Ştiri

Vor sau nu vor liberalii USL la Cernavodă?

În oraşul Cernavodă, protocolul Uniunii Social – Liberale nu a fost, încă, semnat. Nu este singurul caz din judeţul nostru. La Mangalia, Năvodari şi alte localităţi din Constanţa, lucrurile stau cam la fel. Încă de la începutul semnării protocolului USL la nivel naţional, în aceste localităţi  există divergenţe între liderii locali. Fiecare situaţie are particularităţile sale. Este important, pentru locuitorii din urbea respectivă, să cunoască motivele pentru care se întîrzie acest pas spre limpezirea apelor politice şi administrative.
Din acest motiv, la Cernavodă, i-am contactat pe cei responsabili, politiceşte vorbind, în legătură cu acest proiect naţional, în curs de aplicare la nivel local. Am început prin a solicita părerea şefilor organizaţiilor locale ale Partidului Social Democrat (PSD) şi Partidului Naţional Liberal (PNL). Cel dintâi este şi primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea (foto), iar liderul liberalilor este fostul primar Gheorghe Hânsă, candidat autodeclarat al organizaţiei locale PNL. Ceilalţi intervievaţi sunt consilieri locali şi membri în organele de conducere locale ale celor două partide principale ale coaliţiei nou create.

Un articol de Paul PÂRVU

Primarul şi consilierii PSD vor solidaritate totală,  din partea PNL

Primarul PSD, Mariana Mircea, ne-a declarat că, în Cernavodă, din toate prevederile protocolului, semnat la nivel central şi judeţean, doar colaborarea pe proiecte, în Consiliul Local, în comisii şi în plen, funcţionează. Primarul spune că în ceea ce priveşte votul în consiliu, în cazul adoptării proiectelor de hotărâri,  consilierii PNL nu cooperează încă fair-play. În cazul consilierului local Dumitru Chivu, cunoscut în oraş sub porecla Ţucu, PSD şi primarul cer, de mai mult timp, excluderea acestuia din Consiliul Local, după ce i-au retras sprijinul politic de mai bine de un an, dar consilierii PNL se alătură celor de la PDL, în blocarea acestei decizii.
Se pare că peneliştii folosesc cazul Ţucu ca monedă de schimb, în negocierile pentru semnarea protocolului.

Celalalt punct al protocolului, schimbarea viceprimarului PDL cu unul de la PNL, nu s-a clarificat încă.
Organizaţia PNL, prin preşedintele său Gheorghe Hânsă, doreşte ca viceprimar pe Gheorghe Hemeş. Organizaţia PSD şi primarul agreează ca propunere pe Cârjali Şerif, deoarece este singurul consilier PNL care nu a acţionat împotriva primarului, de la alegeri până în prezent. Ca opţiune secundară PSD agreează şi propunerea Cârciumărescu Victor.

Conform protocolului naţional, consilierii PSD şi PNL trebuie să determine, prin noua majoritate, alegerea viceprimarului de la partidul care nu are primarul. În cazul Cernavodă, primarul fiind PSD, viceprimarul va fi PNL.

Mariana Mircea crede că de fapt problema la Cernavodă nu este alegerea viceprimarului, ci candidaturile pentru primar din partea PSD şi PNL. Protocolul lasă posibilitatea ca într-o localitate să fie un singur candidat de primar, din partea celor două partide. Având în vedere acest lucru, PNL doreşte să se afirme în această perioadă, cu orice mijloace, pentru ca în toamnă, eventual, să-şi impună candidatul de primar, cel mai probabil Gheorghe Hânsă. Nici să meargă separat cu doi candidaţi de primar nu deranjează PNL. PSD crede că această luptă pentru candidaturi nu face bine USL şi că acest lucru nu întăreşte poziţia lor împotriva PDL.

Consilierii PSD pe care am reuşit să-i intervievăm, Ştefan Pleşa, Gabriela Răducanu, Octavian Gârleanu, ne-au dat declaraţii care susţin poziţia primarului. O precizare importantă a ţinut să facă doamna Răducanu, care şi-a pus, retoric, întrebarea dacă domnul Hemeş, propus de PNL pentru postul de viceprimar, ar reuşi, odată instalat în funcţie, să uite că este un vechi angajat, într-un post de răspundere, al Centralei Nuclearoelectrice, în condiţiile în care între Primărie şi CNE există un litigiu, legat de taxa de mediu. Altfel, toţi au fost de părere că primarul şi vicele său trebuie să fie perfect compatibili, pentru ca lucrurile să meargă bine. Am reţinut şi optimismul pesediştilor, care cred că lucrurile se vor rezova, prin negocieri şi concesii reciproce, şi că USL va câştiga, în 2012, la Cernavodă.  

