Fără categorie

Descărcarea bugetară 2009: Colegiul de Poliţie, Agenţia pentru Medicamente şi Consiliul de miniştri, amânate

Parlamentul a aprobat marţi cea mai mare parte a cheltuielilor bugetare UE pentru exerciţiul financiar 2009 conform procedurii de ”descărcare de gestiune”, dar a hotărât amânarea descărcării pentru Consiliul , Agenţia Europeană pentru Medicamente şi Colegiul European de Poliţie.

În toate celelalte cazuri, membrii PE au urmat recomandările Comisiei pentru control bugetar, acordând descărcarea de gestiune prin votarea a 39 de rapoarte.

Parlamentul European este autoritatea care acordă descărcarea de gestiune în UE.  Din momentul în care conturile anuale sunt auditate și finalizate, Parlamentul decide – pe baza unei recomandări a Consiliului de miniștri – dacă să acorde sau nu descărcarea Comisiei sau altor organisme UE pentru cheltuielile din 2009. Descărcarea pentru execuție bugetară este decizia pe baza căreia Parlamentul European  “eliberează” Comisia de responsabilitatea gestionării unui buget dat, marcând astfel finalul operațiunii bugetare.

Comisia Europeană

P…

Parlamentul a aprobat marţi cea mai mare parte a cheltuielilor bugetare UE pentru exerciţiul financiar 2009 conform procedurii de ”descărcare de gestiune”, dar a hotărât amânarea descărcării pentru Consiliul , Agenţia Europeană pentru Medicamente şi Colegiul European de Poliţie.

În toate celelalte cazuri, membrii PE au urmat recomandările Comisiei pentru control bugetar, acordând descărcarea de gestiune prin votarea a 39 de rapoarte.

Parlamentul European este autoritatea care acordă descărcarea de gestiune în UE.  Din momentul în care conturile anuale sunt auditate și finalizate, Parlamentul decide – pe baza unei recomandări a Consiliului de miniștri – dacă să acorde sau nu descărcarea Comisiei sau altor organisme UE pentru cheltuielile din 2009. Descărcarea pentru execuție bugetară este decizia pe baza căreia Parlamentul European  “eliberează” Comisia de responsabilitatea gestionării unui buget dat, marcând astfel finalul operațiunii bugetare.

Comisia Europeană

Parlamentul a acordat descărcarea de gestiune Comisiei Europene. În timpul lucrărilor de pregătire a acestui vot în plen, deputații europeni au subliniat că doresc crearea unor sisteme de control și de gestionare mai bune folosite în cheltuirea banilor de către autoritățile naționale din statele membre, sub o așa numită ”structură de administrare comună”, ceea ce reprezintă 80% din cheltuielile UE. De asemenea, membrii PE au accentuat nevoia ca politicienii din statele membre să își asume responsabilitatea politică pentru modul în care banii europeni sunt cheltuiți în țările lor, prin semnarea “declarațiilor de gestiune naționale”.

Comisarul Algirdas Šemeta (impozitare și uniune vamală, audit și antifraudă), a fost de acord cu cerințele Parlamentului și a menționat că va căuta acordul politic al statelor membre pentru aceste propuneri. Domnul Šemeta s-a exprimat și în favoarea celorlalte solicitări ale Parlamentului, inclusiv folosirii sistematice a întreruperii sau suspendării plăților în cazurile în care sistemele de control și gestionare ale statelor membre nu funcționează, îmbunătățirii recuperării fondurilor cheltuite ineficient și creșterii efortului în ceea ce privește simplificarea normelor de cheltuire a banilor UE. Decizia de a acorda descărcarea de gestiune a fost adoptată cu 506 voturi pentru, 132 împotrivă și 20 de abțineri. Rezoluția a fost adoptată cu 570 voturi pentru, 75 împotrivă și 13 abțineri.

Colegiul European de Poliție (CEPOL)

Parlamentul a amânat descărcarea de gestiune în cazul directorului CEPOL, aflat în Bramshill (Regatul Unit), din cauza “unei lipse persistente de respectare a regulamentului financiar”. Colegiul European de Poliție a fost singura agenție căreia i s-a refuzat descărcarea de gestiune și în 2008. Decizia de a amâna acordarea descărcării de gestiune a fost adoptată cu 569 voturi pentru și 9 împotrivă.

Agenția Europeană pentru Medicamente

Parlamentul a amânat descărcarea Agenției Europene pentru Medicamente, aflată la Londra. Deputații consideră că nu există garanții în ceea ce privește independența experților angajați să desfășoare evaluările științifice ale medicamentelor cu uz uman, inclusiv în situația conflictului de interese în cazul medicamentului anorectic Benfluorex. Raportul critică, de asemenea, felul în care Agenția a gestionat procedurile de achiziții publice și lipsa criteriilor în recrutarea de personal. Decizia de a amâna acordarea descărcării de gestiune a fost adoptată cu 626 voturi pentru, 23 împotrivă și 1 abținere. Rezoluția a fost adoptată cu 620 voturi pentru, 7 împotrivă și 12 abțineri.

Consiliul de miniștri

Parlamentul a amânat descărcarea Consiliului până în toamnă, deoarece deputații au considerat că nu a existat o cooperare suficientă în ceea ce privește furnizarea de informații către Parlament. Decizia de a amâna acordarea descărcării de gestiune a fost adoptată cu 631 voturi pentru, 9 împotrivă și 7 abțineri. Rezoluția a fost adoptată cu 637 voturi pentru, 4 împotrivă și 13 abțineri.

Bugetul Parlamentului

În ceea ce privește propriul buget, Parlamentul a dorit să servească drept exemplu în reducerea costurilor. Printre măsurile de economisire, Parlamentul a votat ca serviciile de interpretare din timpul reuniunilor ale grupurilor de lucru să fie disponibile în doar șase limbi (franceză, germană, engleză, poloneză,spaniolă și italiană), urmând ca interpretarea în alte limbi să fie disponibilă numai la solicitarea membrilor PE. Alte cerințe includ reguli de limitare ale deplasărilor pe distanțe lungi cu mașinile oficiale ale PE și reguli speciale care împiedică membri PE să angajeze membri de familie ca asistenți parlamentari. În final, Parlamentul solicită revizuirea bugetului său pe termen lung, cu scopul de a reduce costurile. Decizia de a acorda descărcarea de gestiune a fost adoptată cu 518 pentru, 107 împotrivă și 34 de abțineri. Rezoluția a fost adoptată cu 534 voturi pentru, 91 împotrivă și 25 de abțineri.

 

Sursa:CE

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top