Litoralul românesc

Al treilea stadion din România, reînviat după 31 de ani de Festivalul Dapyx Medgidia!

Unul dintre cele mai mari stadioane din România, Municipal Medgidia, va găzdui din nou un eveniment de amploare, după mai bine de 30 de ani.
Conform informaţiilor de pe Wikipedia, această arenă se află şi astăzi pe locul trei la nivel național, în ceea ce priveşte numărul de locuri în tribune, 32.700 (după Arena Naţională, cu 55.634 locuri şi stadionul Dan Păltinişanu din Timişoara, cu 32.972). Stadionul din Medgidia este mai mare decât Cluj Arena, Ion Oblemenco din Craiova şi stadionul Steaua din Bucureşti.

O bijuterie vandalizată și vândută la fier vechi

Complexul sportiv Medgidia a fost construit în anul 1978, la iniţiativa unui primar legendar al oraşului, Iftimie Ilisei. Un om foarte ambiţios, Ilisei a profitat de prezenţa fabricii de ciment din Medgidia şi s-a apucat să construiască un complex sportiv uriaș pentru un oraş de doar 40000 locuitori. Poveştile din acea perioadă spun că însuşi Ceauşescu a fost uluit atunci când a aterizat cu elicopterul pe gazonul stadionului, cu ocazia unei vizite oficiale la Medgidia. Se spune că până şi fostul dictator ar fi fost contrariat de dimensiunile acestei investiţii şi l-ar fi tras la răspundere pe Ilisei. În pericol să fie închis pentru că a cheltuit nejustificat „banii poporului”, fostul primar a fost totuşi iertat.
În jurul stadionului au fost construite: un pationar, o sală de sport, un bazin de înot de dimensiuni olimpice, o sală de lupte, terenuri de tenis și handbal, un hotel pentru sportivi.
În afară de meciurile din ligile ingerioare jucate de echipele locale, pe acest stadion s-au disputat și câteva jocuri ale echipei naționale de tineret. În memoria localnicilor au rămas și două meciuri de cupă care au adus aici pe Steaua, respectiv pe Dinamo, ultimul în 1986.

După 1989, baza sportivă a început să se degradeze, cu „sprijinul” primarilor care s-au succedat la conducerea orașului. 

Instalaţia de încălzire solară pentru bazinul de înot, formată dintr-un sistem de oglinzi reflectorizante şi conducte, a dispărut pur şi simplu, la fel ca şi centrala termică. Toate acestea au fost vândute la fier vechi, fără să existe documente care să ateste cel puţin că vânzarea se făcuse legal, sau un referat de necesitate în care să se specifice dezafectarea acestora. Patinoarul şi terenurile de antrenament au fost năpădite de buruieni. Din clădirile adiacente au dispărut toate conductele, sistemele sanitare, uşi, ferestre, tot ceea ce putea fi vândut.

Valentin Vrabie: Stadionul va deveni un minunat loc de promenadă

Prin urmare, noua conducere a administrației locale a preluat anul trecut un obiectiv în ruină, pe care încearcă să îl salveze și să îl pună în valoare. Primul pas este organizarea Festivalului de Jocuri și Reconstituiri Istorice ”Dapyx”, Medgidia 2017, ce se va desfășura în perioada 28 aprilie-1 mai. Cu câteva zile înainte de eveniment, echipe de muncitori lucrează la foc continuu: asfaltare, montare stâlpi, cabluri și corpuri de iluminat, toaletare de arbori și gard viu, tuns gazon, amenajarea incintelor unde se vor instala taberele diferitelor epoci istorice etc.
„Lucrăm intens pentru a asigura un cadru propice desfășurării acestui eveniment de anvergură. Ne dorim ca această bază sportivă unică să rămână și după Festival un frumos loc de promenadă, unde locuitorii orașului să se poată bucura de momente de liniște, să admire superba priveliște oferită de acest loc de belvedere ce domină Medgidia și Canalul Dunăre-Marea Neagră și, desigur, să poată să facă mișcare”, a declarat primarul Municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, pentru DEZVĂLUIRI.

Un articol de Mihai Răzvan ROTARU

Așa arăta stadionul din Medgidia înaintea demarării lucrărilor:

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top