Actualitate

Elevii Școlii Gimnaziale din Topalu învață să fie voluntari

Avându-i ca actori principali pe elevii și pe cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale numărul 1 Topalu, acțiunea și-a propus educarea tinerilor în sensul implicării voluntare în activități sociale și recreative.

Primăria și Consiliul Local Topalu a susținut inițiativa prin asigurarea transportului.

„Elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 Topalu își doresc și altceva. Din acest motiv au participat în perioada 7-10 aprilie 2023, la schimbul de experiență ”Vreau să fiu voluntar!”, anunță unitatea de învățământ. 

La baza implicării tinerilor în acest proiect au stat câteva argumente destul de solide: programul a vizat activități ce se desfășoară prin metoda jocului (cursuri pentru tineri voluntari, acțiuni de voluntariat, team-building”; activitățile au fost susținute de formatori naționali și regionali, acreditați de SOMEPRO Belgia.

Schimbul de experiență „Vreau să fiu voluntar!” a devenit deja o tradiție a zonei,  numărul de participanți crescând de la an la an. La schimbul de experiență anterior au participat 180 de copii din județele Tulcea, Constanța, Galați, Brăila și Dâmbovița.

Un astfel de proiect este menit să-i facă pe tineri să se descopere pe ei înșiși, să lege prietenii de lungă durată cu tineri din alte zone, să scape de inhibiții, să-și alunge temerile și să înțeleagă că se poate.

Elevii și profesorii Școlii din comuna Topalu își doresc, pe viitor, să înființeze unui GLT (Grup Local de Tineret) în localitatea Topalu, pentru a putea împărtăși această experiență cu colegii lor.

Școala nu-i uită nici pe părinții elevilor, cei care i-au încurajat să participe la o astfel de întâlnire și i-au susținut în demersul lor.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top