Actualitate

Industria ospitalității în Constanța: motorul turismului pe litoral

Pe timpul verii, Constanța devine capitala neoficială a turismului românesc, iar ospitalitatea este ca un maraton intens, pe parcursul a 3 luni. Dar, ce se întâmplă în restul anului?

Faptul că municipiul Constanța este dependent de turismul estival reprezintă o problemă cu dublu tăiș: pe de o parte aduce doar vârfuri de profit agenților economici, pe de altă parte creează instabilitate pentru angajați și lipsă de continuitate în serviciile oferite. Prin comparație, municipii precum Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov sau București au o industrie ospitalieră care e activă tot anul, fiind categoric alimentată de turismul de afaceri, de conferințe și de city break-uri. Astfel, cererea constantă a determinat investiții mult mai mari și o calitate mai bună a serviciilor.

În timp ce Constanța atrage preponderent turiști români, aflați în căutarea relaxării estivale, orașele din centrul și vestul României și-au format un public mult mai divers, o clientelă fidelă și educată, fie că sunt turiști străini, antreprenori, participanți la conferințe sau expați care lucrează de la distanță, în regim remote.

Diferențele dintre cel mai important oraș al României de la malul Mării Negre și celelalte orașe mari din țară sunt semnificative și relevă un adevăr esențial: Constanța are potențial, dar are nevoie de o strategie bine definită pentru a ieși din dependența turismului de vară.

O altă problemă majoră a Constanței este forța de muncă sezonieră, deoarece, în ultimii ani, la finalul sezonului estival mulți angajați din turism migrează către alte orașe sau pleacă în afara țării.

Iulius Town Timisoara

Instabilitate în ocuparea forței de muncă

La Constanța, sezonul estival aduce un aflux considerabil de turiști, generând cerere mare pentru servicii hoteliere, restaurante și activități recreative. Pe de altă parte, această sezonalitate accentuată determină instabilitate în ocuparea forței de muncă și în veniturile operatorilor din domeniu.

Deficitul de personal calificat este agravat în continuare și de migrația forței de muncă spre țările vest-europene, unde salariile și condițiile de muncă sunt mai atractive.

Pentru a rezolva problemele semnalate de industria ospitalității de pe litoralul românesc, este nevoie de proiecte majore care să vizeze formarea profesională, modernizarea infrastructurii turistice, dar, mai ales, e nevoie de cooperarea între autorități și mediul privat.

Atragerea turiștilor pe tot parcursul anului

În toate planurile și strategiile de dezvoltare a litoralului românesc din ultimii ani se arată că municipiul Constanța trebuie să facă eforturi pentru a reduce caracterul sezonier al multor sectoare de activitate.

Numărul turiștilor sosiți în județul Constanța în primele trei luni ale anului 2025 a fost de 62.100 persoane, față de 70.200 în aceeași perioadă a anului trecut, înregistrându-se o scădere de 11,6%, conform Buletinului Statistic al județului Constanța, pentru luna martie 2025. Și numărul înnoptărilor este mai mic cu 5,3% în primele trei luni ale anului 2025 față de primul trimestru al anului 2024: 142.800 înnoptări în trimestrul 1 – 2025, față de 150.800 înnoptări înregistrate în perioada ianuarie-martie 2024.

Turiștii străini, în număr de 6.928 persoane, sosiți în primele trei luni ale anului 2025, sunt aproape la fel cu numărul străinilor sosiți în perioada ianuarie-martie 2024 (6.832 persoane, variația fiind de +1,4%) și dețin o pondere de 11,2% în totalul turiștilor. Cei mai numeroși străini care au vizitat județul nostru în primul trimestru din 2025 sunt cei din Statele Unite ale Americii (766 persoane), urmați de cei din Turcia (506 persoane) și Spania (448 persoane).

O cale ca orașul să devină atractiv pe tot parcursul anului este de a dezvolta spații de birouri, de a construi săli de conferințe, centre educaționale, opțiuni de relaxare și divertisment, centre culturale, de a îmbunătăți conectivitatea pietonală, velo și auto, de a amenaja parcuri și grădini botanice. Practic, de a oferi destinații adiționale litoralului, dar capabile să rămână active tot anul și să atragă dezvoltarea industriei hoteliere și nu numai. Un centru spa interior, spațiu de joacă tematic și pentru toate vârstele, parcuri cu amenajări care să încurajeze activitățile în aer liber, sportive, recreative sau culturale, săli de evenimente care să găzduiască evenimente de amploare, de la târguri până la congrese, de la concerte până la expoziții și alte forme artistice.

Astfel de destinații sunt integrate în proiectul de regenerare urbană propus de compania IULIUS. Cu o investiție estimată la peste 800 de milioane de euro, proiectul vizează transformarea unei zone industriale neutilizate de 38 de hectare într-un ansamblu multifuncțional care să includă spații verzi, facilități culturale, comerciale și de divertisment.

Implementarea proiectului IULIUS la Constanța ar putea genera aproximativ 8.000 de locuri de muncă, ceea ce ar contribui în mod semnificativ la reducerea dependenței de turismul sezonier și ar putea atrage un număr mai mare de vizitatori pe tot parcursul anului, stimulând astfel cererea constantă pentru servicii calitate în domeniul ospitalității.

Așadar, industria ospitalității din Constanța se află într-un moment de tranziție, cu potențial de evoluție către un model economic mai stabil și diversificat.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top