Pentru remedierea unei avarii în zona Midia Năvodari, la magistrala de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm, ce asigură alimentarea cu apă a abonaților din Năvodari și Corbu, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, începând de miercuri seara – 22 iunie 2016, ora 22,00 și până joi – 23 iunie 2016, ora 14,00. Vor rămâne fără apă abonații zona Industrială Midia și localitatea Corbu. Pe perioada executării lucrărilor de reparații, se vor efectua manevrele de vane necesare pentru a asigura alimentarea cu apă la o parte din abonați, prin conducta de siguranță de 600 mm. Astfel, în acest interval, și consumatorii din orașul Năvodari vor rămâne fără apă.
