Actualitate

Elevii comunei Pantelimon vor învăța în școli moderne

Elevii din comuna Pantelimon vor învăța, din septembrie, într-o școală modernizată. Aceasta este promisiunea administrației locale pentru cei care în septembrie vor păși din nou pe coridoarele și în sălile de clasă.

Investiția în educație la nivelul comunei este una dintre cele mai importante, iar Costel Armășescu, primarul Pantelimonului, reiterează acest lucru de fiecare dată când vorbește despre proiecte.

Am certitudinea că pe 9 septembrie această investiție va fi gata. Avem și asigurarea constructorului în acest sens, iar până acum și-a respectat programul de lucru”, spune edilul.

Concret, la Școala Gimnazială numărul 1 din Pantelimon  se lucrează de zor la igienizare, zugrăvire, montarea unui nou parchet, montare gresie, calorifere și multe alte lucrări specifice. Toată investiția este acoperită cu bani de la bugetul local.

În comună funcționează 3 școli: Școala Gimnazială nr. 1 Pantelimon, Școala Primară Pantelimon de Jos, Școala Primară Runcu și 4 grădinițe cu program normal în satele Pantelimon, Pantelimon de Jos, Nistorești și Runcu. Aceste unități de învățământ cuprind peste 300 de copii. La toate unitățile de învățământ s-au făcut lucrările de igienizare specific perioadei de vacanță.

Beneficiind de finanțare de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene obținută prin Programul Național de Dezvoltare Locală, conducerea Primăriei din comună Pantelimon, a executat și lucrările extindere a clădirilor în care funcționează unitățile școlare și preșcolare din comună, prin construirea de grupuri sanitare. În scurt timp urmează să se facă recepția finală a acestora.

Investind fondurile de la Guvern în construirea grupurilor sanitare pentru școlile primare și grădinițele din Pantelimon de Jos și Runcu și pentru grădiniță din Nistorești, administrația locală Pantelimon le oferă acestor elevi condiții optime necesare pentru participarea lor la desfășurarea orelor de curs.

Proiectele finanțate prin PNDL 2, ce au în vedere dezvoltarea infrastructurii educaționale din comună Pantelimon au vizat extindere imobil grădiniță Pantelimon de Jos prin construirea unui grup sanitar (proiect cu o valoare de 383.300 lei), extindere imobil grădiniță Nistorești prin construirea unui grup sanitar (proiect cu o valoare de 460.262 lei), extindere imobil grădiniță Runcu prin construirea unui grup sanitar (proiect cu o valoare de 499.899 lei), extindere imobil școală primară Runcu prin construirea unui grup sanitar (proiect cu o valoare de 384.426 lei) și extindere imobil școală primară Pantelimon de Jos prin construirea unui grup sanitar (proiect cu o valoare de 337.131 lei).

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top