În contextul declarației făcute de premierul bulgar despre turiștii români care ar fi dus în Bulgaria pesta porcină, deputatul constănțean George Vișan reacționează și îl acuză pe acesta de lipsă de respect și profesionalism: „Turiștii români, la fel ca turiștii bulgari au defecte și calități, dar merită respect în egală măsură. În calitate de consumatori și beneficiarii reali ai ofertei turistice din partea statului în care aleg să-și petreacă concediile și vacanța ei merită respect, înțelegere și un tratament eminamente pozitiv dacă credem și repectăm demnitatea și onoarea lor.
Declarațiile premierului Bulgariei Boyko Borissov par să se transforme într-un atac necolegial în calitate de parteneri europeni de proximitate – relație în care se află România și Bulgaria, care aduce atingere demnității și onoarei turistilor români.
Poate premierul bulgar nu cunoaște Constituția României unde libertatea de exprimare este corelată cu respectarea demnității și onoarea unui cetățean, însă cu siguranță găseste la nivel constituțional în propria țară resursele să înțeleagă aceste aspecte ce privesc respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor, care nu ar trebui să facă obiectul unei reacții din partea mea în calitate de deputat și membru al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN).
Unele lucruri ar trebui bătute în cuie, iar altele ar fi bine să fie puse în cui
Unele lucruri ar trebui bătute în cuie, iar altele ar fi bine să fie puse în cui. Declarațiile premierului Bulgariei nu pot fi atât de ușor puse în cui, deși locul lor se regăsește la categoria ”așa nu„ în corelarea discursului politic cu cel asumat constituțional de orice politician.
De ce totuși alege să facă asemenea declarații despre turiștii români care admiră și respectă Bulgaria ca stat și ca ofertă turistică de proximitate? Românii, istoric vorbind au o atitudine pozitivă față de străini(în sensul istoric al termenului) și apreciere față de vecinii lor care dovedesc bune practici de turism internațional. De ce respectul, demnitatea sunt puse în cui de premierul bulgar? De ce turiștii români merită o astfel de atitudine vădit disciminatorie și deloc conformă cu principalele cutume ale discursului politic european.
Sperăm să fie o sincopă din partea premierului Boyko Borissov acest tip de discurs care nu va fi pus în cui nici de politicienii români, dar în special de turiștii români care trec în Bulgaria. Să pui semnul egal între turiști și diseminarea unei boli – cum este pesta porcină – pare să fie o tentativă facilă de a pune sub preș propriile neputințe administrative ale Bulgariei.
Borissov a făcut o declarație regretabilă care defapt este expresia unei boli comune între România și Bulgaria și anume înțelegerea reciprocă și respectul față de anumite proporții ale realității.”
Premierul Boyko Borissov a declarat zilele trecute: ”Un număr de 57.000 de mașini trec zilnic în Bulgaria. Sunt sigur că turiștii români au adus boala. Ei mănâncă la marginea drumului, aruncă resturile de mâncare care facilitează diseminarea bolii. Ei se plimbă, mănâncă și aruncă rămășițele peste tot. Nu putem face nimic.”