Aproape cinci ani de zile, Pacepa a fost seful grupului de agenti acoperiti ai D.I.E. ce operau pe spatiul vest-german si nu numai.
Având în vedere ca acoperirea agentilor era deplina (în acea perioada România neavând deschisa ambasada în R.F.G.), misiunile lui Pacepa erau pe masura.
Principalele obiective au fost: otravirea sau uciderea unor dizidenti (metode imprumutate de la alte servicii de informatii prietene), poeti, scriitori, organizarea de atentate teroriste, tentative de crima împotriva lucratorilor celebrului post de radio “Europa Libera” (Georgescu, Monica Lovinescu, Noel Bernard) si suprimarea “ziaristilor legionari”.
Având în vedere ca acoperirea agentilor era deplina (în acea perioada România neavând deschisa ambasada în R.F.G.), misiunile lui Pacepa erau pe masura.
Principalele obiective au fost: otravirea sau uciderea unor dizidenti (metode imprumutate de la alte servicii de informatii prietene), poeti, scriitori, organizarea de atentate teroriste, tentative de crima împotriva lucratorilor celebrului post de radio “Europa Libera” (Georgescu, Monica Lovinescu, Noel Bernard) si suprimarea “ziaristilor legionari”.
De fapt nu era vorba de ziaristi, ci de legionari “adevarati” care se refugiasera în Germania în perioada anilor 1940-1941, fiind coordonati în exil de Horia Sima. Miscarile legionare, încercarile de unificare ale Miscarii coordonate din plan extern, au obligat Directia de Informatii Externe sa treaca la neutralizarea cuiburilor din Germania care înca mai întretineau relatii cu membrii ramasi (în voia Securitatii) în România. Astfel, legionarul Horia Sima a devenit obiectul uneia dintre misiunile secrete a lui Pacepa – eveniment care însa nu s-a putut produce tocmai din cauza strânsei colaborari dintre Pacepa si agentiile germane de spionaj. Pentru explicarea acestor aspecte merita montata în continuare o paranteza ceva mai cuprinzatoare, referitoare la Miscarea Legionara din România si agenturile germane.
Horia Sima a fost pionul Germaniei
La 26 octombrie 1939, dupa asasinarea lui Armand Calinescu, Horia Sima (viteaz ca bradul) fuge în Germania. Revine în România în luna mai a anului 1940, fiind arestat în foarte scurt timp, iar din arest este numit direct Secretar de Stat în Ministerul Cultelor si Apelor (pe data de 4 iulie 1940). Functia de Secretar de Stat nu-l multumeste pe marele comandant, motiv pentru care dupa numai 90 de ore demisioneaza.
Cu prilejul a doua întâlniri ale comandantilor legiuni – mai întâi în casa scriitorului Constantin Gane, apoi în casa lui Radu Budisteanu, în vara anului 1940, Horia Sima este ales seful Miscarii legionare. Din acesta noua pozitie de forta, Sima orchestreaza, începând cu data de 1 septembrie 1940, o revolta „spontana” în mai multe orase din tara, respectiv Timisoara, Alba Iulia, Deva, Sibiu, Brasov, Bucuresti si Constanta, soldata cu morti si raniti. Acesta revolta a constituit una dintre componentele planului de debarcare fortata a regimului Carol II, organizarea generala a proiectului purtând eticheta nemteasca.
La data de 15 septembrie 1940, imediat dupa preluarea puterii de catre Antonescu si Garda de Fier, “comandantul” Horia Sima a depus juramântul fata de “Legiune si tara”. Dupa asasinarea profesorului Nicolae Ioraga si a lui Virgil Madgearu, si dupa masacrul comis de legionari la penitenciarul Jilava – acolo unde a fost asasinat în noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940 si Mihail Moruzov, seful Sigurantei (pe 19 aprilie 1982, în cadrul Ministerului de Interne a fost înfiintat Biroul Sigurantei Generale, devenit în martie 1908, Directia Politiei si Sigurantei Generale) din acea perioda, neântelegerile dintre capeteniile legionare si Antonescu se acutizeaza, fiind finalizate printr-o rebeliune legionara de proportii.
