În toamna lui 2014, apoi, mai pe larg, în februarie 2015, notam că SRI şi DNA lăsau impresia pe alocuri că le rezolvă problemele lui Ponta şi lui Dragnea. Ceea ce părea oarecum contraintutiv, de vreme ce „Binomul” era angrenat, oficial, în lupta împotriva penalilor din PSD. Doi ani mai tarziu, avem în faţă declaraţiile lui Sebastian Ghiţă, care confirmă ce intuisem atunci: Kovesi cu Ponta în vie la Ghiţă, Kovesi la geamparale cu Ghiţă şi Dâncu, Coldea în vacanţă cu Ghiţă, Kovesi şi Coldea la nenumărate şpriţuri, consfătuiri, negocieri, cu CIA, cu Ponta, Ghiţă şi alţii.
Un articol de Răzvan PETRE
„Dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă”, lipsite per ansamblu de conţinut, de „miez”, au venit totuşi să confirme ceea ce mulţi ştiau sau bănuiau de mult: Că Ghiţă este omul serviciilor şi că televiziunea sa – România TV – a pornit la drum ca una din ghioagele media ale „Binomului”. Că SRI joacă adesea la două capete – cu Puterea şi cu Opoziţia, simultan. Că vechea meteahnă a spălării banilor murdari ai serviciilor secrete nu a murit, ba chiar a luat amploare. Că serviciile secrete sunt scăpate de sub orice control democratic – parlamentar, prezidenţial etc. Şi – de ce nu – că în lumea serviciilor şi a DNA-urilor nu există Feţi Frumoşi, Ilene Cosânzene, sfinţi şi altfel de personaje pure ce sfidează prin perfecţiunea lor Dumnezeirea însăşi.
În privinţa lui Ghiţă, nu mai există demult premisa că nu ar fi un om al serviciilor. Ieşit din facultate milionar în euro, abonat sub toate guvernele la fonduri publice venite de la instituţii, regii, ministere şi servicii secrete, Sebastian Ghiţă a funcţionat ani de zile ca băiat de mingi al SRI, ridicându-le la fileu Legile Securităţii Cibernetice (Legile Big Brother) şi asigurându-se că acea comisie parlamentară de control în conducerea căreia s-a aflat ani de zile doarme un somn adânc.
Nici în privinţa lui Coldea nu avem mari surprize. Având o prestaţie de mironosiţă în rarele lui ieşiri publice, Coldea era indicat de adversari şi jurnalişti ca fiind în realitate băiatul şmecher care face şi desface lucrăturile Binomului, şi asta nu de ieri – de azi, ci de ani de zile. Ca fiind tipul cu pălărie de cowboy care sfidează corupţii din biroul pe care îl ocupa ilegal în sediul DNA.
Din dezvăluirile lui Ghiţă nu a şocat prietenia ce pare să îi fi legat pe cei doi. Până la proba contrarie, toată lumea îl bănuieşte pe Ghiţă a fi cel puţin unul din miliardarii de carton ai SRI (dacă nu chiar un ofiţer sub acoperire al serviciului). Prin urmare, relaţia lor ar putea fi în egală măsura una profesională.
Ceea ce e frapant e realizarea dimensiunilor implicării serviciilor în viaţa politică.
Ani de zile, impresia generală a fost aceea că DNA şi SRI fac jocul lui Traian Băsescu şi, prin extensie, al PD-L şi mai nou, al PNL. Acum, iată că avem tabloul complet – Binomul e-n toate partidele, e-n cele ce sunt, şi-n toate cele ce mâine vor râde la soare.
De altfel, o simplă trecere în revistă a scenei politice ne confirmă această realitate. PMP este numele de scenă al lui Traian Băsescu – cel care a creat, apoi a scăpat monstrul din lesă. Iar USR este copilul USB-ului care primea donaţii de la fostul asociat al lui Ghiţă, şi este partidul care a susţinut necondiţionat guvernul Cioloş – un guvern incompetent, considerat de cei mai mulţi a fi fost alcătuit 100% din persoane girate de servicii.
De la debarcarea lui Crin Antonescu, PNL este un partid pe pilot automat. Cu excepţia alinuţelor puse în vitrină, la conducere, tuturor liderilor marcanţi ai partidului li s-a semnalizat să tragă pe dreapta. Unii au priceput semnalul şi s-au dat la o parte. Celorlalţi li s-a predat un curs rapid de leadership, în beciurile DNA. I s-a întâmplat aşa lui Blaga, lui Olteanu, lui Orban etc.
Noul PNL, care ar fi trebuit teoretic să fie principalul benefiar al morţii PD-L, s-a transformat într-un sarcofag fără mumie. Pilotat de lideri fără experienţă, care lasă impresia unor marionete mânuite din umbră, Partidul Liberal e un fel de Call Center, în care angajaţii aşteaptă lângă telefon să primească comanda.
