Actualitate

Continuă asfaltarea străzilor în comuna Fântânele

Unul dintre proiectele cu care a început anul 2020 în comuna constănțeană Fântânele este cel de asfaltare a străzilor. La finalul acestui proiect, spune primarul Gheorghe Popescu, „toată localitatea va fi asfaltată”.

Vom scoate la licitație și lotul 2 din proiectul de asfaltare. Lotul 1 cuprinde aproximativ 65% din proiect, așadar lotul 2 se referă la 35% din investiție. Toate străzile din Fântânele vor fi asfaltate, adică aproximativ 12-13 kilometri de stradă. Asfaltarea este prioritară pentru administrația locală, fiind o lucrare care absoarbe mulți bani. Totul se face cu bani de la bugetul local”, declară primarul.

Pe lângă lucrările de asfaltare din comună, administrația locală Fântânele se pregătește să facă recepția a trei proiecte. Este vorba despre capela mortuară (o investiție făcută conform normelor europene privind înhumarea), despre proiectul construirii trotuarelor și rigolelor (s-au realizat peste 15 kilometri de trotuar și s-au construit 10 kilometri de rigole) și despre proiectul ridicării unei hale de salubritate și garaj.

Construim și o magazie pentru grădinița din localitate. Ei neavând nici un spațiu de depozitare, le trebuie o magazie pentru combustibilul solid și pentru alte materiale”, explică Gheorghe Popescu.

De asemenea, proiectul construirii unei săli de sport este în derulare. Clădirea va fi amplasată în curtea Şcolii Gimnaziale cu clasele I-VIII și va avea în componență o suprafață de joc cu dimensiunea de 30m/15m, va fi dotată cu vestiare și grupuri sanitare, cu o cameră pentru materialele sportive dar și cu birouri. Suprafața de joc este propice practicării fotbalului și baschetului.

De noua sală de sport vor beneficia aproximativ 200 de elevi, investiția ridicându-se la peste 900.000 de lei, bani alocați de la bugetul local.

Sperăm că până în luna iunie-iulie să fie finalizat proiectul sălii de sport”, conchide primarul comunei Fântânele, Gheorghe Popescu.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top