Rebeliunea (revolta legionara) a fost înfrânta, motiv pentru care în luna aprilie a anului 1941 Horia Sima a scos capul din “bârlogul” în care se ascunsese trimitându-i o scrisoare (de intentie) lui Ion Antonescu, prin care îi propunea Maresalului restabilirea relatiilor. Antonescu refuza categoric colaborarea si trimite Siguranta pe urmele fugarului Sima. Fiind “haituit” în permanenta, în primavara lui 1941 Horia Sima paraseste clandestin tara si se stabileste pentru o vrema la Viena de unde va pleca ulterior catre Germania – fiind în permanenta sub supravegherea Gestapoului.
Cu prilejul a doua întâlniri ale comandantilor legiuni – mai întâi în casa scriitorului Constantin Gane, apoi în casa lui Radu Budisteanu, în vara anului 1940, Horia Sima este ales seful Miscarii legionare. Din acesta noua pozitie de forta, Sima orchestreaza, începând cu data de 1 septembrie 1940, o revolta „spontana” în mai multe orase din tara, respectiv Timisoara, Alba Iulia, Deva, Sibiu, Brasov, Bucuresti si Constanta, soldata cu morti si raniti. Acesta revolta a constituit una dintre componentele planului de debarcare fortata a regimului Carol II, organizarea generala a proiectului purtând eticheta nemteasca.
La data de 15 septembrie 1940, imediat dupa preluarea puterii de catre Antonescu si Garda de Fier, “comandantul” Horia Sima a depus juramântul fata de “Legiune si tara”. Dupa asasinarea profesorului Nicolae Ioraga si a lui Virgil Madgearu, si dupa masacrul comis de legionari la penitenciarul Jilava – acolo unde a fost asasinat în noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940 si Mihail Moruzov, seful Sigurantei (pe 19 aprilie 1982, în cadrul Ministerului de Interne a fost înfiintat Biroul Sigurantei Generale, devenit în martie 1908, Directia Politiei si Sigurantei Generale) din acea perioda, neântelegerile dintre capeteniile legionare si Antonescu se acutizeaza, fiind finalizate printr-o rebeliune legionara de proportii.
Rebeliunea (revolta legionara) a fost înfrânta, motiv pentru care în luna aprilie a anului 1941 Horia Sima a scos capul din “bârlogul” în care se ascunsese trimitându-i o scrisoare (de intentie) lui Ion Antonescu, prin care îi propunea Maresalului restabilirea relatiilor. Antonescu refuza categoric colaborarea si trimite Siguranta pe urmele fugarului Sima. Fiind “haituit” în permanenta, în primavara lui 1941 Horia Sima paraseste clandestin tara si se stabileste pentru o vrema la Viena de unde va pleca ulterior catre Germania – fiind în permanenta sub supravegherea Gestapoului.
Horia Sima a deturnat fondurile miscarii
Dupa încheierea celui de-al doilea Razboi Mondial, comandantul legionar Horia Sima se retrage în Spania si se apuca de publicat carti si brosuri în scopuri propagandistice, luând totodata parte la certurile dintre diferitele factiuni legionare dezbinate. Încercarile lui Sima de reunificare a Miscarii legionare – coordonate din Spania – nu au mai reusit, acesta fiind acuzat de catre camarazii sai ca si-a însusit fondurile Miscarii si ca a deturnat Garda de la idealurile nobile ale Capitanului Corneliu Zelea Codreanu. Toate acuzele aduse lui Sima vor culmina în anul 1954, când grupurile codreniste (adeptii politicii lui C.Z.Codreanu), respectiv cele din Erding, Germania si Majadohando, Italia îl vor obliga pe Horia Sima sa renunte la conducerea Miscarii Legionare, odata cu acesta fiind izgoniti si toti acolitii sai.
În legatura cu fondurile miscarii, deturnate de Sima, era la curent si Securitatea Statului, care a si încercat sa puna mâna pe banii ce apartinusera cândva poporului român. Cu toate acestea, eforturile au fost în zadar, în primul rând datorita faptului ca banii fusesera depozitati în Elvetia sub anonimatul unei parole, Sima beneficiind totodata de protectia agenturilor secrete germane, adica tocmai de colaboratorii lui Pacepa.
