Actualitate

Spovedania lui Vrabie: Am fost anchetat în 154 de DOSARE PENALE. Sunt BERBEC și m-au AMBIȚIONAT și mai mult lucrurile astea!

„Sunt condamnat cu suspendare pentru o faptă de fals intelectual. S-au spus în spațiul public mii de variante, aș vrea să vi le prezint eu, iar toate cele expuse de mine se află în dosarul penal”. Așa și-a început Valentin Vrabie expunerea, în cadrul unei conferințe de presă în care și-a prezentat propria versiune despre dosarul penal în care a fost condamnat.

„S-a eliberat un certificat fiscal de la Primăria Medgidia, cum se eliberează mii și mii de certificate fiscale, iar eu, ca primar și ca un om responsabil și care își respectă colegii cu care lucrează, semnez toate documentele (…) pentru a da încredere funcționarilor și pentru celeritatea actului administrativ”.

„A fost o eroare de program”

„S-a eliberat deci un certificat fiscal pe zero, dintr-o eroare de program care s-a mai întâmplat și în alte zeci de cazuri dovedite, iar ulterior s-a constatat că un agent economic avea 15.000 de lei datorie. A fost informat, și bineînțeles că a venit și a plătit diferența”, a continuat Vrabie.

Fostul primar a mai spus că a fost acuzat că a eliberat acel certificat fiscal, deși nu primarul este cel care eliberează documente în primărie, pentru că nu are acces în baza de date a Serviciului de Taxe și Impozite, unde se intră cu parolă. Primarul semnează toate documentele, pentru autenticitate.

„Certificatul fiscal nu a produs efecte, în sensul ca acel certificat să fi fost folosit pentru accesare de fonduri europene, sau să fi luat credit la bancă, sau, cu atât mai mult, să fugă de responsabilitatea plății impozitului, întrucât avea proprietăți de milioane de lei pe raza UAT Medgidia. Deci în niciun caz vreunul din aceste motive sau că acel certificat ar fi produs efecte sau că ar fi avantajat pe cineva sau dezavantajat pe altcineva. În sfârșit, prejudiciul este zero!”

„Sunt acuzat de fals pentru un certificat fiscal, cu prejudiciu zero”

„Sunt acuzat de fals pentru un certificat fiscal cu prejudiciu zero, iar probele nu sunt, cum ar fi fost corect, expertizarea programului, în care să spună clar persoana care l-a eliberat, pentru că programul spune lucrul acesta. Normal, oricine intră cu parolă poate fi dovedit. Nu ăsta a fost interesul sau intenția celor care au anchetat acest dosar, ci trimiterea mea în judecată”, spune Vrabie.

În continuare, Valentin Vrabie a relatat că a contestat la Judecătoria Medgidia probele cu martori protejați, unde i s-a respins, a atacat la Curtea de Apel, în Camera Preliminară și, deși i s-ar fi spus clar că probele cu martori protejați sunt ilegale, și ar fi trebuit să fie scoase din dosar și cazul închis, procesul a mers mai departe și a fost condamnat.

„Dacă este drept, dacă nu este drept, doar Dumnezeu le va judeca drept. Noi, restul… suntem oameni, mai greșim. Și eu am greșit de atâtea ori și regret”, a concluzionat fostul primar.

„Acum, la 57 de ani, în cumpăna în care mă aflu, stau și mă uit în urmă și îmi împart viața în etape”

Valentin Vrabie și-a făcut și un examen de conștiință, un fel de spovedanie publică, în care a făcut o analiză a propriei vieți: „Acum, la 57 de ani, în cumpăna în care mă aflu, stau și mă uit în urmă și îmi împart viața în etape”.

Fostul primar a vorbit despre o copilărie cu multe lipsuri în care a învățat de la mama lui să muncească și să respecte. A urmat apoi perioada în care a lucrat ca silvicultor și apoi s-a apucat de afaceri. Spune că la 33 de ani avea o afacere prosperă în agricultură, cu 120 de tractoare, 60 de combine, 400 de hectare de teren în proprietate și 270 de angajați.

„Dar eram doar pe jumătate fericit, pentru că vedeam în jurul meu câți oameni nu au. Și atunci, în 2004, printr-o întâmplare, am fost ales viceprimarul comunei Peștera”.

A urmat facultatea de Administrație Publică, iar „practica” a făcut-o la Primăria Peștera, ca viceprimar. În 2008, la 42 de ani, a candidat la Primăria Peștera. „Am luat comuna dintr-o situație economică și socială, educațională și ca aspect, foarte precare, iar după opt ani știți cu toții ce am reușit să fac acolo”.

Apoi a candidat la Primăria Medgidia, la propunerea mai multor cetățeni, apoi alegerile din 2020 și al doilea mandat, întrerupt de această condamnare.

„Am învățat din această cumpănă că trebuie să fiu mai bun, să iubesc mai mult oamenii, să respect mai mult oamenii decât până acum și le mulțumesc celor care mi-au dat șansa să învăț mai mult de la viață”.

