Actualitate

Reabilitarea grădiniței din Dulgheru, comuna Saraiu, aproape de finalizare

Locuitorii satului Dulgheru vor beneficia în curând de o nouă grădiniță, reabilitată și dotată la standarde europene. Anunțul a fost făcut chiar de primarul comunei constănțene Saraiu, Dorinela Irimia.

Iată , lucrările la obiectivul grădiniță Dulgheru, se apropie de final. Suntem la stadiul finisajelor. În curând, îi vom primi pe cei mici într-o atmosferă de poveste. Doamne ajută”, spune edilul.

Proiectul „Reabilitarea, modernizarea si dotarea grădiniței cu program normal din localitatea Dulgheru, comuna Saraiu, județul Constanța” este finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Valoarea totală a investiției este de 601.183,34 de lei, dintre care peste 550.000 de lei sunt bani guvernamentali.

Contractul de finanțare a fost semnat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, Subprogramul Modernizarea satului românesc, Domeniul realizare/extindere/reabilitare/modernizare/dotare a unităților de învățământ preuniversitar, respectiv creșe, grădinițe, școli generale, licee, colegii naționale, precum și alte unități de învățământ preuniversitar, înființate potrivit legii.

Astfel, grădinița din localitatea Dulgheru va fi reabilitată complet, dar și dotată cu mobilier și echipament nou și modern, astfel încât cei mici, alături de educatori, să-și desfășoare activitatea educațională într-un spațiu la standarde europene.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top