În legatura cu fondurile miscarii, deturnate de Sima, era la curent si Securitatea Statului, care a si încercat sa puna mâna pe banii ce apartinusera cândva poporului român. Cu toate acestea, eforturile au fost în zadar, în primul rând datorita faptului ca banii fusesera depozitati în Elvetia sub anonimatul unei parole, Sima beneficiind totodata de protectia agenturilor secrete germane, adica tocmai de colaboratorii lui Pacepa.
Miscarea postrevolutionara – ultima anestezie
Dupa evenimentele revolutionare petrecute în decembrie 1989 în România, capetenia legionara Horia Sima împreuna cu sefii comandamentului de la Madrid, au contactat legionarii ramasi în tara, încercând astfel sa reconstruiasca Miscarea Legionara. Aflate sub conducerea comandantului Nistor Chioreanu, celulele legionare au initiat demersurile legale de constituire si înscriere a partidului politic “Totul pentru Tara”. Favoritii la “suprema functie” a Miscarii au fost în acea perioada Faust Bradescu, Nistor Chioreanu si Nicolae Rosca – care s-a întors în România dupa 1989.
În acest timp, Horia Sima, folosind un pasaport fals (pe alt nume) – asa cum si obisnuia de altfel – se deplaseaza la sfârsitul lunii mai a anului 1993 la Augsburg, în Germania, pentru un tratament stomatologic, dar si pentru a se întâlni cu factiunile legionare din Germania. Tema principala a dezbaterilor urma sa fie reconsolidarea pozitiei Miscarii Legionare din România, operatiunea de reorganizare fiind deja în curs în perioada respectiva.
Aflat în locuinta (de serviciu) a medicului stomatolog Filip Paunescu (român – din Brasov), Horia Sima a decedat în urma unui atac de cord. La vârsta înaintata de 87 de “primaveri legionare”, inima camaradului nu a rezistat la anestezie. În aceeasi zi, doi barbati anonimi s-au prezentat la locul decesului si-au ridicat cadavrul, pe care l-au escortat pâna în Spania.
Despre moartea lui Horia Sima s-a aflat la aproximativ 24 de ore dupa producerea evenimentului, legionarii aflati în exil acuzându-l pe stomatologul Filip Paunescu de colaborari cu Securitatea si de faptul ca anestezia administrata camaradului a fost într-o doza mult prea mare – înaintand astfel ipoteza unui asasinat politic comandat. Interesant este faptul ca, imediat dupa moartea lui Horia Sima, Miscarea s-a reunificat, devenind astfel destul de activa si în România (mai multe detalii despre revitalizarea Miscarii Legionare din România pot fi citite în materialul publicat de publicatia on-line www.dezvaluiri.ro pe data de 21 noiembrie 2005, intitulat – Gigi Becali finanteaza Miscarea Legionara).
Dupa parerea unora, se pare ca Horia Sima a murit la timp, tocmai atunci când persona sa reprezenta probabil unica piedica în calea revitalizarii si unificarii Miscarii Legionare. Un alt fapt interesant legat de moarte lui Sima, este reprezentat de demersurile întreprinse de reprezentantii emigratiei legionare care, în anul 1993, au cerut arhivelor Ministerului de Justitie din România sa le puna la dispozitie dovada aflata la dosarul de condamnare la moarte al lui Horia Sima – ca acesta a fost agent acoperit al Sigurantei începând din anul 1938. La modul acesta poate fi mai bine înteles si motivul pentru care spionajul Sigurantei si ulterior cel al Securitatii Statului nu s-a putut atinge de Horia Sima – în prima etapa acesta lucrase pentru Siguranta iar ulterior pentru serviciile germane (istoria e de vina), motiv pentru care nici macar Pacepa nu a putut face nimic în privinta capeteniei legionare, deoarece devenisera într-un anume fel colegi.
În acest timp, Horia Sima, folosind un pasaport fals (pe alt nume) – asa cum si obisnuia de altfel – se deplaseaza la sfârsitul lunii mai a anului 1993 la Augsburg, în Germania, pentru un tratament stomatologic, dar si pentru a se întâlni cu factiunile legionare din Germania. Tema principala a dezbaterilor urma sa fie reconsolidarea pozitiei Miscarii Legionare din România, operatiunea de reorganizare fiind deja în curs în perioada respectiva.
