Fără categorie

Participarea domnului Emil Boc, Primul-Ministru al Guvernului României, la ceremonia de deschidere a Forumului Românilor de Pretutindeni

Domnul Emil Boc, Primul-Ministru al Guvernului României, va inaugura lucrările primei ediţii a Forumului Românilor de Pretutindeni, vineri, 30 septembrie 2011, la ora 10.00, în sala „Nicolae Iorga” a Palatului Parlamentului.

Pe parcursul celor două zile de desfăşurare ale Forumului, vor participa, de asemenea, la lucrări următorii membri ai Cabinetului de Miniştri: Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, doamna Elena Udrea, Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, doamna Sulfina Barbu, Ministrul Afacerilor Externe, domnul Teodor Baconschi, Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, domnul Valerian Vreme şi Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, domnul Daniel Funeriu.

Participanţii la Forum vor avea prilejul de a interacţiona cu membrii Guvernului prezenţi la eveniment.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top