Opinii

Campus școlar modern, inaugurat la Cumpăna

Încă un efort al administrației locale din comuna Cumpăna a fost încununat cu succes. Este vorba de noul Campus Școlar inaugurat cu ocazia primului sunet de clopoțel care a anunțat începerea unui nou an școlar. Aici vor învăța în condiții moderne elevii claselor IV – XII ai Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din localitate.

La eveniment au participat pe lângă elevii și părinții acestora și oficialități locale și centrale: primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana  Gâju și viceprimarul Florin Neagu, membrii Consiliului Local, directorul Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” ,Daniela Cristea, fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, rectorul Universității Maritime din Constanța, Cornel Panait – cetățean de onoare al comunei, Elena Frâncu și alții.
Campusul Școlar a fost construit în baza unui proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3: “Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.4 – “Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”. Obiectivul general al proiectului urmăreşte îmbunătăţirea calităţii actului educaţional şi creşterea accesului la educaţie în învăţământul preuniversitar pe Profilul-servicii, Domeniul Pregătirii de bază-turism şi alimentaţie, calificarea profesională-tehnician în turism, la nivel local, judeţean şi regional prin înfiinţarea unui nou campus şcolar aferent nucleului de învăţământ tehnic şi profesional constituit de Grupul Şcolar Cumpăna.
”Ne aflăm astăzi în faţa unui nou început de an şcolar, eveniment plin de emoţii pentru toţi ce care păşesc treptele şcolii: elevi, cadre didactice şi părinţi. Debutul fiecărui an şcolar reprezintă o bucurie şi o provocare pentru fiecare dintre noi în ceea ce priveste munca şi competiţia , cunoasterea şi disciplina, speranţa şi încrederea, în ansamblu- educaţia. Educaţia este darul cel mai de preţ al fiecărui individ, aceasta ar trebui să fie deviza fiecăruia dintre noi: cadre didactice, elevi, părinţi. 
Misiunea autoritatilor locale este să vegheze la creșterea și dezvoltarea armonioasă a copiilor, astfel încât ei să devină reprezentanții de mâine ai comunității.”a declarat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top