Actualitate

Proprietarii terenurilor sau clădirilor neîngrijite din comuna Istria vor fi supraimpozitați

La stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2022, consilierii locali ai comunei Istria, județul Constanța, au adoptat o serie de măsuri menite să-i responsabilizeze pe proprietarii terenurilor sau clădirilor aflate pe teritoriul comunei.

Prin Hotărâre a Consiliului Local s-a stabilit la nivelul comunei Istria că „pentru terenul agricol nelucrat timp de 2 ani consecutiv, impozitul pe teren se majorează cu 300 %, începând cu al treilea an.”

De asemenea, impozitul pe clădiri și impozitul pe teren se majorează cu 300 % pentru clădirile și terenurile neîngrijite, situate în intravilan.

„Criteriile de încadrare în categoria clădirilor și terenurilor neîngrijite sau a terenurilor agricole  sunt cele prevăzute de Hotărârea Consiliului Local al comunei Istria nr.9/26 02. 2016 privind stabilirea criteriilor de identificare și încadrare a imobilelor (clădiri/terenuri) neîngrijite de pe raza comunei Istria, județul Constanța, aprobarea procedurii de lucru”, se arată în Hotărârea Consiliului Local.

Pentru persoanele care vor plăti cu anticipație impozitelor pe clădiri, terenuri şi autoturisme, datorate pe întregul an de către persoanele fizice și persoanele juridice, se acordă bonificația prevăzută Ia art. 462 alin. (2). art. 467 alin. (2). art. 472 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, după cum urmează:

  • în cazul impozitului pe clădiri, de 10 %;
  • în cazul impozitului pe teren, de 10 %;
  • în cazul impozitului pe mijloacele de transport, de 10 %;

Pentru determinarea impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren şi a taxei pentru eliberarea autorizației de construire, în cazul persoanelor fizice si juridice din cadrul UAT Istria, pentru anul 2022 se respecta delimitarea zonelor aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Istria nr.24/2002.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top