Actualitate

Primăria Năvodari atribuie terenuri pentru locuințele tinerilor din Midia Sat

Primăria Năvodari anunță că intenționează să acorde loturi de teren tinerilor care vor să își construiască o locuință în Midia Sat.
Consiliul Local Năvodari va discuta în ședința de luni, 26 august, proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Listei solicitanților care nu au acces la atribuirea unui lot de teren, a Listei solicitanților care au acces la atribuirea unui lot de teren și a Listei de prioritate.
Din cele 74 de loturi disponibile doar 53 vor fi atribuite (pentru acestea solicitanții au îndeplinit condițiile prevăzute de lege), criteriile de analiză și soluționare a cererilor fiind publice, putând fi consultate pe site-ul Primăriei Năvodari (http://primaria-navodari.ro/…/20…/02/images_hcl_2016_208.pdf).
După aprobarea și publicarea listelor de către Consiliul Local Năvodari, cei interesați pot depune contestații în termen de 7 zile. După parcurgerea acestor etape, primarul va emite dispoziții individuale de atribuire a loturilor, tinerii urmând să intre astfel în posesia terenurilor.
Totodată, Primăria Năvodari anunță că va demara proiectul de amenajare a întregii zone. Contractul de proiectare și execuție a proiectului „Echipare tehnico-edilitară și asfaltare tramă stradală zona Midia Sat” a fost deja semnat și, în curând, vor demara lucrările pentru introducerea rețelei de distribuire a apei potabile și canalizare, precum și lucrările de asfaltare a drumurilor și amenajare a trotuarelor. Pentru acest proiect, Primăria a trimis adrese către furnizorii de electricitate și gaze pentru a extinde rețelele în această zonă, însă cele două companii au anunțat că vor demara lucrările atunci când vor exista 70-80% recepții parțiale ale construcțiilor în noul cartier.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top