Litoralul românesc

Un bărbat din Constanța reclamă că a fost agresat de către angajații firmei de ridicări auto, chiar sub ochii polițiștilor

Serviciul Urgențe al Spitalului Județean confirmă: „victima unei agresiuni cu spray paralizant”.

Mircea Vințeanu și-a parcat mașina pe un loc destinat persoanelor cu handicap din parcarea mall-ului Maritimo, sâmbătă, 22 februarie. Când s-a întors în parcare, nu și-a mai găsit autoturismul și a aflat de la un echipaj al Poliției Locale Constanța că poate să își recupereze mașina din parcul firmei Litoral Connect, de pe șoseaua de centură a orașului (Bulevardul Aurel Vlaicu).
„Am ajuns acolo pe la ora 20.30. După ce am stat jumătate de oră afară, fără să pot intra în curtea unde era mașina mea, am apelat la serviciu 112, cerând ajutorul acestora pentru a-mi recupera autoturismul. Până a ajuns poliția, angajații firmei m-au lăsat să intru, dar doar pe mine, spunându-mi să las soția afară, deși se înnoptase. Cu polițiștii comunitari am avut un dialog civilizat și nu am ce să le reproșez deși, pe fond, nu mi se pare legal ca cineva să îmi sechestreze mașina. Cu toate acestea, am fost sacționat cu avertisment pentru parcarea pe un loc destinat persoanelor cu handicap.

Un articol de Mihai Răzvan ROTARU

Angajații firmei Litoral Connect mi-au vorbit foarte urât și au refuzat să îmi dea mașina, până nu plătesc o taxă de 600 lei, cu toate că autoturismul este lovit în bara spate și vopseaua este sărită. De asemenea, au refuzat să îmi dea o copie după procesul verbal pe care l-au întocmit. Nu mi se pare firesc să mi se sechestreze mașina până plătesc această sumă”, ne-a declarat Mircea Vințeanu.
Bărbatul a reușit să îi convingă pe angajații parcului să îl lase să meargă la mașina sa, ca să își ia cheile casei. Odată ajuns acolo, el s-a închis în autoturism, și a mers cu mașina până la poarta parcului. În scurt timp, în spatele mașinii lui s-au adunat alte câteva autoturisme, ale celor care plătiseră taxa și voiau să iasă. Apoi a apărut în zonă  
un echipaj de poliție. Polițiștii au intrat în parc, au mers la mașina lui Vințeanu și i-au cerut socoteală pentru că a blocat ieșirea. În timp ce Vințeanu le explica polițiștilor prin geamul întredeschis că el ar vrea să părăsească incinta, dar nu este lăsat, angajații parcului au început să îi lovească mașina cu picioarele și să tragă de geam pentru a-l deschide. „Văzând că polițiștii nu intervin, am sunat de nenumarate ori la 112, am încă înregistrările pe telefon, însa nu a venit nimeni. Centralista mi-a spus că a plecat deja un echipaj în zonă, de unde am dedus că altcineva alertase poliția, iar polițiștii care erau de față ar fi trebuit, de fapt, să mă apere”.
Vințeanu povestește că unul dintre angajații parcului i-a pulverizat două jeturi de spray lacrimogen în ochi și pe față și mai multe jeturi în mașină, prin geamul întredeschis, de față cu polițiștii, care se aflau chiar lângă mașina sa, fără ca aceștia să intervină. Afectat de gazul din spray, a sunat iar la 112, pentru a solicita o salvare, apel efectuat de mai multe ori, însă nici aceasta nu a ajuns la fața locului.
Într-un final, angajații parcului au deschis poarta și Vințeanu a putut să iasă. „Polițiștii, m-au invitat la Secția 4 să fac o plângere, amenințându-mă însă că dacă o voi face, voi primi și o amendă. Înainte de a pleca, polițiștii au avut grijă să ne jignească pe toți cei care ne aflam acolo cu mașinile. <Sunteți niște sclavi>, ne-a spus  polițistul mai în vârstă.

Poliția nu a văzut nimic, reprezentanții parcului sunt de negăsit

Serviciul de relații publice al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța ne-a transmis că un echipaj de poliție de la Secția 4 s-a deplasat într-adevăr la parcul de mașini al firmei Litoral Connect, în urma unui apel la serviciul 112, dar că polițiștii ar fi ajuns acolo după ce scandalul se terminase. Totodată, reprezentanții IPJ consideră că bărbatul în cauză poate depune o plângere, în urma căreia polițiștii implicați vor fi cercetați și se vor lua măsurile care se impun.
Am încercat să aflăm de la reprezentanții firmei Litoral Connect ce părere au despre incidentul de sâmbătă seara. La o căutare pe internet, singura informație concretă legată de această firmă este adresa, strada Crișului nr. 2 B. La servicul de informații, figurează un număr de mobil asociat firmei, dar telefonul respectiv a fost închis două zile. La parc (pe strada Crișului), aceeași atitudine discretă. Dialogul cu un angajat al firmei de pază și protecție Zip Escort, purtat peste poarta închisă, ne confirmă senzația că avem de-a face cu o firmă fantomatică: „Nu e nimeni de la firmă aici, nu avem niciun număr de telefon”.

O filmare cu telefonul mobil confirmă versiunea lui Vințeanu

O filmare realizată cu un telefon mobil de către un proprietar de mașină, îi dă dreptate lui Mircea Vințeanu. Pe înregistrare, se aude cum oamenii vociferează: „De față cu poliția agresați un om, nu? Uitați poliția cum stă și doarme. Ia uite mă, i-a dat cu spray paralizant. Filmează Poliția cum stă și se uită! Îi dai cu spray paralizant și (tot el-n.red) e nebun? Ce buni sunteți voi, mă!”.
Un document emis de serviciul de Urgență al Spitalului Județean Constanța confirmă faptul că Mircea Vințeanu a fost „victima unei agresiuni cu spray lacrimogen”. Vințeanu a mers a doua zi și la oftalmolog, care l-a investigat și i-a prescris un tratament. Pe 26 februarie bărbatul a fost la Institutul de Medicină Legală, unde i s-a eliberat o trimitere către un cabinet oftalmologic din cadrul spitalului.
Bărbatul e decis să formuleze plângeri penale împotriva angajaților parcului și a polițiștilor care au stat cu mâinile în sân în timp ce el era agresat și mașina lui era lovită.
http://www.youtube.com/watch?v=Wh189Gm4vMw

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top