Dacă ai carte, ai parte!
Se spune că cine are carte, are parte. Zicala este foarte potrivită pentru cinci localităţi din judeţul Tulcea, unde actualii primari sunt foşti profesori. Fie că au profesat două decenii, fie numai un an, aceştia păstrează încă simţul organizatoric, atitudinea şi stilul didactice. Foarte diferiţi din punct de vedere al trăsăturilor comportamentale şi al personalităţii, toţi cei cinci primari păstrează o amintire frumoasă pentru perioada în care catedra încă nu se transformase în biroul de primar şi devin melancolici atunci când vorbesc despre elevii lor şi despre experienţa trăită în învăţământ.(Foto: Petre Ilie, primar Isaccea)
Un articol de Andreea PAVEL
Cristian Andrei LEONTE
Dacă stai de vorbă cu ei, este imposibil să nu te gândeşti măcar la faptul că au cochetat cu segmentul şcolar, ori că în familia lor există cel puţin un profesor. Dacă ar fi să-i descriem prin trei trăsături, cele mai potrivite ar fi: distinşi, carismatici şi cu un timbru vocal specific unui cadru didactic. Vă invităm să citiţi, în rândurile ce urmează, scurte interviuri cu patru primari, care încă mai sunt salutaţi pe stradă, de foştii elevi, cu apelativul „Dom’ profesor”: Ilie Ştefan, (primarul comunei Luncaviţa), Gheorghe Ţilincă (primarul comunei Casimcea), Petre Ilie (primarul oraşului Isaccea) şi, nu în ultimul rând, Constantin Hogea, primarul municipiului Tulcea.
Constantin Hogea, primarul municipiului Tulcea – profesor de specialitate în cadrul Liceului Agroindustrial
Fără dar şi poate, cel mai cunoscut primar care a plecat de la catedră pentru a administra o localitate este Constantin Hogea. Primar al oraşului Tulcea din 2004, acesta a fost profesor de specialitate la Liceul Agroindustrial din oraş, în perioada 1985-1996. Ulterior, între anii 1996-2000, a cochetat cu administraţia publică locală, din funcţia de viceprimar. Se pare că în perioada respectivă i-au lipsit elevii şi atmosfera din învăţământ, unde s-a întors în perioada 2000-2004, ca director al Colegiului Agricol Nicolae Cornăţeanu, din Tulcea. Crezând probabil că oraşul are mai multă nevoie de el, decât elevii şi că poate face mult mai mult pentru cei din urmă, din funcţia de primar, Constantin Hogea a candidat la Primărie, pe care a câştigat-o fără probleme, atât în primul mandat, cât şi în al doilea. Cu siguranţă, tot fără probleme, va câştiga şi al treilea mandat. Singura condiţie ar fi ca dorul de elevi şi meseria de profesor să nu îl întoarcă la catedră.
Petre Ilie, primarul oraşului Isaccea – profesor de matematică, fizică şi chimie în cadrul Liceului Constantin Brătescu: Nu m-aş întoarce în învăţământ. Sunt mult prea activ pentru a fi profesor.
DZV: Cât timp aţi profesat?
Petre Ilie: Am fost profesor timp de un an şi jumătate, din ianuarie 1991 până în iunie 1992. În acest timp am fost şeful catedrei de Tehnică, eu fiind de profesie inginer. Am predat la liceul Constantin Brătescu, care are o clasă de mate-fizică şi una de uman. În perioada în care am predat eu aveam şi clasele de seral şi cele de arte şi meserii. Apoi, din 1992, sunt primar.
DZV: Vă e dor de catedră şi elevi?
P.I.: A fost o perioadă foarte interesantă, pentru că veneam după o perioadă scurtă de la terminarea facultăţii şi am avut o surpriză plăcută. Diferenţele dintre acea perioadă şi prezent este că în momentul de faţă lucrurile s-au mai stabilizat în învăţământ, dar atunci lucrurile încă nu erau omogene. La vremea respectivă erau multe materii tehnice inutile. Mai mult ca sigur nu m-aş întoarce în învăţământ pentru că sunt un pic mai activ decât ceea ce ar putea să-mi ofere meseria de profesor. Primăria este cea care îmi oferă ceea ce am nevoie în prezent.
