Actualitate

Industria ospitalității solicită măsuri de resuscitare din partea autorităților 

Cătălin Țibuleac, președintele AMDTDD : „Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării susține eforturile industriei ospitalității la nivel național, pentru acordarea de sprijin guvernamental”

De la începutul pandemiei de coronavirus industria ospitalității a fost puternic lovită. De atunci au trecut mai bine de 9 luni, iar în România, în afară de măsurile generale de care a beneficiat întreaga economie, până în acest moment nicio acțiune specifică de ajutor nu a fost implementată.

Valul doi al pandemiei a dat și ultima lovitură industriei: restaurantele au fost închise, evenimentele interzise, mobilitatea redusă la aproape zero.

Agențiile de turism au reînceput auto-demolarea propriei activități din ultimele luni, în măsura în care turiștii stornează din nou rezervările recente.

În acest sens industria ospitalității trage un nou și ultim semnal de alarmă către autoritățile din România: „dacă nu veniți acum cu un plan CONSISTENT de despăgubiri (similar multor alte state din Europa), veți fi răspunzători de punerea pe butuci a unei întregi industrii și pierderii a până la 400 000 de locuri de muncă.

Această industrie nu are nevoie nici de promisiuni și nici de ajutoare care vin anul viitor.

Are nevoie de bani ACUM!

Antreprenorii nu mai pot supraviețui cu amânări de rate sau impozite, care îi vor omorî oricum cu întârziere, ei au nevoie de cash pentru a putea plăti datorii curente în contextul a zero venituri. Iar angajații lor nu pot supraviețui  cu șomaj tehnic sau program redus cu doar 50%, atâta timp cât activitatea lor este între 0-20%.

Poate ca o industrie cu 5,7% din PIB nu impresionează pe nimeni până la lacrimi dar destinul a zeci de mii de antreprenori și sute de mii de angajați ar trebui să determine autoritățile să facă ceva. Au avut timp de pregătire 9 luni, e cazul sa livreze IMEDIAT.

Industria a evitat proteste de strada pentru că a dorit sa arate maximă responsabilitate în timp de pandemie și să nu contribuie sub nicio formă la adâncirea problemei medicale. Cu toate acestea, în pragul disperării, atunci când decesul este iminent și cauza nu mai joacă niciun rol, pregătirile pentru un protest de amploare sunt în toi. Sperăm sa nu se ajungă acolo!”

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top