Politic

Dosarul lui vergil Chițac a fost clasat. ”Dovada nevinovăției mele”

Candidatul liberal la Primăria Constanța, senatorul Vergil Chițac, a anunțat pe contul său de Facebook că procurorii constănțeni au clasat dosarul în care era cercetată fapta de zădărnicire a combaterii bolilor.

„Dragii mei, legat de nefericita întâmplare din martie, am primit clasarea dosarului in rem. Pentru cei care încă se îndoiau, aceasta este dovada incontestabilă a nevinovăției mele, integritatea nefiindu-mi niciodată pusă la îndoială. În cariera mea anterioară, am administrat patrimonii de peste 100 de milioane de euro și am dat bun de plată la peste 60 de milioane de euro, bani publici și europeni, fără să existe nici cea mai mică suspiciune legată de activitatea mea.

Vreau să mulțumesc acelora care m-au susținut în acele momente dureroase. De asemenea, îi chem alături de mine și pe cei care atunci m-au privit cu rezerve. Împreună facem Constanța puternică. Aveți încredere!”, a transmis Vergil Chițac.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top