Actualitate

Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca și Sărbătoarea Borșului de Pește din Delta Dunării – Crișan se reprogramează pentru anul 2021

Luna septembrie, în mod tradițional, luna festivalurilor gastronomice în Delta Dunării este mult mai săracă în acest an, atât de complicat din punct de vedere sanitar, dar și economic.

Din păcate nici cele două evenimente atât de îndrăgite de turiști și de localnici, Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca și Sărbătoarea Borșului de Pește din Delta Dunării – Crișan, NU SE ORGANIZEAZĂ în acest an, ca măsură de prevenire a răspândirii noului Coronavirus, acestea fiind reprogramate pentru anul 2021.

Asociația Delta Dunării atrage atenția asupra ofertelor promovate în mediul online, sub denumirea de „festival al borșului de pește” și îi roagă pe cei interesați să consulte foarte atent condițiile de participare, costurile și să solicite detalii despre organizatori, pentru a evita eventuale neplăceri.

„Anul acesta Delta Dunării este în topul preferințelor turiștilor români ca destinație ideală de vacanță, în context pandemic. Sigur că, turiștii s-au obișnuit ca din oferta turismului deltaic să nu lipsească și numeroasele evenimente culturale și gastronomice, dar în acest an, chiar dacă acestea lipsesc, îi asigurăm că destinația turistică Delta Dunării rămâne la fel de fascinantă. Și pentru că sezonul turistic continuă în Delta Dunării, îi invităm pe toți cei care iubesc natura să experimenteze o plimbare cu caiacul sau să participe la o partidă de pescuit. Îi asigur că vor avea parte de experiențe de neuitat.” a declarat Cătălin Țibuleac, președintele Asociației de Management Delta Dunării.

Sezonul turistic continuă în Delta Dunării până la finalul lunii noiembrie, iar cele mai căutate activități de recreere sunt: pescuitul, traseele de caiac-canoe, cicloturismul, plimbările pe canale și traseele în pădurile Letea și Caraorman.

Despre AMDTDD

Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării este o organizație neguvernamentală, cu personalitate juridică, înființată în luna aprilie 2018, cu scopul de a promova și de a dezvolta, pe termen scurt, mediu și lung, Delta Dunării și Dobrogea de Nord. Membrii asociației sunt: Consiliul Județean Tulcea; Primăria Municipiului Tulcea; Primăria Comunei Jurilovca, Asociaţia Comunelor din România – Filiala Judeţeană Tulcea, „Complex Delta” S.R.L; „Europolis” S.A. „Holbina – Trei Bibani” S.R.L.; „Primăria Comunei Crișan., Complex Cormoran; Complex Egreta Hidroturism; Asociaţia Eco Delta Dunării, formată din: Complex Green Village; Green Delta Tour S.R.L.; Touring Delta S.R.L.; Ibis S.R.L.; Descoperă Delta Dunării S.R.L.; Compania de Turism S.R.L. Ivan Patzaichin; Eden Travel Partener SRL; Hotel Delta Est – Sulina; Asociația operatorilor din agricultura ecologică „Bio România” – filiala Tulcea.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top