Actualitate

Cum va arăta Lacul Belona din Eforie Nord după amenajarea lui pe bani europeni

Unul dintre punctele de atracție turistică pentru cei care aleg să-și petreacă o vacanță sau câteva zile libere în stațiunea Eforie Sud este Lacul Belona. Conform Centrului Național de Informare și Promovare Eforie Sud, lacul „ar urma să fie amenajat astfel încât vizitatorii să privească printr-un geam, ca la acvariu, speciile de pești de apă dulce cu care urmează să fie populat lacul”.

În acest sens, administrația publică a orașului Eforie implementează un proiect cu finanțare europeană, intitulat „ Amenajarea obiectivului turistic natural de utilitate publică – Lacul Belona, oraș Eforie”. Investiția este asigurată prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și are o valoare totală de 20.834.232,40 lei, din care 20.274.878,92 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.

Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Organism Intermediar al Programului.

Obiectivul general al proiectului îl constituie valorificarea resurselor turistice naturale specifice stațiunii balneoclimaterice Eforie în vederea sprijinirii creșterii economice a zonei și a unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă.

Proiectul „Amenajarea obiectivului turistic natural de utilitate publică – Lacul Belona, orașul Eforie” vizează amenajarea în scop turistic a Lacului Belona din Eforie Nord, respectiv curățarea, ecologizarea și decolmatarea lacului, amenajarea malurilor, crearea de alei pietonale și platforme dotate cu mobilier urban, amenajări peisagere, construcția unei piste de bicicliști, foișor – turn belvedere, dezvoltarea iluminatului public, în vederea atragerii de turiști în stațiunea balneoclimaterică Eforie și creșterea numărului mediu de salariați în stațiune.

Lacul Belona se află în sudul orașului Eforie şi a fost amenajat la sfârșitul anilor ‘50 pentru agrement, pe locul a două ochiuri de apă sărată. Lacul Belona este un lac artificial, cu apă dulce, cu o suprafață de cca. 5,2 hectare şi o adâncime de aproape 6 metri.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top