Primarul Municipiului Mangalia, Cristian Radu, anunță că a început demolarea ultimelor două barăci (K, N) de la marginea cartierului de case (”Coloniști”). În aceste barăci au locuit, până de curând, persoane fără adăpost sau forme legale. După ce întreaga zonă va fi curațată și igienizată, Primăria va construi locuințe sociale, cu finanțare europeană.
„În barăcile respective au locuit peste 10 familii, care aveau mari datorii la chirie și utilități sau care au locuit aici fără forme legale. Evacuarea acestora a început încă din luna mai a anului în curs, în baza deciziilor instanței, ultimele familii fiind evacuate fără incidente, chiar înainte de demolare, deși primiseră ordin de evacuare de la executorul judecătoresc cu două săptămâni înainte. Ca atare, încă de acum doi ani, am demarat procedurile de dezafectare a celor șase barăci insalubre, iar în urma expertizelor tehnice am constatat că acele construcții au un grad ridicat de prăbușire. Întreaga zonă va fi curațată și igienizată, iar aici vom construi locuințe sociale pe bani europeni, care vor fi atribuite doar celor care au un loc de muncă și sunt buni cetățeni ai acesui oraș. Vă voi ține la curent cu toate intervențiile din această zonă a Mangaliei”, a transmis primarul Cristian Radu.
