Actualitate

Primăria Năvodari modernizează drumul spre Corbu, cu fonduri europene

Reprezentanții Primăriei Năvodari au anunțat că începe reabilitarea drumului care leagă orașul de Platforma Industrială Midia-Năvodari și comuna Corbu. Firma care a câștigat licitația a început deja să lucreze la frezarea părții carosabile pe un sens de mers. Drumul va fi reabilitat și modernizat pe patru benzi și va avea piste pentru biciclete prevăzute cu elemente de siguranță rutieră, pe ambele părți ale drumului.

Proiectul include și montarea a 36 stații de autobuz moderne – multimodale (autobuze si biciclete) în orașul Năvodari, ce vor fi dotate cu panouri de informare. Tot în cadrul acestui proiect se vor executa 7,2 km de noi piste de biciclete, cu două sensuri de circulație, în diferite zone ale orașului.

Valoarea totală a proiectului este de 4,8 milioane euro, investiția fiind asigurată din fonduri europene, în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria.

Pe perioada lucrărilor vor exista restricții în trafic, iar șoferii sunt rugați de Primăria Năvodari să manifeste prudență sporită în conducere și să respecte semnificația indicatoarelor rutiere.

„Proiectul este foarte important pentru orașul Năvodari, pentru năvodăreni și pentru cei care lucrează pe platforma Midia-Năvodari! Și se va realiza cu FONDURI EUROPENE! Lucrările au demarat cu o întârziere de trei luni deoarece proiectantul a avut nevoie de mai multe verificări tehnice (verificarea capacității portante, carote, sondaje ș.a.), în condițiile în care stratul suport al drumului, executat cu mulți ani în urmă, nu a fost dimensionat pentru a face față unui trafic intens cu vehicule de mare tonaj, aceasta fiind și cauza degradărilor multiple”, a declarat primarul Florin Chelaru.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top