezistat cu succes. Altele, precum Ulmetum, nu au avut nicio şansă. Misiunea avarilor a fost mai ales uşurată de gafele constructorilor, toate atacurile lor fiind, se pare, declanşate exact în latura unde nu exista decât un turn de apărare. Juniorii lăncieri de aici au fost victime sigure pentru miile de barbari. Săpăturile arheologice din ultimii ani au demonstrat că într-un interval foarte scurt de timp (câţiva ani), Ulmetum a fost distrus de trei ori, dovadă stând straturile de arsură dezvelite de specialişti. La sfârşitul secolului şase sau poate la începutul veacului următor, cetatea este părăsită de militari iar între zidurile ruinate se adună doar câţiva săraci, care nu aveau unde să se mai ducă.

“Trei, Doamne
şi toţi trei”

Între veacurile II şi VI, Ulmetum a fost o aşezare importantă din punct de vedere comercial. Aici se strângeau grânele din zonă, cele mai multe pentru a lua apoi drumul Capidavei (cel mai apropiat oraş şi de care Ulmetum aparţinea administrativ). Pentru că la Ulmetum se făceau multe tranzacţii importante, aici s-au stabilit de-a lungul timpului şi familii bogate de negustori. Din nefericire, în blestematul secol VI, aceste familii au avut foarte mult de suferit. Este şi cazul negustorului Valerius Valens, cel care împreună cu soţia sa a ridicat o piatră funerară, în memoria celor trei fii ai săi, ucişi într-un interval de numai şapte luni. Erau vremuri extrem de tulburi, iar ameninţarea migratorilor i-a făcut pe comercianţi să părăsească în cele din urmă aşezarea.

Mormintele din centrul cetăţii!

În antichitatea romană (dar şi la alte culturi), toate necropolele erau în afara zidurilor cetăţii. Nu şi la Ulmetum însă! Arheologii au descoperit două morminte de secol patru (al unui bărbat şi al unei femei), chiar în centrul aşezării. Pentru că nu erau orientaţi spre Est s-a ajuns la concluzia că nu este vorba despre creştini. Cine erau însă aceşti păgâni? Foarte probabil, goţi federaţi, deşi şi aceştia fuseseră creştinaţi de veacuri bune. La finele sec. IV, Teodosius cel Mare a încheiat un pact cu goţii şi i-a lăsat să se stabilească în Moesia Inferior, sub condiţia de a-i da ajutor militar, de fiecare dată când Imperiul avea nevoie. Aşa au ajuns goţii şi la Ulmetum. Cei doi înmormântaţi în centrul aşezării erau oameni de vază, întrucât s-au descoperit în morminte podoabe de preţ. De ce au decis însă localnicii să îi înmormânteze în centrul  castrului rămâne însă o mare enigmă.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top