Comisia Europeană

Universităţile din România încalcă legea protecţiei datelor personale ale studenţilor

Majoritatea universităţilor importante din România încalcă legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Pe siteurile universităţilor, datele personale ale studenţilor, inclusiv CNP-ul, nu sunt securizate împotriva furturilor. Pentru o problemă similară, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a sancţionat ANAF în anul 2011.

Un articol de Mihai Răzvan ROTARU

Interesant este faptul că universităţile în cauză au cumpărat un soft de management (cauza acestei probleme) de la aceeaşi firmă, The Red Point SA, companie ce a aparţinut fiului unui influent parlamentar de Iaşi, membru PSD. În noiembrie 2015, Red Point şi-a schimbat numele în Arwen Professional Services şi apoi a intrat în insolvenţă, cu datorii doar la stat de peste 6 milioane lei.
Aceeaşi firmă, împreună cu un SRL „înfrăţit” a fost abonat la bani publici, derulând contracte de multe milioane de euro cu instituţii precum: CFR, Consilii Judeţene, Ministerul Educaţiei, Agenţia Naţională de Integritate.

Studenţii trebuie să se logheze cu CNP-ul

Softul furnizat universităţilor încalcă
– art. 20 din Legea 677/2001: Operatorul este obligat să aplice măsurile tehnice şi organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat, în special dacă prelucrarea respectivă comportă transmisii de date în cadrul unei reţele, precum şi împotriva oricărei alte forme de prelucrare ilegală
– și/sau articolul 7 din Ordinul Avocatului Poporului 52/2002: Operatorii sunt obligaţi să conceapă sistemul de telecomunicaţii astfel încât datele cu caracter personal să nu poată fi interceptate sau transmise de oriunde. Dacă sistemul de telecomunicaţii nu poate fi astfel securizat, operatorul este obligat să impună folosirea metodei de criptare pentru transmisia datelor cu caracter personal.
La o simplă căutare, am observat că pentru a se loga în diferite secţiuni ale siteurilor universităţilor, studenţii trebuie să completeze la căsuţa de utilizator CNP-ul!

Softul a fost cumpărat de la firma fiului unui senator PSD de Iaşi

Ne-a atras atenţia şi faptul că toate aceste universităţi au achiziţionat softul de management educaţional de la aceeaşi firmă, SC The Red Point SA (actualmente în insolvenţă sub numele SC Arwen Professional Services SA). Cu puţin timp înainte de declararea insolvenţei, în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială nr.2/2016 este anunţată cesiunea mărcii Academis University Management Solution (e vorba tocmai de softul vândut universităţilor), tranzacţia fiind efectuată între cedentul (vânzătorul) The Red Point SA şi cesionarul (cumpărătorul) Red Point Software Solutions SRL. Cea din urmă firmă îşi schimbă sediul social, după ce îşi schimbase şi numele (anterior s-a numit SC Best Point Consulting SRL ) la aceeaşi adresă cu SC The Red Point SA, B-dul Poitiers nr. 16, Iaşi. Cele două firme nu îşi împart doar sediul, ci au participat împreună la unele licitaţii.
SC Red Point Sa a fost deţinută de Bogdan Solcanu, fiul senatorului PSD de Iaşi, Ion Solcanu.
SC Red Point Software Solutions este deţinută în proporţie de 100% de Gîdei Mariana Buruiană, care deţine şi funcţia de administrator.

Contracte cu statul, de milioane de euro

Trecem în revistă câteva contracte mai importante pe care cele două firme le-au derulat cu diverse instituţii ale statului:

– Red Point – contract cu CFR, pentru informatizarea regionalelor din toată ţara. În legătură cu acest contract, presa economică vorbeşte despre „vizionarii” de la Red Point, care au anticipat că CFR va avea nevoie de o soluţie pentru informatizarea regionalelor, motiv pentru care au creat-o. La puţin timp după ce au finalizat-o, CFR a anunţat că are nevoie de… o soluţie informatică pentru regionalele din ţară.

– SC Best Point Consulting SRL – contract cu Consiliul Judeţean Vrancea, pentru registrul agricol în format electronic în zona de sud a judeţului, 5 milioane lei.

– The Red Point SA – trei contracte cu Agenţia Naţională de Integritate, pentru realizarea unui sistem informatic integrat pentru suportul administrativ al ANI, 2,18 milioane de lei, fără TVA.

– SC Best Point Consulting SRL – contract cu Consiliul Judeţean Hunedoara pentru furnizare de „Echipamente şi servicii de implementare a sistemului informatic integrat (inclusiv servicii de instruire) în cadrul proiectului Implementarea unei soluţii de e-guvernare la nivelul unor unităţi administrativ-teritoriale pentru eficientizarea serviciilor publice – zona 1”. Valoarea contractului a fost estimată, potrivit e-licitatie.ro, la suma de 5.095.919,84 lei plus TVA.
Presa din Hunedoara scria că licitaţia a fost câştigată de Best Point Consulting SRL, împreună cu doi subcontractanţi (Centrul de Calcul SA Târgu Jiu şi New Sky Technologies SRL Bucureşti) şi un terţ susţinător (The Red Point SA Iaşi).
Dintre cei doi subcontractanţi unul este foarte interesant, New Sky Technologies SRL Bucureşti (fostă Camina Distribution SRL Bucureşti), care este deţinută, 50%-50%, de Camelia-Rodica Voiculescu şi Corina-Mirela Voiculescu, fiicele omului de afaceri Dan Voiculescu, condamnat şi încarcerat pentru spălare de bani.

ARACIS, implicată în afacere

Revenind la universităţi, am găsit un comunicat de presă al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), care anunţa o conferinţă de închidere a proiectului european “Comunitate virtuală pentru asigurarea calităţii şi perfecţionării managementului strategic şi inovativ în universităţile tehnice şi compozite, în vederea creşterii relevanţei învăţământului superior pentru piaţa muncii – ACAD-INOV”, contract POSDRU/155/1.2/S/141884, implementat în parteneriat cu Universitatea Politehnică din Bucureşti, Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea “Transilvania” din Braşov şi… SC Arwen Professional Services SA (S.C. RED POINT S.A.) din Iaşi.
Lista universităţilor care au cumpărat softul de la The Red Point SA:
Universitatea Ovidius Constanța, Universitatea Maritimă Constanța, Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti, Universitatea Bioterra București, Universitatea de vest „Vasile Goldiș”, Universitatea „Andrei Șaguna” Constanța, Universitatea din Petroșani, Universitatea Valahia din Târgovişte, Universitatea „Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Universitatea „George Bacovia” Bacău, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba-Iulia, Universitatea Danubius Galați, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi, Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, Universitatea din Bucureşti, Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, Universitatea Ecologică din Bucureşti.
Ar mai trebui adăugat că începând cu 1 ianuarie 2017 toate browserele o să eticheteze astfel de site-uri, fără https, cu un marcaj mare roşu, pe care scrie că site-ul nu este sigur.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top