De partea cealaltă a spectrului politic, aflăm cum îşi negocia afacerile Victor Ponta. Acel Victor Ponta despre care SIE refuza acum câţiva ani să îi confirme sau să îi infirme lui Băsescu dacă a fost sau dacă mai e agent sub acoperire al serviciului. Şi pe care îl regăsim în labirintul viei lui Ghiţă, alături de Coldea şi Kovesi, discutând doctorate, autostrăzi, dosare penale.
Locul lui Ponta a fost luat de Dragnea. Aflată de la început sub semnul dosarelor sale penale, preşedinţia lui Dragnea a fost etichetată de unele persoane informate ca fiind dovada faptului că PSD a devenit, la rându-i, o franciză a SRI. Dragnea l-a subminat pe Ponta şi a scos PSD de la guvernare (deşi avea toate instrumentele pentru a nu face astea). În timpul acesta, judecata în Dosarul Referendumul s-a tot amânat, ca în firmele cu proşti – gratuit, inexplicabil. Condamnat definitiv, apoi victorios în alegeri, Dragnea părea a fi scăpat de sub tutelă, dornic de răzbunare după ce a fost dus cu zăhărelul în Dosarul „Referendumul”. Impresia asta a durat 2-3 zile, până când Dragnea a ieşit public pentru a peria SRI. Cu prilejul scandalului „Sevil Shhaideh – Prim Ministru”, Dragnea a declarat de la început că SRI nu are nimic împotrivă, pentru ca apoi să declare cu subiect şi predicat că vinovat de respingerea nominalizării este SIE – eternul rival al SRI. De unde ştia Dragnea asta? Sunt două variante: 1) Nu ştia, dar îşi urma reflexul de a peria SRI, sau 2) Ştia de la SRI.
Ulterior, sub tutela lui Dragnea, nou-înfiinţata comisie de control a SRI s-a dovedit mai eficienta ca spalatoria Nufăru. După dezvăluirile lui Ghiţă şi executarea lui Coldea, directorul SRI a fost chemat chipurile la raport. Hellvig s-a prezentat cu cinci valize de documente. Cine ştie regulamentul de funcţionare, ştie că boss-ul SRI nu are dreptul legal să scoată actele din Unitate. Deci probabil ca a luat cinci valize de gogoşi, pe care le-a mestecat împreună cu tipii din Comisia de Control, în timp ce schiţau discursul de prostire a publicului. Ieşiţi din marea acţiune de control, şeful comisiei şi şeful SRI au aruncat câteva petarde şi fumigene, reuşind să scape fără a răspunde la întrebări spinoase: Avea Coldea acceptul directorului SRI să se zbenguie în vacanţe cu Ghiţă? E adevărat că SRI l-a pus pe Ghiţă să preia Realitatea, apoi să înfiinţeze România TV? Care era rostul şezătorilor săptămânale făcute de Coldea şi Kovesi cu reprezentanţii CIA? Cum se explică faptul că Ghiţă a făcut aproape 1 miliard de euro din contracte cu Statul şi a adunat dosare penale încă din 2002, fără să fie atins ani de zile de către DNA nici măcar cu o floare? Unde sunt banii aceştia? Etc. …
Aceeaşi comisie s-a remarcat din nou cu ocazia scandalului SMS la MAI. După ciocnirile dintre jandarmi şi protestatarii violenţi, Iohannis a acuzat guvernul că nu a făcut nimic pentru a-i proteja pe manifestanţii paşnici, deşi aveau date de la SRI că se pregăteşte intervenţia ultraşilor rebeli. Aşa cum am aflat ulterior, SRI „anunţase” astea printr-un SMS pe telefonul unui agarici din ministerul de interne, fără a face o informare oficială. Practic, SRI i-a lucrat în stil mare pe cei din MAI – s-a făcut că ii informează, apoi i-a ridicat mingea la fileu lui Iohannis. După isprava asta, ne-am fi aşteptat ca Dragnea & Co. (Comisia de control) să fie roşii de mânie. În schimb, comisia a purces la realbirea şefului SRI, făcând o anchetă de cascadorii râsului şi ajungând la concluzia că „SRI şi MAI ar trebui să colaboreze mai bine pe viitor”. Cum ar veni, SRI trebuie să pocnească mai tare, iar MAI să încaseze mai bine…
Şi mai paradoxală a fost reacţia lui Dragnea, care fusese pictat pe nedrept de SRI şi Iohannis ca fiind cel care doreşte moartea manifestanţilor. În loc să ceară dreptate, Dragnea a mers la o emisiune tv, unde, în replică la mizeria făcută de servicii, a declarat: „SRI e o instituţie condusă profesionist, cu mulţi eroi necunoscuţi, care îşi riscă viaţa de multe ori”. Lumea strigă în stradă zilele acestea că Dragnea e un ticălos. Judecând după reacţia sa la scandalul „SMS-ul otrăvit”, el pare mai degrabă dus cu pluta…