Aflat în locuinta (de serviciu) a medicului stomatolog Filip Paunescu (român – din Brasov), Horia Sima a decedat în urma unui atac de cord. La vârsta înaintata de 87 de “primaveri legionare”, inima camaradului nu a rezistat la anestezie. În aceeasi zi, doi barbati anonimi s-au prezentat la locul decesului si-au ridicat cadavrul, pe care l-au escortat pâna în Spania.
Despre moartea lui Horia Sima s-a aflat la aproximativ 24 de ore dupa producerea evenimentului, legionarii aflati în exil acuzându-l pe stomatologul Filip Paunescu de colaborari cu Securitatea si de faptul ca anestezia administrata camaradului a fost într-o doza mult prea mare – înaintand astfel ipoteza unui asasinat politic comandat. Interesant este faptul ca, imediat dupa moartea lui Horia Sima, Miscarea s-a reunificat, devenind astfel destul de activa si în România (mai multe detalii despre revitalizarea Miscarii Legionare din România pot fi citite în materialul publicat de publicatia on-line www.dezvaluiri.ro pe data de 21 noiembrie 2005, intitulat – Gigi Becali finanteaza Miscarea Legionara).
Dupa parerea unora, se pare ca Horia Sima a murit la timp, tocmai atunci când persona sa reprezenta probabil unica piedica în calea revitalizarii si unificarii Miscarii Legionare. Un alt fapt interesant legat de moarte lui Sima, este reprezentat de demersurile întreprinse de reprezentantii emigratiei legionare care, în anul 1993, au cerut arhivelor Ministerului de Justitie din România sa le puna la dispozitie dovada aflata la dosarul de condamnare la moarte al lui Horia Sima – ca acesta a fost agent acoperit al Sigurantei începând din anul 1938. La modul acesta poate fi mai bine înteles si motivul pentru care spionajul Sigurantei si ulterior cel al Securitatii Statului nu s-a putut atinge de Horia Sima – în prima etapa acesta lucrase pentru Siguranta iar ulterior pentru serviciile germane (istoria e de vina), motiv pentru care nici macar Pacepa nu a putut face nimic în privinta capeteniei legionare, deoarece devenisera într-un anume fel colegi.
Accidentul la vânatoare si anestezia – doua metode diplomatice consacrate
Amintean în articolul publicat anterior despre Pacepa un eveniment aparte din “biografia neromantata” a generalului, legat de moartea generalului Doicaru. Anume ca, dupa evenimentele din decembrie 1989, generalul Nicolae Doicaru, fostul sef al lui Pacepa, dar si al generalului Plesita, este numit consilierul lui Gelu Voican Voiculescu. În anul 1992, aflat la vânatoare în muntii Rodnei, generalul Doicaru este lovit în plin de un glont, desi toti ceilalti participanti (la vânatoare) foloseau alice. Accidentul sau a fost considerat, la vremea respectiva, sinucidere, desi ancheta nu a putut explica modul în care victima s-a putut împusca în piept cu propria sa arma de vânatoare.
Accidentele de vânatoare sunt evenimente pe care mintea umana le analizeaza si integreaza ca fiind firesti. Rationamentul logic si probabilitatea producerii unor asemenea evenimente întarind constant convingerea oamenilor ca armele ca simple masinarii, se mai descarca si singure, mai ales daca cei care le utilizeaza sunt amatori (ca majoritatea vânatorilor – amatori, de sporturi extreme). Asa se explica si faptul ca, atunci când sunt prezentate la stiri astfel de eveimente tragice petrecute la vânatoare, majoritatea oamenilor ajung la concluzia ca asemenea “jucarii” nu trebuiesc folosite nici chiar de catre oameni experimentati, utilizarea armelor fiind un sport foarte periculos.
