Primăria comunei Mihail Kogălniceanu a organizat, sâmbătă 12 decembrie, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, un spectacol de excepţie la Centrul pentru Tineret din localitate, ce a avut ca punct culminant un concert de colinde în interpretarea artistului Fuego. Programul a fost deschis de ansamblul Mocăniţa din localitate, care a pus în scenă colinde şi muzică tradiţională. Apoi Primarul Ancuţa Belu a premiat elevii cu rezultate deosebite la la învăţătură.
60 de elevi care au obţinut rezultate deosebite la concursurile şcolare, faza judeţeană şi naţională, au primit sume cuprinse între 50 şi 750 de lei, în funcţie de performanţele obţinute. De asemenea, au fost premiate şi 37 de cadre didactice, care au primit câte 300 de lei fiecare. Festivitatea a continuat cu premierea performanţelor sportivilor de Taekwondo. Campionii naţionali au primit câte 300 de lei, cei clasaţi pe locul doi câte 200 de lei, iar cei de pe locul trei câte 100 de lei. Pentru campionii europeni şi balcanici la Taekwondo, Primăria Mihail Kogălniceanu a oferit câte 500 de lei, aceeaşi sumă fiind acordată şi instructorilor. Ancuţa Belu a oferit din partea Primăriei şi Consiliului Local câte 500 lei de cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Pe scena au mai urcat ansambluri si grupuri locale de aromâni şi turco-tătari din comună care au întreţinut atmosfera pana la concertul lui Fuego. Aşa cum spuneam, evenimentul a avut loc în sala Centrului pentru Tineret din localitate, o investiţie recentă care îşi dovedeşte deja utilitatea.