Actualitate

Târgul de toamnă al ofertelor educaţionale din învăţământul profesional, la Năvodari

Casa de Cultură ”Pontus Euxinus” Năvodari va găzdui, miercuri, 16 octombrie, Târgul de toamnă al ofertelor educaţionale din învăţământul profesional ”Știu să-mi aleg meseria”, Ediția a V-a.

Cu acest prilej, liceele din orașele Năvodari, Ovidiu, Cogealac, Mihai Viteazu, Mihail Kogălniceanu, împreună cu operatorii economici – parteneri de pregătire practică, își vor expune ofertele de formare pentru învățământul profesional și învățământul profesional dual. Vizitatorii târgului – elevi de la școli gimnaziale și părinți – vor putea beneficia de consiliere pentru carieră și de informații despre calificările profesionale preferate. Și în acest an, Liceul Tehnologic ”Lazăr Edeleanu” este prezent la eveniment cu oferta sa de pregătire pentru învățământul profesional și învățământul profesional dual: turism – lucrători hotelieri și mecanică – sudori.

Târgul ofertelor educaţionale din învăţământul profesional poate fi vizitat miercuri, 16 octombrie, între orele 09:00-17:00. În deschiderea evenimentului este invitat și primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru.

”Știu să-mi aleg meseria” se desfășoară sub coordonarea Inspectoratului Școlar Județean Constanța, fiind un eveniment organizat sub egida proiectului „European Vocational Skills Week”, primind marca de calitate ”Partener oficial al Săptămânii Europene a Competențelor Profesionale 2019”.
Toate unitățile cu învățământ profesional vor organiza și desfășura în perioada 14-18 octombrie o serie de activități demonstrative, vor invita foști absolvenți din domeniul pregătirii în cadrul întâlnirilor cu elevii de gimnaziu, vor organiza concursuri la nivel local, vor implica părinții și membrii comunității în activități de informare și promovare, specifice meseriei, vor face cunoscute colaborările cu agenții economici dar și oportunitățile de colaborare cu noi parteneri educaționali, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top