Politic

Deputat George Șișcu: Avocatul Poporului este al românilor, nu al castei politice care vrea menținerea privilegiilor cu orice preț

Deputatul George Șișcu critică decizia Avocatului Poporului de a ataca la Curtea Constituțională propunerea PNL de a impozita pensiile speciale ce depășesc 7 mii lei. Deputatul liberal consideră că PSD nu este străin de inițiativa lui Renate Weber. 

Avocatul Poporului, Renate Weber, a devenit avocatul intereselor celor din PSD, și nu al românilor, iar agresivitatea de care dă dovadă, atacând tot ce nu le convine amicilor săi politici, nu mai poate fi tolerată.

Românii au nevoie de un Avocat al Poporului care să acționeze în sprijinul lor, nu al castei roșii pentru care țelul principal este menținerea privilegiilor cu orice preț. Din acest motiv, PNL cere revocarea din funcție a Renatei Weber.

Noi, liberalii, avem o pondere de numai 20 la sută în Parlament și este dificil să trecem hotărârile care deranjează interesele celor din PSD. Atunci când reușim totuși să promovăm în Parlament legi cerute insistent de români, PSD acționează prin oamenii săi plantați în diverse instituții, blocând ulterior proiectele respective.
Exact asta se întâmplă acum cu decizia privind impozitarea cu 85 % a pensiilor speciale. PSD a votat în Parlament alături de liberali hotărârea atât de așteptată de către români, dar prin spate încearcă să pună piedici și să blocheze punerea în aplicarea.

Decizia Avocatului Poporului de a ataca la Curtea Constituțională impozitarea pensiilor speciale care depășesc 7.000 de lei este o manevră de care PSD nu poate fi străin, având în vedere prietenia politică trainică dintre cele două părți. Nu avem vreun motiv să credem că doamna Weber acționează de capul său.

Renate Weber spune că toți cei care primesc pensii speciale sunt discriminați, iar din acest motiv atacă documentul la CCR.

Dar milioanele de români care muncesc pe brânci în această țară nu sunt discriminați? Ei plătesc lună de lună taxe și impozite la stat, iar din banii lor ar trebui construite autostrăzi, spitale sau școli. Sau așteaptă ca banii lor să fie investiți de către un fond de pensii, din care să li se asigure la bătrânețe un trai liniștit.

Până la urmă cine e discriminat? Cel care primește o pensie uriașă fără să fi contribuit în mod corespunzător la sistemul de pensii sau cel care muncește din greu pentru a asigura aceste pensii nesimțite?

Avocatul Poporului este o instituție fundamentală și este important ca în frunte să fie o persoană care să servească interesului românilor.

PNL nu acceptă bătaia de joc și va acționa cu fermitate pentru schimbarea doamnei Weber! Avocatul Poporului nu are culoare politică și nu trebuie să răspundă comenzilor de partid.

Avocatul Poporului este instituția românilor, nu a găștilor din politică. Ne vom bate să îndreptăm acest lucru!

George Șișcu
Deputat PNL de Tulcea

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top