Exclusiv

ADEVĂRUL dur despre ȘACALII din DELTĂ, rostit de un înalt oficial. Ce îi așteaptă pe localnici | VIDEO EXCLUSIV

Șacalii din Deltă au oripilat opinia publică odată cu apariția în on line a unor imagini cutremurătoare cu animale domestice ciopârţite de aceşti prădători. Locuitorii din Deltă s-au plâns că acest animal omnivor s-a înmulțit foarte mult și că le distruge chiar şi recoltele și au cerut în repetate rânduri împuținarea lor.

E clar că aceste imagini au un impact emoțional puternic și au stârnit un val de indignare publică, la care autoritățile au răspuns prin extragerea a 300 de șacali anul trecut și aprobarea de extragere a 400 în acest an. Între timp, specialiștii studiază intens acest animal ce pare să fi tulburat ecosistemul din Delta Dunării.

Am vrut să aflăm câți șacali sunt cu adevărat în Delta Dunării și cum pot fi limitate pagubele localnicilor.

Am discutat despre toate aceste lucruri cu șefii a două instituții implicate intens în rezolvarea problemei șacalului: Marian Tudor, director al Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare „Delta Dunării” și Teodosie Marinov, guvernator al Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Cei doi oficiali spun că nu se pune problema exterminării șacalilor și că locuitorii Deltei Dunării ar trebui să se obișnuiască să trăiască alături de aceste animale, mai ales că se află într-o rezervație naturală.

Mai multe despre problemele generate de șacali în comunitățile deltaice puteți vedea în două video-reportaje realizate de publicația noastră, INVADATORII/Pe urmele ȘACALILOR din DELTA DUNĂRII și Prizonieri în paradis.

Mihai Răzvan ROTARU

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top