Fără categorie

Reuniunea Comitetului de coordonare în domeniul afacerilor europene

Reuniunea Comitetului de coordonare în domeniul afacerilor europene, desfăşurată, luni, 20 septembrie, la sediul Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), a debutat cu o informare privind lucrările Consiliului European din data de 16 septembrie.

Consiliul European a luat în discuţie modalităţile prin care se poate imprima o nouă dinamică relaţiilor externe ale UE, valorificând pe deplin oportunităţile oferite de Tratatul de la Lisabona. S-a convenit asupra necesităţii ca Europa să îşi apere interesele şi valorile într-un mod mai ferm şi într-un spirit de reciprocitate şi de beneficiu reciproc. Consiliul European a stabilit, ca prim pas, orientările generale în perspectiva unei serii de evenimente importante care se vor desfăşura pe parcursul săptămânilor şi lunilor următoare. Acesta a luat de asemenea decizii cu privire la o serie de măsuri concrete în vederea creşterii la un nivel mai general a eficacităţii politicii externe a Uniunii.

În plus, Consiliul European a …

Reuniunea Comitetului de coordonare în domeniul afacerilor europene, desfăşurată, luni, 20 septembrie, la sediul Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), a debutat cu o informare privind lucrările Consiliului European din data de 16 septembrie.

Consiliul European a luat în discuţie modalităţile prin care se poate imprima o nouă dinamică relaţiilor externe ale UE, valorificând pe deplin oportunităţile oferite de Tratatul de la Lisabona. S-a convenit asupra necesităţii ca Europa să îşi apere interesele şi valorile într-un mod mai ferm şi într-un spirit de reciprocitate şi de beneficiu reciproc. Consiliul European a stabilit, ca prim pas, orientările generale în perspectiva unei serii de evenimente importante care se vor desfăşura pe parcursul săptămânilor şi lunilor următoare. Acesta a luat de asemenea decizii cu privire la o serie de măsuri concrete în vederea creşterii la un nivel mai general a eficacităţii politicii externe a Uniunii.

În plus, Consiliul European a făcut un bilanţ al progreselor realizate în cadrul Grupului operativ privind guvernanţa economică.

Pe de altă parte, reuniunea de coordonare a abordat o serie de iniţiative recente ale Comisiei Europene (COM) precum şi atenţionări privind obligaţiile de transpunere. Printre acestea se numără aprobarea noilor norme privind performanţa navelor în materie de siguranţă, aprobarea programelor naţionale privind sectorul apicol pentru perioada 2011-2013, lansarea iniţiativei strategice „Tineretul în mişcare”.

 

1. Comisia Europeană a adoptat la data de 13 septembrie noi norme destinate să sporească şi să amelioreze performanţa navelor în materie de siguranţă. Aceste norme prevăd introducerea, începând de la 1 ianuarie 2011, a unui nou registru on-line prin care să fie aduse în atenţia opiniei publice companiile de transport maritim ce obţin rezultate mediocre la inspecţiile vizând elemente de siguranţă vitale (controale efectuate de statul portului) şi să se acorde, totodată, o bună vizibilitate companiilor cu performanţe solide în materie de siguranţă.

Sistemul paneuropean de coordonare şi analiză va permite o mai bună utilizare a resurselor în materie de inspecţii din porturi şi, în special, identificarea mai eficientă a navelor cu risc ridicat şi a companiilor cu performanţe slabe în materie de siguranţă.

În registrul on-line vor fi înscrise companiile a căror performanţă în materie de siguranţă a fost slabă sau foarte slabă pe o perioadă de cel puţin trei luni.

Mai multe informaţii cu privire la controalele efectuate de statul portului accesaţi site-ul Comisie Europene:

http://www.emsa.europa.eu/end185d007d002d001.html

 

2. Comisia a aprobat în data de 14 septembrie programele naţionale ale celor 27 de state membre privind ameliorarea producţiei şi comercializării produselor apicole pentru perioada 2011-2013. Contribuţia UE la finanţarea acestor programe a crescut cu aproape 25% faţă de perioada precedentă (2008-2010), de la 26 milioane EUR la 32 milioane EUR pe an.

Toate statele membre au comunicat Comisiei programele lor naţionale pentru sectorul apicol. Programele cuprind diferite măsuri: controlul varoozei (boala transmisibilă cu efecte semnificative asupra comerţului internaţional cu miere şi produse apicole-n.r.), raţionalizarea transhumanţei, sprijin pentru laboratoare, refacerea efectivelor de albine, programe de cercetare aplicată şi asistenţă tehnică.

Toate cele 27 de programe sunt eligibile pentru cofinanţare. România se situează pe locul trei în UE ca număr de stupi, iar contribuţia Uniunii la finanţarea sectorului apicol pentru anii 2011-2013 se ridică la peste 10 milioane de euro.

 

3. La data de 15 septembrie, Comisia Europeană a lansat „Tineretul în mişcare”, o nouă iniţiativă reprezentativă destinată să-i ajute pe tineri să obţină cunoştinţele, competenţele şi experienţa de care au nevoie pentru a ocupa primul lor loc de muncă. „Tineretul în mişcare” face parte din noua strategie a UE Europa 2020 şi propune 28 de acţiuni-cheie destinate să sporească relevanţa educaţiei şi a formării profesionale în relaţia cu necesităţile tinerilor şi să-i încurajeze pe mai mulţi dintre aceştia să profite de bursele Uniunii pentru a studia sau pentru a se forma într-o altă ţară.

Pentru mai multe informaţii accesaţi site-ul de internet al iniţiativei „Tineretul în mişcare”: http://europa.eu/youthonthemove şi Comunicarea COM- „Tineretul în mişcare”: http://ec.europa.eu/education/yom/com_en.pdf

 

4. Comisia Europeană va monitoriza atent aplicarea corectă şi în timp util a pachetului Telecom, intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2009, şi va realiza, începând cu primăvara anului 2011, o evaluare aprofundată a conformităţii legislaţiilor naţionale ale statelor membre cu noile reguli comunitare.

În acest sens, Comisia recomandă statelor membre să se consulte cu serviciile sale înainte de a adopta noile reguli naţionale, care ulterior, în cazul unor probleme, ar putea fi modificate mult mai greu.

În eventualitatea în care există prevederi ale pachetului Telecom care ridică probleme de implementare autorităţilor române, Comisia şi-a arătat disponibilitatea de a avea reuniuni bilaterale cu experţii naţionali în vederea soluţionării lor.

 

 21 septembrie 2010

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top