DZV: Ce este mai greu: lucrul cu elevii, sau cu munca din primărie?
P.I.: Incomparabil este mai greu în primărie, pentru că pe lângă elevi, acum ai şi celelalte categorii sociale în grijă. Activitatea este mult mai complexă, ceea ce mie îmi convine de minune, pentru că, aşa cum spuneam, îmi plac provocările şi lucrurile care implică eforturi şi muncă. Sunt genul de om care trebuie să aibă tot timpul ocupat, să aibă mereu ceva de făcut. Nu mă simt bine când stau degeaba şi nu fac nimic. Aşa se explică faptul că în 20 de ani, de când sunt primar, mi-am luat doar 6-7 zile de concediu.
DZV: Unde sunt satisfacţiile mai mari?
P.I.: Sincer, cred că satisfacţiile există în ambele locuri, dacă munceşti şi îţi propui să laşi ceva în urma ta. Diferenţa este că pe zona administrativă poţi să îţi propui lucruri mai concrete şi mai ample. Azi, în învăţământ e destul de greu să îţi propui ceva, pentru că majoritatea tinerilor nu are un loc de muncă. Nici ei nu ştiu ce vor, dar nici nu au opţiuni.
Gheorghe Ţilincă, primarul comunei Casimcea – profesor de sport în cadrul şcolii generale din localitate: Abia aştept să mă întorc la catedră!
DZV: Cât timp aţi profesat?
Gheorghe Ţilincă: Am fost profesor timp de 10 ani, la şcoala generală din Casimcea. Din 2004 nu mai profesez, pentru că au existat discuţii că sunt şi primar, şi profesor.
DZV: Vă e dor de catedră şi elevi?
G.Ţ.: Da, îmi este foarte dor de elevi, de catedră, de şcoală. M-aş întoarce în învăţământ oricând şi cred că o să fac asta, după ce rezolv toate problemele din comună, după ce las ceva în urma mea şi consider că am făcut tot ce am putut pentru localnicii mei şi pentru comuna Casimcea. Abia aştept să mă întorc la catedră!
DZV: Ce este mai greu: lucrul cu elevii, sau cu munca din primărie?
G.Ţ.: Categoric mult mai grea e munca din primărie, dacă vrei să faci ceva. Dacă nu vrei să faci nimic şi vrei doar să fii primar cu numele, atunci e foarte uşor. Dar dacă vrei să construieşti ceva e foarte greu.
DZV: Unde sunt satisfacţiile mai mari?
G.Ţ.: Atunci când ai realizări, satisfacţiile sunt la fel de mari şi la şcoală, şi la primărie. Dacă îţi duci la bun sfârşit un proiect, bucuria este extrem de mare. Când vezi că ai construit o şcoală, o biserică, un cămin, că ai adus investitori şi localnicii din comuna ta au un trai mai bun, sentimentul de satisfacţie nu poate fi descris în cuvinte. Şi la şcoală este la fel: când ştii că datorită eforturilor tale şi ale elevilor, unii copii ajung olimpci sau campioni, satisfacţia este la fel de mare.
DZV: Există asemănări între cele două funcţii?
G.Ţ.: Sigur că da. Cea mai mare asemănăre dintre sport şi primărie este că în ambele trebuie să ştii să îţi dozezi efortul în ceea ce faci. Dozarea efortului este esenţială. Un exemplu este cel din toamana anului 2005, atunci când, după un an de primărie, când am muncit ca nebunul era să clachez pentru că nu am ştiut să îmi dozez efortul. Altă asemănare este că lucrezi cu oamenii de toate felurile. Un alt aspect similar este acela că dacă faci cu plăcere ceea ce faci, lucrul care iese din mâna ta dăinuie şi este de calitate. Chiar şi acum copiii strigă după mine, mă sună, mă salută şi îmi trimit mesaje pe e-mail. Şi îmi este tare dor de ei. Lipsa banilor şi din primărie, şi din şcoală, este o altă asemănare nefericită. Şi funcţionarii publici şi profesorii muncesc pe rupte pentru un salariu de nimic. E ruşinos şi foarte trist!