Din motivele enumerate mai sus dar si din multe altele din aceiasi categorie, accidentul suferit de fostul Ministru al Agriculturii, Ilie Sarbu, pe data de 27 decembrie 2003, în timpul unei partide de vânatoare din Contesti, Dâmbovita, face parte (din pacate) dintr-o lunga serie de asfel de evenimente neplacute, clasificate atât la nivel de mase cât si mediatic, ca fiind exact ceea ce s-a si spus – niste accidente. Un eveniment asemanator a mai avut loc în România cu multi ani în urma, în 1981, pe vremea când nu exista presa care sa explice în amanunt (ce si cum) cele întâmplate. Accidentul s-a petrecut la Scrovistea, când Nicolae Ceausescu l-a invitat pe bunul sau “tovaras si prieten”, celebrul colonel Muammar al-Qaddafi, presedintele de ieri si de azi al Libiei, sa ia parte la o vânatoare de cerbi (pe vremea aceea vânatoare de ursi fiind interzisa). Partida cu pricina, la care nu a participat nici un oficial român de rang superior, s-a soldat cu moartea unuia dintre verii colonelului Gaddafi, produsa în circumstante ramase neelucidate. Zvonul care “s-a lansat singur” în perioada respectiva, sugera ca, de fapt, Muammar al-Qaddafi îsi reglase conturile cu ruda sa, devenita incomoda.
Accidentele de vânatoare sunt evenimente pe care mintea umana le analizeaza si integreaza ca fiind firesti. Rationamentul logic si probabilitatea producerii unor asemenea evenimente întarind constant convingerea oamenilor ca armele ca simple masinarii, se mai descarca si singure, mai ales daca cei care le utilizeaza sunt amatori (ca majoritatea vânatorilor – amatori, de sporturi extreme). Asa se explica si faptul ca, atunci când sunt prezentate la stiri astfel de eveimente tragice petrecute la vânatoare, majoritatea oamenilor ajung la concluzia ca asemenea “jucarii” nu trebuiesc folosite nici chiar de catre oameni experimentati, utilizarea armelor fiind un sport foarte periculos.
Din motivele enumerate mai sus dar si din multe altele din aceiasi categorie, accidentul suferit de fostul Ministru al Agriculturii, Ilie Sarbu, pe data de 27 decembrie 2003, în timpul unei partide de vânatoare din Contesti, Dâmbovita, face parte (din pacate) dintr-o lunga serie de asfel de evenimente neplacute, clasificate atât la nivel de mase cât si mediatic, ca fiind exact ceea ce s-a si spus – niste accidente. Un eveniment asemanator a mai avut loc în România cu multi ani în urma, în 1981, pe vremea când nu exista presa care sa explice în amanunt (ce si cum) cele întâmplate. Accidentul s-a petrecut la Scrovistea, când Nicolae Ceausescu l-a invitat pe bunul sau “tovaras si prieten”, celebrul colonel Muammar al-Qaddafi, presedintele de ieri si de azi al Libiei, sa ia parte la o vânatoare de cerbi (pe vremea aceea vânatoare de ursi fiind interzisa). Partida cu pricina, la care nu a participat nici un oficial român de rang superior, s-a soldat cu moartea unuia dintre verii colonelului Gaddafi, produsa în circumstante ramase neelucidate. Zvonul care “s-a lansat singur” în perioada respectiva, sugera ca, de fapt, Muammar al-Qaddafi îsi reglase conturile cu ruda sa, devenita incomoda.
Istoria se repeta mai repede în “Era Digitala”
Dupa 21 de ani trecuti de la ultima vizita a unui sef de stat român în cortul marelui lider Moammar al-Qaddafi, pe data de 15 noiembrie 2006, presedintele Traian Basescu ateriza pe aeroportul militar Mitiga acolo unde a fost întâmpinat cu ceremonialul rezervat numai sefilor de stat. Întrucât Qaddafi nu are, oficial, nici o functie in Libia, presedintele Basescu a trecut direct la subiect, exprimând într-o româna pura urmatoarele: “Bucurestiul este interesat de reluarea relatiilor de cooperare cu Libia”; iar raspunsul a fost unul promt si pe masura: „Noi, de asemenea”, a raspuns scurt Qaddafi, deranjat evident de prezenta unui numar atât de mare de jurnalisti.
În felul acesta România repeta o istorie a politicii externe în mai putin de 30 de ani, desigur purtând accentele si nuantele vremii. Iar daca Qaddafi va întoarce vizita delegatiei române putem doar spera ca nu se pregateste o noua „partida de vânatoare”.
În felul acesta România repeta o istorie a politicii externe în mai putin de 30 de ani, desigur purtând accentele si nuantele vremii. Iar daca Qaddafi va întoarce vizita delegatiei române putem doar spera ca nu se pregateste o noua „partida de vânatoare”.