Conducerea locală a PNL este pentru USL, dar a votat să meargă… separat, la alegeri

La PNL, lucrurile par a fi mai puţin clare, în privinţa felului în care văd diferiţi membri ai conducerii organizaţiei locale actuala conlucrare cu PSD, şi, mai ales, cea viitoare, în cadrul USL. Orgoliile, rănile nevindecate ale luptelor politice din trecut, cei trei ani de opoziţie, în Consiliul Local, alături de PDL, ambiţiile personale în privinţa postului de viceprimar, dar mai ales dorinţa exprimată clar şi repetat, fără echivoc, de liderul local, fostul primar Gheorghe Hânsă, de a-şi… recâştiga postul, în 2012, nu par a fi de bun augur pentru o foarte strânsă colaborare cu PSD.

Pe de altă parte, Biroul local al PNL a votat, şi încă în unanimitate, 17 din 17, ca partidul să participe, la alegerile locale de anul viitor, pe… liste separate, atât pentru Primărie, cât şi pentru Consiliul Local. Aici ar fi de spus că unii din consilierii PNL intervievaţi de noi ne-au mărturisit că au votat astfel pentru a… respecta disciplina de partid, fiind convinşi, de altfel, că de la centrul judeţean al formaţiunii va fi impusă soluţia unei liste unice, inclusiv un candidat comun pentru funcţia de primar, pe baza unui sondaj realizat de USL. Chiar şi Gheorghe Hânsă ne-a declarat că se va supune unei eventuale hotărâri, în acest sens, venită de la forurile superioare.
În chestiunea schimbării actualului viceprimar PDL, cu un penelist, am înregistrat trei tipuri de abordări la consilierii PNL. Gheorghe Hânsă crede că desemnarea candidatului unui partid este apanajul acelui partid. Candidatul votat de Biroul local PNL , dl. Hemeş, crede că ar conlucra bine cu Mariana Mircea. Dl. Şerif Cârjali, prima propunere a primarului Mariana Mircea, spune că face un pas înapoi, pentru linişte în propriul partid, şi speră ca aceasta să ajute protocolului USL. A doua propunere a primarului, dl. Cârciumărescu, se consideră a fi o soluţie, în continuare, dar se va supune hotărârii formaţiunii sale.

Ca să încheiem acest subiect, consemnăm şi opinia… celui pe care vor să-l schimbe USL-iştii în curs de constituire la Cernavodă. Actualul viceprimar, Floriean Hristea, ne-a declarat, foarte sigur pe domnia sa, că niciodată nu o să se constituie o majoritate de două treimi, în Consiliul Local, care să-l înlocuiască din funcţie. Cum din cei 17 consilieri, PSD plus PNL au 12, ne întrebăm ce ştie şi nu ne-a spus şi nouă viceprimarul PDL…

La judeţ nu există emoţii în legătură cu viitorul USL

În final, dar nu în ultimul rând, ca importanţă, am solicitat opinia organizaţiilor PSD şi PNL de la nivel judeţean. Şi nu a oricui, ci chiar a responsabililor  concretizării proiectului USL, deputatul George Dragomir – preşedintele organizaţiei PNL Constanţa şi Cristinel Dragomir – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, din partea PSD.  
Cristinel Dragomir, PSD, ne-a asigurat că protocolul se va semna, peste tot, la Mangalia, Năvodari, Cernavodă ş. a. m. d. Mai este timp destul, până pe 15 iulie, când se va începe realizarea sondajelor comune, decisive. Convingerea sa este că se va merge 100% pe Uniunea Social Democrată USL, pentru că dacă s-ar merge pe liste separate ar însemna cheltuieli extraordinare.

Gheorge Dragomir preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, este la fel de sigur şi optimist. Bazându-se pe hotărârea fermă a celor două conduceri centrale, ale PNL şi PSD, la care se adaugă Partidul Conservator, pe determinarea liderilor organizaţiilor judeţene Constanţa, deputatul a ţinut să reamintească şi că protocolul permite şi soluţia excepţională a participării… pe liste separate la alegerile locale.
Conform celor doi, la Cernavodă, protocolul nu numai că va fi semnat, dar va şi funcţiona.
Ce înseamnă Uniunea Social Liberală USL
Părţile semnatare  (PSD, PNL, PC)  se angajează să respecte şi să aplice prevederile Protocolului Uniunii Social Liberale, iar în termen de 30 de zile de la semnare vor trebui să formeze majorităţi în Consiliile Locale. Vor desemna candidaturi comune pentru următoarele alegeri şi nu vor fi permise atacurile la adresa contracandidatului sau a partidului din care face parte, fiind permise numai dezbateri asupra proiectelor şi programelor privind administraţia locală.

Ultima oră:

În urma votului de marţi, 31 mai 2011, din Parlamentul României, prin care s-au hotărât alegeri într-un singur tur de scrutin pentru consiliile locale şi primării, liberalii din Cernavodă par să se fi repoziţionat. În acest sens, contactat telefonic, preşedintele Organizaţiei locale PNL, Gheorghe Hânsă, ne-a declarat că o decizie finală va fi luată de Biroul local, care va trebui să ţină seama de necesitatea participării pe o listă comună cu aliaţii din USL.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top