„Am fost anchetat în 154 de dosare!”

Vrabie a mărturisit că a fost anchetat în nici mai mult nici mai puțin decât 154 de dosare penale:

„Am avut 154 de dosare penale, nu am ieșit niciodată să mă vait, să mă plâng. Am zis că nu e cazul și că pot să-mi dovedesc nevinovăția, ceea ce am și făcut în 153 de dosare, care au însemnat expertize, au însemnat bugetul Medgidiei pe 7 ani, care însumează cam 300 de milioane de euro. Tot a fost verificat, fiecare lucrare în parte. Și mă bucur că s-a verificat și că vorbele politicianiste de doi lei aruncate, au fost demontate. Dar în spate a fost suferință, au fost majoritatea angajaților primăriei chemați la audieri și amenințați într-un mod groaznic, pentru că ei nu aveau nicio vină, eu eram ținta.

Dar am trecut și peste asta, 153 de dosare s-au închis cu clasare! Care au vizat derularea a sute de milioane de euro. Al 154-lea dosar este ăsta…”

Vrabie a vorbit și despre o altă cale de atac

„Bineînțeles că voi încerca o cale extraordinară de atac, și nu pentru funcția de primar, că nu am o problemă cu funcția, e vorba de eticheta unui om care a ajuns la 57 de ani (și v-am spus care a fost viața mea) și nu e corect să rămân cu eticheta asta. Nu e corect pentru copilul meu, pentru nepoții mei, nu? Am fost chemat la instanță la ora 7 dimineața, miercuri, apoi s-a amânat sâmbătă la ora 10. În jurul Judecătoriei erau cordoane de polițiști, dar nu era nimeni acolo. Și merg eu cu mașina, opresc în fața Judecătoriei, iar polițiștii au spus că n-am voie, iar eu le-am spus că eu sunt personajul. Parcă vedeam niște filme, dar asta este”.

Iar cu martorii sub acoperire (…) oricui poate să i se întâmple lucrul ăsta. Toți avem doi dușmani, nu? Acei doi dușmani pot fi martori sub acoperire și vă pot acuza de orice.

Eu știu cine sunt acești martori sub acoperire și știu totul pentru că, de exemplu, ei nici n-au fost la muncă în ziua aia! Eu pot să dovedesc cu condica de serviciu, cu cererea scrisă de mână, dar nu mi se dă voie. Sunt doi angajați ai Primăriei care au fost descoperiți că au prejudiciat milioane de lei în ani de zile în Medgidia. Iar aceia sunt sfinți și curați și eu sunt etichetat așa.

Eu am venit să reformez administrația locală și am făcut-o, să imbunătățesc activitatea și serviciile oferite cetățenilor, să aduc investiții în Medgidia și, după cum vedeți, sunt 650 de milioane de euro, bani aduși”.

„S-a vrut să fiu scos din cărți în 2024. Dar eu pot juca pe toate pozițiile”

Valentin Vrabie a acuzat și că în acest fel s-a intenționat scoaterea sa din joc pentru alegerile din 2024, dar a spus că este un jucător de echipă și că poate juca pe toate posturile, nu doar pe cel de primar.

„S-a vrut să fiu scos din cărți în 2024 și știți foarte bine că Medgidia cam întorcea lucrurile în județ. Au zis că m-au scos din joc. Dar pot juca, știți cum este politica, administrația, sunt jocuri de echipă. Iar eu știu să joc pe toate posturile. Și dacă e nevoie pot să stau și pe margine, în momentul în care cineva joacă, pentru momentul în care pică unul, eu să-i iau locul, eu nu am o problemă. Joc și fundaș și atacant și apărător și orice. Stau și pe tușă dacă e nevoie, știu să joc în echipă”.

„Sunt berbec și m-au ambiționat și mai mult lucrurile astea”

”Nu este sfârșitul, este doar un moment al vieții, iar eu sunt încăpățânat, sunt berbec și m-au ambiționat și mai mult lucrurile astea. Deci pot să o iau de la capăt, pentru că iubesc atât de mult oamenii, eu 19 ani nu am fost în concediu nicio zi. Am făcut administrație publică. Fac lucrul ăsta din pasiune. Altfel nu ieșeau lucrurile astea. Aș face la fel! Pentru că dacă stau și mă raportez că am plecat din ieslele de la vaci, mai jos de acolo nu sunt. Sunt bine și din punct de vedere financiar, să nu-și facă nimeni probleme. Eu sunt un om care am venituri destule! Dar nu din administrație, pentru că eu îmi donam salariul, dar în alte vremuri aveam milioane de euro din afaceri.

În cei 19 ani am făcut o singură deplasare externă ca primar, în interes de serviciu, în Turcia la investitorii de la fabrica de amidon, când trebuiau să se semneze documentele de înființare.

Un articol de Mihai Răzvan ROTARU, Doru COPOȚ

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top