Actualitate

La Năvodari se va construi o nouă școală, cu fonduri europene!

Primarul orașului Năvodari Florin Chelaru anunță că proiectul Școlii nr. 3, depus la Agenția de Dezvoltare Regională Nord – Est are punctajul necesar pentru a fi finanțat și că următoarea etapă este semnarea contractului de finanțare.

„Se spune că atunci când te străduiești, nu are cum să nu iasă lucrurile pe care ți le dorești! Ne-am dorit o școală nouă, modernă, europeană pentru copiii noștri – și mă refer aici la Școala Nr. 3 – am depus proiectul pe 3 linii de finanțare și am început să primim semne bune în acest sens. Aceasta înseamnă că suntem tot mai aproape să oferim copiilor noștri o școală nouă prin construirea unui nou edificiu pentru Școala nr. 3 din Năvodari, pe strada Pescărușului. Continuăm împreună să dezvoltăm Năvodariul!”, a transmis primarul Chelaru.

Proiectul va avea în vedere reabilitarea și modernizarea corpului de clădire existent cu regim de înălțime S+P+2E, dar și prin construirea unui corp nou de clădire cu regim de înălțime S+P+2E+3 parțial și a unui corp de legătura ce va face trecerea de la corpul existent la corpul nou.
În noua construcție, cei peste 600 de copii și cadre didactice se vor bucura și vor învăța în:
– 15 săli de clasă pentru 30 de elevi fiecare;
– 5 săli de clasă pentru 24 de elevi fiecare;
– 8 laboratoare cu anexe;
– 1 bibliotecă modernă;
– 1 sală de ceremonii

De asemenea, se va construi o sală de sport modernă de peste 550 mp și se va realiza un teren de sport exterior multifuncțional. Valoarea totală a proiectului depășește 19,7 milioane de lei (inclusiv TVA), aproximativ 4,28 milioane euro, iar contribuția Primăriei Năvodari este de aproximativ 2% din cheltuielile eligibile.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top