Guvernul României

Bursa Peştelui de la Tulcea – un alt proiect utopic pentru Delta Dunării

Trei ani de discuţii şi planuri, fără niciun rezultat concret

Încă de acum trei ani se discuta despre necesitatea înfiinţării unei burse a peştelui la Tulcea, un obiectiv care, odată realizat, ar fi putut contribui decisiv la dezvoltarea economică a Deltei Dunării, combătând în acelaşi timp fenomenul negativ al braconajului. În decembrie 2011, Guvernul României anunţa cu surle şi trâmbiţe că a aprobat înfiinţarea acestei Burse, vehiculând tot felul de sume şi de planuri. De atunci a trecut însă un an şi jumătate şi Bursa este în continuare un proiect împotmolit. Ziarul Dezvăluiri a contactat Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), pentru a afla ce se întâmplă efectiv cu acest program, de care judeţul Tulcea, în special, are atâta nevoie.

Un articol de Cristian CEALERA

Socoteala de… acasă a fost greşită

Planul iniţial prevedea ca Bursa Peştelui să fie făcută aproape integral, din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană, prin intermediul Fondului European pentru Pescuit (FEP). La începutul anului 2012, ANPA anunţa că vor exista 14 puncte de colectare a peştelui în întreaga Deltă, asociaţiile de pescuit şi pescarii profesionişti fiind obligaţi să transporte în acele locaţii toate capturile. Cinci dintre acestea urmau să fie puncte terestre (la Murighiol, Jurilovca, Chilia, Maliuc şi Mahmudia) iar restul, pontoane plutitoare, amplasate în diverse locaţii. Planul era unul bun, vizând comercializarea directă şi stabilirea unor preţuri normale care ar fi condus la reducerea braconajului şi la dispariţia intermediarilor. Jumătatea anului 2012 ar fi trebuit să aducă inaugurarea Bursei dar evident, acest lucru nu s-a întâmplat. ANPA mai anunţa în urmă cu un an şi jumătate că valoarea totală a investiţiei ar fi trebuit să ajungă la 14 milioane de euro. Din aceşti bani urmau fie cumpărate şi vehicule şi şalupe, pentru transportul terestru şi naval.

Planul a eşuat

Contactată pentru a ne da relaţii cu privire la stadiul proiectului, ANPA ne-a dat răspunsuri de-a dreptul surprinzătoare: proiectul este încă la start (cam în acelaşi stadiu ca în decembrie 2011) iar investiţia prevăzută este una mult mai mică, decât fusese prevăzută iniţial. „În prezent, proiectul „Bursa de Peşte” Tulcea se află în faza de evaluare la Autoritatea de Management…Investiţia va avea o valoare de aproximativ 6 milioane de euro” se arată în răspunsul ANPA, semnat de preşedintele instituţiei, Cristinel George Gherghişan. Aşadar, investiţia este cu aproximativ 60% mai mică, decât fusese anunţată iniţial. De ce a scăzut atât de drastic fondul european prevăzut, aceasta este o întrebare la care ANPA nu a binevoit să motiveze.

Cele 14 puncte de colectare sunt de fapt… două!

Am aflat cu surprindere că proiectul a suferit modificări drastice şi în ce priveşte punctele de colectare a peştelui. Deşi se vorbea despre înfiinţarea a peste 14 puncte speciale de colectare, acum s-a ajuns la o soluţie de compromis. Reprezentanţii ANPA ne-au declarat că nu vor crea decât două puncte de colectare la Tulcea şi la Chilia. Pentru celelalte puncte din Deltă se va recurge la acorduri de asociere cu cherhanale private, care funcţionează deja în anumite sectoare. Teoretic, aceste puncte private vor fi obligate să tranzacţioneze peştele prins, prin intermediul Bursei de la Tulcea şi la preţurile impuse de aceasta, ceea ce cu siguranţă nu le va conveni prea mult.
Mizând aşadar pe aportul unor privaţi interesaţi doar de câştigurile personale, mult mediatizata Bursă va încerca să funcţioneze doar cu sediul de la Tulcea şi cu punctul de colectare de la Chilia. Cei mai mulţi bani din fondurile europene vor fi risipiții pentru crearea unui sistem informatizat ultra-modern, cu ajutorul căruia ar trebui să fie monitorizată orice vânzare de peşte, din orice colţ al Deltei. Revenind la problema punctelor de colectare, trebuie să amintim faptul că în 2012, conducerea de la acea vreme a ANPA anunţa că a preluat deja 5 terenuri de la primării locale, pentru realizarea
obiectivelor. Acum, ANPA a rămas cu terenurile respective dar va tranzacţiona peştele la cherhanalele private din apropiere. No comment!

Capturile de pește din prezent- reduse radical față de cele din perioada comunistă

Din cauza braconajului şi a intermediarilor speculanţi, capturile de peşte (cele declarate) sunt în ultimii ani, din ce în ce mai mici. Dacă înainte  de Revoluţie, (când sistemul comunist supraveghea la sânge orice kilogram prins) se prindeau zeci de mii de tone de pește, iar acum vorbim de capturi aproape ridicole. ANPA a raportat anul trecut doar 2226, 5 tone de peşte. Agenţia nu este însă îngrijorată, ba chiar afirmă că este o captură bună, dacă se ţine seama de faptul că în 2010 s-au prins doar 1900 de tone!

Portul pescăresc de la Midia, la fel de scump!

În urmă cu un an, ANPA se lăuda că, în afara Bursei de la Tulcea în valoare de 14 milioane de euro, va înfiinţa în curând un port pescăresc şi la Midia, valoarea declarată a acestei investiţii fiind de aproximativ 10 milioane de euro. Agenţia chiar a achiziţionat un teren de 10 hectare la Midia dar construcția portului pescăresc întârzie să fie începută. În prezent, proiectul de la Midia prevede o investiţie de aproximativ 6 milioane de euro, o sumă egală cu obiectivul care va coordona tranzacţionarea peştelui în Delta Dunării! Proiectul de la Midia este însă extrem de vechi. În anul 2006, prezent la Constanţa, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Gheorghe Flutur anunţa că s-au achiziționat la Midia 10 hectare de teren şi că în maxim într-un an se va construi portul pescăresc. Au trecut șase ani de la acea declarație! Din fericire, Primăria orașului Năvodari s-a mișcat mult mai repede decât ANPA şi în curând va construi, prin intermediul unor fonduri europene o Piață și un Muzeu al Peștelui, care vor contribui decisiv la dezvoltarea urbei şi la atragerea turiștilor.

Proiecte, doar de dragul proiectelor…

Când e vorba despre hârtii, ANPA stă foarte bine. Documentele arată că Agenţia va face, în curând (!) alte două porturi pescăreşti, la Sulina şi Mangalia. A cerut încă acum un an darea în administrare a unor terenuri, pentru realizarea obiectivelor dar nu a primit niciun răspuns. Proiectele există însă și funcționarii ANPA sunt optimiști şi spun că se vor realiza, în cele din urmă…
România este singura țară din Uniunea Europeană, care nu are o bursă a peștelui. ANPA se consolează însă cu gândul că mai există țări (în afara UE) pe bătrânul continent, care nu beneficiază de un asemenea obiectiv. Albania a anunțat de curând că va înființa până în anul 2014 o astfel de Bursă. S-ar putea să ne o ia înainte…

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top