Ilie Ştefan, primarul comunei Luncaviţa – profesor de istorie: Şcoala este locul unde poţi privi viitorul unei localităţi
DZV: Cât timp aţi profesat si ce materie ati predat?
Ilie Ştefan: În anul 2000 am terminat facultatea şi din toamna acelui an până în vara anului 2004 am predat istorie, catedră întreagă (şi geografie între anii 2005-2007, deoarece vreme de doi ani catedra în cadrul căreia eram profesor era Istorie-geografie). Sunt profesor de istorie, titular din anul 2005, al Grupului Şcolar Simion Leonescu din Luncaviţa, liceu cu profil principal „technician în agroturism”. Menţionez că înainte de a intra la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii “Ovidius”, din Constanţa, am fost un an de zile profesor suplinitor.
DZV: Vă e dor de catedră şi elevi? V-aţi întoarce în învăţământ?
I.Ş.: Lucrez în continuare în învăţământ, însă numai patru ore pe săptămână, şi asta din mai multe motive:
– Pentru a-mi da gradele didactice, în prezent fiind profesor gradul II şi înscris (în anul II) la gradul I;
– Pentru a nu pierde contactul cu şcoala, pe care o iubesc extraordinar de mult! (cunosc primari care nu au relaţii constructive cu şcoala şi nu vreau să ajung unul dintre ei). Şcoala este pricipalul loc unde poţi privi viitorul comunei! După cum este organizată, dotată, după performanţele înregistrate, după cât de calificaţi şi pregătiţi sunt profesorii, după rezultatele, numărul şi zâmbetul elevilor, etc.
– Învăţământul este meseria mea principală, pe care o fac din plăcere!
DZV: Ce este mai greu: lucrul cu elevii, sau munca din primărie?
I.Ş.: Ambele sunt la fel de grele. Munca din primărie este însă mult mai stresantă, atunci când vrei să faci treabă, când trebuie să învingi barierele clasice ale birocraţiei, ale pupatului mâinilor şefilor de mai sus, ale lipsei de cultură, muncă, civilizaţie, dorinţei de a învăţa, ale linguşirii şi ale altor caracteristici româneşti şi orientale, să zicem!
DZV: Unde sunt satisfacţiile mai mari, în clasă, sau în biroul de primar?
I.Ş.: Profesor fiind, elevii dădeau examene de capacitate la istorie. În patru ani de zile nu a picat niciunul, am avut 40% peste nota 8, şi în fiecare an olimpici pe ţară la istorie! Primar fiind, am realizat foarte multe proiecte pentru care acum, în această funcţie, nu vreau să mă laud. Am muncit, muncesc şi atât.
DZV: Există asemănări între cele două „funcţii”? Care?
I.Ş.: Munca cu oamenii, mai mari sau mai mici, activităţile cultural-social-educative, munca în echipă, etc.
DZV: Cât timp mai alocă familiei un primar, care după program se duce la şcoală?
I.Ş.: Nu prea mai am timp deloc. Spre exemplu, acum am terminat de întocmit dosarele unui proiect foarte important de infrastructură şi peste câteva minute trebuie să plec la şcoală. Am oră cu clasa a VI-a. Mă duc să mă relaxez… Îmi pare nespus de rău că nu pot sta mai mult cu fetiţele mele, Maria (3 ani şi jumătate) şi Ioana (1 an şi şase luni). Mama lor este farmacistă, lipseşte toată ziua, eu sunt foarte ocupat, ele se duc la grădiniţă şi la bunici. Dacă mă las de primărie, o să mă dedic foarte mult lor. Dar şi dacă nu mă las, o să fac eforturi să stau cât mai mult cu ele, mai ales în weekend-uri. Ca să reuşeşti, în orice domeniu, şcoală, primărie, jurnalism, trebuie să munceşti. Dar nu mult! Ci de 10 ori înmulţit cu o zi de muncă grea! Asta e deviza mea.
