COMUNICATE

Vânatoare de vrajitoare la Spitalul judetean

Sefii SCJU acuza asistentele ca „dau pe surse” problemele grave din maternitate

În luna noiembrie a anului trecut, în paginile publicatiei noastre a fost publicat textul denumit „Saloanele mortii- Maternitatea din Constanta, loc de exterminare a nou-nascutilor”, . Materialul respectiv cuprindea o serie de aspecte grave legate de activitatea personalului medical al  sectiei de Neonatologie din cadrul Spitalului Judeteam Constanta. „Roadele” calitatii activitatii acestor persoane au fost, (si se pare ca vor fi si în continuare daca nu se vor lua masurile urgente ce se impun în astfel de situatii), o serie de decese a unor nou-nascuti. Neglijenta, incompetenta profesionala si indolenta anumitor cadre medicale au condus cu certitudine la declansarea acestei stari de fapt.

Un articol de DORU COPOT

La sfârsitul saptamânii trecute, în sectia Neonantologie a Spitalului Judetean Constanta a izbucnit un scandal care a avut la baza exact aspectele sesizate de jurnalistii nostri în materialul amintit mai sus. De aceasta data, scandalul a avut ca subiect suprimarea fizica a asistentei medicale suspectate ca ar fi divulgat presei „ secretele” mortii bebelusilor din sectia respectiva. Acuzele aduse de sefa sectiei de Neonatologie, doctorita Teodora Bucur, asistentei medicale Violeta Vâlsan, au avut si înca au ca scop eliminarea din cadrul corpului medical a celei din urma. În fapt, prin negatiile si explicatiile puerile puse pe tapet de Bucur vizavi de situatia declansata, au fost confirmate toate situatiile semnalate în trecut si care, datorita acestora, s-a ajuns la tragicul bilant a nou-nascutilor decedati în funebrul salon „403”. Drept raspuns al oficialilor spitalului, saptamâna trecuta a fost declasata o ancheta a Comitetului de Etica al SCJU Constanta , care are ca scop paradoxal “judecarea pentru înalta tradare” a asistentei medicale acuzate ca a divulgat realitatea, si nu medicii direct raspunzatori de situatia grava din sectia Neonatologie.

Salonul exterminarii

Bebelusii abandonati la nastere în spital sunt tinuti în salonul cu numarul 403, impropriu pentru nou-nascuti. Ferestrele salonului sunt stricate, ca sa li se asigure cât de cât protectie celor mici sa pun cârpe în geamuri. Nu exista fase si scutece. Regulat, asistentele îsi încep tura cu un singur scutec pentru mai multi copii. Nu exista comprese sterile. În anotimpul friguros, li se face baie bebelusilor în fiecare zi, desi temperatura din salon nu depaseste 15 grade Celsius. Deoarece nu exista haine copii sunt înfasurati în zdrente. Bebelusii care apartin unor familii cu probleme sociale sunt internati într-un salon izolat aflat lânga una din iesirile din sectie, de unde pot fi furati cu usurinta.  Unul dintre copiii abandonati a fost depistat ca fiind infectat cu stafilococ auriu, dar el este, în continuare, tinut în acelasi salon cu ceilalti copii. Când unul dintre copii are icter, trebuie sa poarte în timpul tratamentului ochelari de unica folosinta. În sectia de Neonatologie se pun aceleasi perechi de ochelari si altor bebelusi. Conditiile din sectie nu sunt propice pentru viata unui nou-nascut, peretii au igrasie, pardoseala este îmbâcsita, în aer pluteste un miros greu si dulceag.  Toate aceste aspecte, la care se mai adauga si detalii referitoare le decesele anumitor nou-nascuti au fost aduse la timpul lor la cunostinta medicilor responsabili, dar, nu a fost luata nici o masura, ba din contra, asistentelor li s-a sugerat ca discretia este de preferat în locul desfacerii contractelor de munca.

Inchizitia S.C.J.U.

Drept reactie la acuzele asistentei medicale Vâlsan, conducerea Spitalului Judetan a crezut de cuviinta sa ia masuri. Dar nu cum credem noi, adica în vederea reglementarii urgente a conditiilor din sectie Neonatologie, ci, paradoxal, împotriva celei care a divulgat adevarul. Într-un comunicat de presa, conducerea spitalului anunta ca în legatura cu cicumstantele în care a avut loc ultimul deces al unui nou nascut tot în spitalul amintit, vor mai supune anchetei Comitetului de Etica al S.C.J.U Constanta si cazul asistentei Vâlsan Violeta. Aceasta va fi anchetata, culmea, pentru „atitudinea de defaimare a colectivului în care lucreaza si ( mai ales) a  sefului de sectie, precum si pentru declaratiile facute mass-media.” Care va sa zica, în loc ca acest ,chipurile, Comitet de Etica sa se ocupe de cauzalitatea problemelor si rezolvarea lor, acesta s-a transformat într-o adevarata Inchizitie pentru cei care scot la iveala mâsaviile criminale ce se petrec de ani de zile în aceasta mizera institutie denumita, expirat, Spital Judetean.
Cu toate acestea, asistenta medicala Vâlsan a anuntat ca va da în judecata  conducerea Spitalului Judetean si a sectiei Neonatologie, deoarece se considera victima presiunilor acestora si îsi simte amenintat locul de munca.
Vagauna mortii

Cazurile multiple de copii ucisi din neglijenta sau lasati cu sechele pe viata din cauza incompetentei sunt un etalon al profesionalismului îndoielnic al multora dintre cei care-si spun medici. Iar cei putini care totusi sunt cu adevarat profesionisti, ne referim la medicii adevarati din Spitalul Judetean, trag si ei ponoasele din cauza gastii care învârte si încurca itele profesionalismului cu cele ale diletantismului. Cazul copilului Adriana Serban, care imediat dupa nastere a contactat icter si nu a fost supupusa tratamentului la incubator de personalul sectiei iar ca urmare, copila a devenit acum efectiv leguma. În data de 20 octombrie 2006, a decedat bebelusul apartinând familiei Petrovici. Conform unor declaratii ale martorilor, bebelusul nu ar fi prezentat o evolutie favorabila dupa nastere asa cum ar fi declarat ulterior decesului doctorita Bucur. Nascut în data de 24 septembrie 2006, bebelusul a fost diagnosticat cu suflu sistolic câteva zile mai târziu, asa cum atesta si fisa de observatie a copilului. În pofida acestui lucru, la nivel de conducere s-a luat decizia mutarii copilului în salonul 403, salon neâncalzit si nepropice îngrijirii nou nascutilor, mai ales a celor cu probleme. Copilul a murit la scurt timp din cauza racelii.
Un alt caz este si cel al unui copil de doar doua luni care, în urma unei simple injectii, si-a pierdut un picior. Sau cazul unui nou-nascut abandonat, care a fost întepat în coloana de catre unul din medicii pomeniti în materialul de mai sus, pentru a i se recolta lichid cefalo-rahidian, suspectat fiind de meningita. Ei bine medicul l-a întepat în osul coloanei de atâtea ori, încât  într-un final a abandonat aceasta tortura pentru ca nu reusea sa introduca acul seringii între vertebrele micutului în vederea recoltarii. Acel copil, datorita incompetentei doctorului a ramas paralizat pe viata. Si exemple mai sunt din pacate cu sutele….

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top