Nu este vaporul. Nu este Golful personal si nici macar motocicleta Harley care l-a aruncat din spinare pe ditamai Tariceanul. Vehiculul preferat al Presedintelui este Partidul Democrat. O formatiune politica mica, dar vioaie. Unii îi spun „partidul prezidential”, mie îmi place sa-i zic „boc-pedeu”, iar acest boc-pedeu mi-l închipui sub forma unui velociped. Încalecat pe acest vehicul demodat, Traian Basescu a pedalat catre Cotroceni.
Un articol de RÃZVAN PETRE
Dupa ce a înghitit pastila amara de a fi candidat pentru Primaria Bucuresti (pentru a fi scos pe o linie moarta în partid), Basescu a înteles ca singura modalitate de a-si realiza ambitiile politice ar fi accederea la conducerea PD. Spre deosebire de actiunile anterioare de tip „puci” (vezi „lista lui Severin”), lovitura de congres a lui Basescu a decurs perfect. El a preluat frâiele PD, schimbând radical imaginea partidului. Schimbarea la fata a PD nu a fost facuta prin reforma si restructurare. Ea s-a bazat integral pe PR, pe promovarea imaginii lui Basescu si a atitudinii anti-PSD. Desi nu s-a scuturat de toti cei care dusesera partidul la periferia vietii politice, PD s-a ridicat spectaculos în doar 3 ani. O fi fost Basescu cel mai iubit primar general al Capitalei, dar asta nu ar fi fost suficient 1000 de ani pentru a-l face presedinte. Lumea satula de baronii si coruptia PSD a cautat în Alianta D.A. o alternativa. Victoria lui Basescu la alegerile din 2004 a îngropat definitiv mitul candidatului independent. Fara vehiculul sau, Basescu s-ar fi ratacit mergând pe jos pe drumul catre Cotroceni.
Dupa alegeri, Emil Boc l-a succedat logic pe Basescu la sefia PD. Spre deosebire de PSD, unde Adrian Nastase era un locotenent ce-l suplinea pe Ion Iliescu cât acesta era la Cotroceni, Boc are un rol diferit. La alegerile din 2004, ca si în 2000, PD ar fi ramas un partid de 10%, candidând separat. Cu toate ca, împreuna, PNL si PD au scos un scor mai mare, victoria lor în alegeri a fost împlinita prin alegerea lui Basescu la prezidentiale. Noul presedinte nu numai ca a saltat Alianta D.A., din formatiune minoritara în Parlament, în prima voce a Guvernului, dar s-a si îmbarcat în misiunea de a face PD principalul partid românesc. Aici, adeptii denumirii de „partid prezidential” spun ca Boc este un figurant, ca el si restul liderilor PD îngâna partitura Cotrocenilor, pentru ca reprezinta un partid mic si obedient, sub controlul absolut al lui Basescu. Unii din cei care o spun, o mai si cred. Analizând mai bine faptele, observam ca politica Presedintelui este recurenta. La fel ca în Primaria Bucuresti, el detine o functie cu atributii limitate de puterile Executivului si Legislativului, pe cum era odata de puterile Consiliului Municipal. Schema tactica a lui Basescu e simpla: Conduce prin oamenii lui aceste structuri, e bine; nu le conduce, e si mai bine, caci poate astfel sa arunce pisica în curtea lor si sa culeaga rodul votului negativ. La Primarie, Basescu a clamat opozitia consilierilor PSD, si a obtinut o realegere la scor si un Consiliu favorabil. Acum, de la Cotroceni, el repeta figura, aruncând pisica în curtea Guvernului pentru a umfla PD-ul. Boc, Videanu, Blaga sunt, în conceptia populara „echipa Basescu”, si este în interesul lor sa taca, sa-l sustina pe presedinte si sa numere zecile de procente câstigate astfel.
În vara lui 2000 am asistat în aula Universitatii Ovidius la o lansare de carte a lui Adrian Nastase. Dupa ce l-a lins pe toate partile si l-a prezentat pe autor ca „viitorul prim-ministru”, antevorbitorul sau a anuntat o sesiune de întrebari libere la sfârsitul programului. Întrebarea mea era simpla: „De ce primeste PSD în rândurile sale transfugi penali din alte partide?” (si ma gândeam la Adrian Severin, pe care îl vedeam, în radicalismul meu tineresc, târât în boxa acuzatilor pentru Tratatul cu Ucraina). Aceeasi întrebare o pun acum PD. Pentru ca roata cea mare a boc-pedeului, umflata artificial cu procente de jocul lui Basescu, risca sa devina mult prea mare si sa trânteasca partidul, atunci când electoratul va gasi pe liste, la alegeri, în loc de „echipa Basescu” – nume ca Dutu, Iorgus, Traian Cristea.
Dupa alegeri, Emil Boc l-a succedat logic pe Basescu la sefia PD. Spre deosebire de PSD, unde Adrian Nastase era un locotenent ce-l suplinea pe Ion Iliescu cât acesta era la Cotroceni, Boc are un rol diferit. La alegerile din 2004, ca si în 2000, PD ar fi ramas un partid de 10%, candidând separat. Cu toate ca, împreuna, PNL si PD au scos un scor mai mare, victoria lor în alegeri a fost împlinita prin alegerea lui Basescu la prezidentiale. Noul presedinte nu numai ca a saltat Alianta D.A., din formatiune minoritara în Parlament, în prima voce a Guvernului, dar s-a si îmbarcat în misiunea de a face PD principalul partid românesc. Aici, adeptii denumirii de „partid prezidential” spun ca Boc este un figurant, ca el si restul liderilor PD îngâna partitura Cotrocenilor, pentru ca reprezinta un partid mic si obedient, sub controlul absolut al lui Basescu. Unii din cei care o spun, o mai si cred. Analizând mai bine faptele, observam ca politica Presedintelui este recurenta. La fel ca în Primaria Bucuresti, el detine o functie cu atributii limitate de puterile Executivului si Legislativului, pe cum era odata de puterile Consiliului Municipal. Schema tactica a lui Basescu e simpla: Conduce prin oamenii lui aceste structuri, e bine; nu le conduce, e si mai bine, caci poate astfel sa arunce pisica în curtea lor si sa culeaga rodul votului negativ. La Primarie, Basescu a clamat opozitia consilierilor PSD, si a obtinut o realegere la scor si un Consiliu favorabil. Acum, de la Cotroceni, el repeta figura, aruncând pisica în curtea Guvernului pentru a umfla PD-ul. Boc, Videanu, Blaga sunt, în conceptia populara „echipa Basescu”, si este în interesul lor sa taca, sa-l sustina pe presedinte si sa numere zecile de procente câstigate astfel.
În vara lui 2000 am asistat în aula Universitatii Ovidius la o lansare de carte a lui Adrian Nastase. Dupa ce l-a lins pe toate partile si l-a prezentat pe autor ca „viitorul prim-ministru”, antevorbitorul sau a anuntat o sesiune de întrebari libere la sfârsitul programului. Întrebarea mea era simpla: „De ce primeste PSD în rândurile sale transfugi penali din alte partide?” (si ma gândeam la Adrian Severin, pe care îl vedeam, în radicalismul meu tineresc, târât în boxa acuzatilor pentru Tratatul cu Ucraina). Aceeasi întrebare o pun acum PD. Pentru ca roata cea mare a boc-pedeului, umflata artificial cu procente de jocul lui Basescu, risca sa devina mult prea mare si sa trânteasca partidul, atunci când electoratul va gasi pe liste, la alegeri, în loc de „echipa Basescu” – nume ca Dutu, Iorgus, Traian Cristea.
