Actualitate

Proiecte de 3,5 milioane de euro pentru modernizarea comunei Corbu

Administrația locală a comunei Corbu a prezentat proiectele aflate în implementare în perioada 2019-2021, proiecte a căror valoare ajunge la 3,5 milioane de euro. Printre ele se numără lucrări de modernizare a unor drumuri locale, reabilitarea școlii primare din localitatea Vadu, modernizarea și dotarea Grădiniței Numărul 2, înființarea unui Centru After School, dotarea Căminului Cultural din Corbu, dotarea Căminului Cultural din Vadu și instalarea unui sistem de supraveghere video pe străzile din comună.

Finanțarea pentru aceste investiții este asigurată din bani europeni.

Unul dintre aceste proiecte este cel de „Modernizare infrastructură drumuri de interes local, comuna Corbu”. Proiectul vizează modernizarea a 6,7 km drumuri. Sunt vizate străzile din localitatea Corbu: Satu Nou (291,04 ml), Corbului (298,06 ml), Pepinieriei (289,51 ml), Crinului (173,62 ml), Speranței (152,31 ml), Cișmelei (339,08 ml), Liniștii (162,58 ml), Magazinului (152,33 ml), Ogorului (594,50 ml), Vasile Belu (443,43 ml), Topârceanu (2.025,46 ml), Caragiale (598 ml), Poștei (594,26 ml). În localitatea Vadu se va reabilita strada Mihai Eminescu (612,16 ml). Bugetul total alocat acestor lucrări este de 1.210.402 euro (Finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, Submăsura 7.2).

Și reabilitarea Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” este pe agenda lucrărilor primăriei Corbu. Proiectul vizează execuția unor lucrări majore de reabilitare și modernizare, cât și dotarea cu echipamente performante și piese de mobilier, necesare unei unități școlare care funcționează la cele mai înalte standarde de calitate, precum: mobilier săli de clasă, cancelarie, laboratoare, 35 calculatoare, 3 laptopuri, videoproiector, 30 de tablete pentru laboratorul de informatică, 6 table interactive, imprimante multifuncționale și alte dotări specifice unei unități școlare. Bugetul total pentru reabilitare este de 946.889 euro (Finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 10, Prioritatea de investiții 10.1.b) .

Tot lucrări de reabilitare se vor executa la Școala Primară din Vadu. Aici, proiectul vizează execuția unor lucrări majore de reabilitare și modernizare cât și dotarea cu echipamente performante și piese de mobilier, necesare unei unități școlare care funcționează la cele mai înalte standarde de calitate: mobilier săli de clasă, cancelarie, calculator, laptop și alte dotări specifice unei unități școlare. Lucrările vor costa 322.177 euro, iar finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 10, Prioritatea de investiții 10.1.b.

Un alt proiect implementat la nivelul administrației publice, coordonate de primarul Marian Gălbinașu, este cel de Modernizare și dotare a Grădiniței Numărul 2. Acest proiect vizează execuția unor lucrări majore de reabilitare și modernizare, dar și dotarea grădiniței cu mobilier modern, 3 laptopuri, 2 videoproiectoare, pian, materiale didactice, TV-uri, loc de joacă pentru copii (exterior). Bugetul total alocat este de 309.032 euro (finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, submăsura 7.2).

O investiție deosebit de importantă pentru comunitate este cea a înființării unui centru After school în Corbu. Proiectul vizează construirea și dotarea unui imobil în care va funcționa acest centru, în scopul sprijinirii copiilor din comună pentru pregătirea temelor, dar și în desfășurarea anumitor activități extra-curriculare. Pentru această investiție, primăria a obținut o finanțare europeană de 407.825 euro (prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014- 2020, submăsura 7.2).

Tot cu bani europeni se va face și dotarea Căminului Cultural din comuna Corbu. Se vor achiziționa costume populare, sisteme audio, de iluminat, de supraveghere și de alarmă, un grup electrogen trifazat, cameră video și accesorii, 10 Laptop-uri, imprimante multifuncționale, videoproiector, pianină, TV led Smart, cortină și draperii pentru scenă, scaune și mese, aparate de aer condiționat, proiectoare exterioare – cu imagini proiecție, corpuri de iluminat exterior – de siguranță, mobilier bibliotecă, mobilier oficiu. Se va înființa și un InfoNet Point, cu acces gratuit la internet. Pentru toate acestea, administrația locală primește 198.690 de euro prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, Submăsura 7.6.

Și Căminul Cultural din Vadu va fi dotat cu mobilier bibliotecă, mobilier oficiu, sisteme audio de iluminat, de supraveghere și de alarmă, cameră video și accesorii, 3 Laptop-uri, imprimante multifuncționale, videoproiector, TV led Smart, cortină și draperii pentru scenă, scaune și mese, aparate de aer condiționat, proiectoare exterioare – cu imagini proiecție, corpuri iluminat exterior – de siguranță. Tot prin aceeași sursă de finanțare europeană, comuna va primi pentru aceste achiziții suma de 41.918 de euro.

Nu în ultimul rând, un alt proiect menit să contribuie la creșterea siguranței cetățenilor este cel al instalării unui sistem supraveghere video stradală în comună. Finanțarea de 62.584 de euro va fi asigurată prin Programul Leader, Grup de Acțiune Locală (GAL) Histria.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top