Consiliul Local al Comunei Carcaliu, județul Tulcea, a adoptat proiectul de hotărâre privind aprobarea dreptului de uz şi de servitute cu titlu gratuit către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, pentru suprafaţa de 60 de metri pătrați necesară efectuării lucrărilor de consolidare, extindere şi modernizare a staţiei seismice din comuna Carcaliu.
Staţia seismică Carcaliu se află situată la sud de oraşul Macin şi prezintă un relief cu altitudini în jur de 50 m (excepţie face Dealul Carcaliu, înalt de 95 m). Accesul în perimetru se face pe şoseaua Măcin-Cerna, iar de la Lacul Sărat pe şoseaua spre satul Carcaliu. Zona este constituită din roci de fundament, depozite sedimentare şi granite paleozoice, aluviuni recente ale Dunării.
„Fundamentul Precambrian superior este reprezentat de rocile Grupului Orliga şi ale Grupului Megina. Rocile terigene metamorfozate de Orliga aflorează doar la nord de Măcin. În schimb Grupul Megina constituie o arie extinsă din zona satului Carcaliu spre est până la şoseaua Măcin-Cerna şi spre nord până la paralela Dealului Carcaliu, precum şi la vest de Lacul Sărat”, se arată într-un raport al INCDFP.
Perimetrul Carcaliu se situează în unitatea structurală nord dobrogeană cunoscută sub numele Zona Măcin. În cadrul acesteia perimetrul se află în Blocul Megina care este delimitat spre est de Falia Acpunar, care îl pune în contact cu Blocul Almanlia. Falia Acpunar, orientata NV-SE, pune în contact un compartiment sud-vestic, puternic ridicat (Blocul Megina) cu Fomaţiunea de Carapelit din compartimentul nord-estic, coborât (Blocul Almanlia)
Rolul principal al Rețelei Seismice Naționale (RSN) este acela de a monitoriza activitatea seismică de pe teritoriul României și de a oferi date de o calitate cât mai bună pentru diverse cercetări seismologice precum studiul sursei seismice, determinarea structurii interne a Pământului, studii de microzonare și evaluare a hazardului seismic și nu în ultimul rând, pentru schimbul de date cu centrele seismice internaționale.
Obținerea unor date seismologice de o calitate cât mai bună și interpretarea corectă a acestora depind, pe de o parte, de performanța aparaturii seismologice (digitizor, senzor seismic), iar pe de altă parte, de caracterizarea cât mai completă a amplasamentelor stațiilor seismice. Pentru obținerea datelor necesare caracterizării eficiente a amplasamentelor stațiilor seismice, în cadrul acestei etape au fost desfășurate trei tipuri de activități: de colectare a datelor tehnice, de documentare și colectare a informațiilor geologice și de cercetare.