Tot Dragnea e artizanul actualei crize politice. Pe 1 februarie au intrat în vigoare cele mai importante pomeni electorale ale PSD. Zeci de mii de români se înscriseseră deja să îşi înmatriculeze maşinile fără a plăti abuziva taxă de mediu/primă înmatriculare. Milioane de români care lucrează şi trăiesc în străinătate nu mai trebuie să achite taxe consulare uriaşe, absurde. Zeci de alte taxe şi impozite împovărătoare dispăruseră deja. Practic, PSD ar fi trebuit să fie pe val. Şi atunci ce face Dragnea? Prin Guvernul Lui, dă faimoasa Ordonanţă nr. 13. Deşi putea să propună o lege în Parlament, care ar fi trecut fără probleme. Deşi putea să facă ordonanţa în spiritul deciziilor Curţii Constituţionale, nu evident abuzivă şi cu dedicaţie. Deşi putea să mai aştepte câteva zile, nu să o dea – a naibii coincidenţă! – la miezul nopţii, pe 31 ianuarie, adică fix în momentul intrării în vigoare a pomenilor electorale. Deşi putea să ordone o şedinţă de guvern normală, ziua în amiza mare (chiar admiţând că Dragnea e malefic/prost/nebun, e imposibil de crezut că el sau altcineva şi-a închipuit că dacă dai o ordonanţă şi o trimiţi la publicare noaptea, ea este invizibilă şi nu o să se prindă nimeni). Ş.a.m.d. E imensă lista deciziilor absurde, ilogice, ale lui Dragnea, care au turnat gaz pe focul revoltei, care au anulat total prestigiul PSD şi care au ridicat magistral mingea la fileu unui DNA, unui SRI şi unui Iohannis ale căror cote de popularitate o luaseră rău de tot la vale.
Până în decembrie, Dragnea a fost un strateg strălucit – i-a învins pe tehnocraţi cu armele lor, a câştigat alegerile împotriva unei opoziţii acerbe în mass media şi cu eticheta de corupt lipită pe frunte, a scos cel mai bun scor al PSD din toate timpurile, l-a forţat pe Iohannis să accepte un guvern de marionete etc. Brusc, marele strateg s-a transformat într-o nevertebrată fără creier, dând foc edificiului pe care l-a construit, fără nicio logică, fără nicio explicaţie, nimic.
Poate aţi uitat că Dragnea a fost acum câţiva ani ministru al dezvoltării regionale. Pentru mandatul său, a venit cu o serie de proiecte de amploare, cum ar fi reforma administraţiei şi împărţirea României pe regiuni. Din toate ideile sale privind regionalizarea, una singură s-a materializat – transformarea structurii ANAF. Privind în urmă, a fost o reforma de dragul reformei – unii şefi de direcţie au devenit şefi de departament, s-au desfiinţat unele posturi şi s-au înfiinţat altele în loc, s-a complicat inutil lanţul de decizie. Singura schimbare autentică a fost desfiinţarea Gărzii Financiare. Şi înlocuirea ei cu Controlul Antifraudă – un departament despre care e deja de notorietate că a fost infiltrat de sus şi până jos de băieţii cu ochi albaştri. Ce a urmat ştim cu toţii: DNA a început, peste noapte şi fără nicio noimă, să instrumenteze pe bandă rulantă cazuri de evaziune fiscală (ce legătură are corupţia cu faptul că un patron a fentat plata TVA?). În acelaşi timp, marii afacerişti săltaţi de DNA au început să depună denunţuri pe bandă rulantă. Udrea, Hrebenciuc, Orban şi mulţi, mulţi alţii – toţi au fost înhăţaţi de DNA prin metoda denunţului post-factum, prestat de oameni de afaceri prinşi cu infracţiuni economice. Să privim acum în urmă: Cine a făcut posibile toate acestea? Guvernul Ponta, cu Dragnea pe post de cârmaci-şef.
Avem aşadar tabloul complet – al unei ţări în care, după 10 ani de anchete, filaje şi interceptări neconstituţionale, serviciile secrete au ajuns să aibă la mână întreaga clasă politică. O ţară cu un guvern no-name, cu un parlament de anonimi tăcuţi, cu o Opoziţie politică ce e depăşită urieşeşte de Opoziţia din Stradă, cu un preşedinte care astăzi ia apărarea Atenei 3, iar mâine ne sfătuieşte să nu dăm ţara pe mâna corupţilor…
