Cu ocazia zilei de 9 mai, primăria municipiului Medgidia sărbătorește trei importante evenimente cu o puternică valoare istorică. Într-un comunicat adresat publicului larg cu această ocazie, reprezentanții primăriei evidențiază următoarele:
Astăzi, 09 mai 2020, în zi cu puternică încărcătură istorică, poporul român are trei motive pentru a sărbători: Ziua Independenţei proclamată în anul 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei.
În urmă cu 143 de ani, Mihail Kogălniceanu, declara în Parlamentul țării: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Independența astfel proclamată trebuia consfințită și apărată pe câmpul de luptă spre a putea fi impusă forţelor militare turceşti și recunoscută apoi de puterile europene.
Al doilea eveniment se referă la ziua de 9 mai 1945, zi în care Aliaţii din cel de-al Doilea Război Mondial au obținut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagrații din istoria continentului european.
Cel de-al treilea eveniment este reprezentat de Ziua Europei. În fiecare an, în această zi celebrăm pacea și unitatea în Europa. Data marchează ziua istorică în care a fost pronunțată „Declarația Schuman”. În cadrul unui discurs ținut la Paris, în anul 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei.
În semn de profund respect pentru cele trei evenimente hotărâtoare pentru istoria omenirii, Primăria Municipiului Medgidia a arborat cele trei drapele: al României, al Uniunii Europene și al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor „Lucian Grigorescu”.
La mulți ani, Europa!
La mulți ani, români!
La mulți ani, familie europeană!